Run

Am febră musculară. De parcă m-a bătut cineva cu bota îmi simt fiecare mușchi, fiecare (urmă de 😜) fibră. N-am mai alergat de-un an. Ultimele două dăți nu se pun, alea-au fost niște încercări amărâte și nereușite de repunere în funcție a trupului lâncezit. Aveam momente de revoltă când mă apuca dorul de fugă dar văzându-l pe Edi brusc animat și sărind (cât îl mai țineau balamalele) în fața ușii, renunțam. Știa de fiecare dată când voiam să alerg și, obișnuit în atâția ani s-o facem doar împreună, să-l las acasă era ca și când l-aș fi abandonat. Așa c-am renunțat.

Acum pot zice c-am început să încerc s-alerg, că dac-aș zice că alerg aș minți, după o jumătate de tură eram deja cu limba de-un cot, fără suflu și cu ochii bulbucați de efort.

Și-mi este încă foarte greu să alerg fără să și plâng. Îl văd pe Edi, cu urechile fluturând și tot cu limba de-un cot alergând alături de mine, fiecare cu gândurile și preocupările lui.

Se îndepărta când și când de pistă, mai pișa un stâlp, mai fugărea un iepure, mai alunga o cioară dar revenea lângă mine la un singur semn, dând agale din coadă și privindu-mă circumspect cu coada ochiului, să vadă dacă-l cert. Dacă scăpa nesfădit, mi-o lua țanțoș înainte, de parc-ar fi zis: „Eee? Cine-i șefu’?”. Da, el era.

Cam de la a 7-a tura de teren se sătura (și plictisea) de alergat iar când ajungeam în dreptul porții, spre ieșire, îmi atrăgea „delicat” atenția, adică se băga-n picioarele mele, împiedicându-mă. Iar dacă-l certam se uita cu niște ochi nevinovați de Bambi, întrebându-mă parcă din priviri:  „Da’ ce ai dragă? Ce-am făcut? Nu voiai și tu să mergem acasă, că io așa am simțit, c-ai obosit!”.

Bineînțeles că n-avea lesă, nu era nevoie, oricine-ar mai fi fost pe teren nu-l interesa și nu deranja pe nimeni, alerga lângă și-n același ritm cu mine, fără să le arunce mai mult de-o uitătură scurtă și-atât.

Da, am început să-ncerc s-alerg. Și-n fiecare zi încerc și să nu plâng, să regăsesc doar plăcerea mușchilor încordați, transpiratul prin toți porii și admiratul naturii. Ieri mi s-a alăturat pe pista, cum altfel decât țanțoș? un fazan. A fost musai să mă opresc și să-l filmez, s-a îndreptat direct spre mine, fără gram de frică, de parcă crescuse la mine-n ogradă.

Și, culmea, când a trecut pe lângă mine parcă m-a-ntrebat: „Eee, cine-i șefu’?”.

Cin’ să fie? Tu!

Aura B. Lupu

24/05/2019

P.S. Știe cineva ce mănâncă fazanii? Că tare mă tem să nu-mi ceară și „vamă” azi… 🤣

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

11 gânduri despre „Run

      1. P.S. am uitat să te felicit pentru că iubeşti sportul, că alegi.Şi mă gânesc că poate ar trebui să îţi iei alt căţel, să-l iubeşti şi să te bucuri la fel ca cel pe care l-ai pierdut…………

        Apreciat de 1 persoană

      2. În momentele grele cu Edi am zis că n-o să-mi iau alt câine-n veci, dar acum știu c-o să vină momentul când o s-o fac. 🙂 Sportul e parte din mine, dacă-mi lipsește mișcarea… e bai. Mulțumesc! 💖

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.