Deși era trecut de jumătatea lunii mai, frigul persista, insistența lui bolnăvicioasă și sâcâitoare trebuia combătută c-un foc vesel, ce trosnea în șemineul camerei spațioase, ale cărei geamuri mari dădeau spre grădina de-un verde smarald.
Printre norii plumburii, ce amenințau să se reverse torențial (după codul portocaliu declarat deja de autorități), mai încerca, timidă și nehotărâtă să se ivească o palidă și-anemică rază de soare.
Marc lucra, țăcănitul tastelor fiind acompaniat de ticăitul ceasornicului vechi, moștenit de la bunicul său și-al cărui dăngănit grav, ce reverbera în cameră cu precizie la fix și la jumătate, îi amintea de clopotul bisericii din sătucul copilăriei lui, pierdut între două văi.
Cărămida unui perete, de-un roșu închis, stacojiu aproape, cu striațiile crem-gălbui, era acoperită de sus până jos de rafturile pline cu cărți ale bibliotecii lui. Le citise pe toate, pe unele le recitise de mai multe ori și orice schimbare în așezarea lor o observa imediat și-l irita, deși ar fi trebuit să-l bucure, nu? Erau în casă și alți cititori pasionați, reușise să insufle copiilor pasiunea lui pentru citit, eșuând însă cu așezatul cărților în același loc de unde le luaseră, fără să le mai amestece.
Mirosul camerei era dat de-un amestec de arome: de foc și fum, de podele ceruite și lustruite care străluceau ca oglinda de deasupra șemineului, cu rama groasă, aurită și modele complicate; de cerneală și hârtie, de flori aproape veștede, de iarbă tunsă proaspăt, de glicină înflorită, de nou și vechi în același timp și-n aceeași măsură, perfect echilibrat.
Deasupra biroului său din lemn de cireș, simplu, fără incrustații și foarte ordonat se arcuia, elegant și-un pic lasciv, o lampă modernă, cu o cupolă imensă în comparație cu piciorușul ei mic și delicat și-al cărei echilibru – bine gândit, de altfel – pe Marc îl surprindea de fiecare dată când intra în cameră. Îi plăcea însă foarte mult lumina ei blândă și caldă ce cădea perfect pe masa lui de scris, lăsându-i impresia că-i mângâie și-i încurajează fiecare cuvânt așternut pe hârtie.
Lângă șemineu trona un fotoliu-balansoar din piele, cu brațele sculptate și-n arcuirea căruia Marc regăsea aproape aceeași moliciune, plăcere și confort ca și-n îmbrățișarea Evei.
Cu spatele și ceafa înțepenite de la orele petrecute în aceeași poziție, fără să realizeze trecerea timpului, fiind complet absorbit de scris, Marc tresări ușor sub atingerea mâinilor ei delicate, parfumate invariabil cu mirosul de levănțică, cu degete lungi și moi, care-i masau acum încetișor umerii încordați.
— Mai ai? întrebă Eva, c-o nuanță de reproș în voce. Îi sărută creștetul și părul zburlit de-un gest de nerăbdare și concentrare când, negăsind cuvântul potrivit, își trecea nervos mâna prin păr de mai multe ori, gest de care el nici măcar nu era conștient; și-apoi îl cuprinse-n brațe din spate, încrucișând mâinile în dreptul inimii lui care chiar și azi, după atâția ani, începu să bată mai tare la atingerea ei.
Ieși din camera zâmbind mulțumită, știind că n-o să mai dureze mult și el o s-o urmeze. Azi lucrase destul.
Focul încet-încet își domoli vălvătaia, ceasul dăngăni prelung, iar afară ploaia cădea fără-ncetare. Auzea vântul mugind, în depărtare copacii se-ncovoiau sub rafalele puternice, stând parcă gata-gata să se rupă. Da, avuseseră dreptate cei de la radio, era furtună așa cum avertizaseră ei.
Se ridică obosit de la birou, stinse lampa și suflă în lumânările din sfeșnicul de pe șemineu care ardeau permanent când scria, răspândind mirosul de ceară și ars, vru să tragă draperiile, dar apoi se răzgândi, voia ca mâine dimineață să fie întâmpinat de priveliștea verde-smarald a grădinii, și nu de întunericul greu.
Cine știe, până dimineață poate ploaia va trece și-o să aibă parte și de-un răsărit…
20.05.2019
Hamme.
fragment.
#TrăirileAurei le găsiți pe site-ul editurii Libris.
Mulțumesc!
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Aura B. Lupu Anulează răspunsul