Ghizmo

Acum doi ani am avut o dimineață plină de peripeții.
Venind și de la veterinar cu Edi într-o mână și de la piață cu plase în cealaltă și cu și rucsac în spate (știți voi, încărcată ca un măgar  ), văd la un moment dat un cățel alergând pe stradă, singur-singurel. 😱 Cum aici nu sunt câini fără stăpân m-am și gândit că a fugit de-acasă, a scăpat din grădină, ceva s-a întâmplat.
M-am luat imediat după el cu inima cât un purice, tresărind la fiecare mașină ce trecea pe lângă el în viteză, era tare mic și no, mi-era frică să nu-l calce careva.
Am reușit până la urmă într-o intersecție să-l ajung și, dând disperată din mâini și țipând ca apucata am reușit, ca noroc! să opresc mașinile (mulțumesc șoferilor înțelegători!) iar cu ajutorul lui Edi l-am ademenit pe cățelul evadat și l-am luat în brațe. Amărâtul tremura ca varga!
Ne-am așezat în cur pe trotuar, mai într-o parte, și-am apelat la ajutorul lui fecioru’ meu să vină după noi, n-aveam cum să-i car și pe ei și plasele și rucsacul.
Am stat cuminți toți trei în cur până a ajuns Vlad și-apoi am plecat acasă.
După ce-am ajuns am sunat imediat la poliție.
Până au venit noi ne-am împrietenit de numa’ numa’, să vezi pupături și lins pe față de parcă-mi mulțumea că l-am salvat!
I-au găsit proprietarul rapid – avea cip, bineînțeles – și-am aflat că-l cheamă Ghizmo.
Happy Ending.
Yeeee!

Aura.
13/05/2019
Hamme

18403200_1329461300435633_8147412106784969517_n

Reclame

4 gânduri despre „Ghizmo

    1. Așa e Potecuță…
      Ioi, nici nu vreau să mă gândesc la anumite scene petrecute pe șoselele din România… la sadicii care accelerează dinadins… 😡😡😡 Offff!
      Te îmbrățișez! ❤️🦋

      Apreciază

  1. Ghizmo zici că Zdreanță (cel cu ochii de faianță). Povestirea ta mi-a adus și mie aminte de o întâmplare. Nu e prima dată când mi se întâmplă, parcă îmi activezi întoarcerile în timp.
    Eram mult mai tânăr, mergeam cu autobuzul prin oraș, iar uneori (de cele mai multe ori, pe jos). Și mergând într-o zi către serviciu, am văzut o scenă care m-a înfiorat. În mijlocul străzii sta un cal. Era încremenit ca o statuie, numai carnea îi tremura vizibil. Nu mai văzusem niciodată cum tremură un animal de talia lui. Mașinile încetineau ce-i drept dar își vedeau de drum, într-o parte și în cealaltă, iar el, fix pe dunga albă…dârdâia. Trebuie să mai adaug că deși am crescut la țară, nu am avut decât câine iar caii (deși am călărit mai apoi) îmi dădeau un pic de frică pentru că un coleg de grădiniță avea nasul mușcat de cal și arăta grotesc. Mila a învins spaima și m-am apropiat prin fața mașinilor, l-am mângăiat pe gât, i-am vorbit să-l liniștesc (cu un glas care pe mine mă speria că nu mi-l recunoșteam) și l-am tras după mine pe trotuar, luându-l de coamă. Doar atât am făcut. Nu știam unde să-l duc și nici timp nu prea aveam, dar…măcar scăpase de mașini.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.