Acum doi ani am avut o dimineață plină de peripeții.
Venind și de la veterinar cu Edi într-o mână și de la piață cu plase în cealaltă și cu și rucsac în spate (știți voi, încărcată ca un măgar 
), văd la un moment dat un cățel alergând pe stradă, singur-singurel. 😱 Cum aici nu sunt câini fără stăpân m-am și gândit că a fugit de-acasă, a scăpat din grădină, ceva s-a întâmplat.
M-am luat imediat după el cu inima cât un purice, tresărind la fiecare mașină ce trecea pe lângă el în viteză, era tare mic și no, mi-era frică să nu-l calce careva.
Am reușit până la urmă într-o intersecție să-l ajung și, dând disperată din mâini și țipând ca apucata am reușit, ca noroc! să opresc mașinile (mulțumesc șoferilor înțelegători!) iar cu ajutorul lui Edi l-am ademenit pe cățelul evadat și l-am luat în brațe. Amărâtul tremura ca varga!
Ne-am așezat în cur pe trotuar, mai într-o parte, și-am apelat la ajutorul lui fecioru’ meu să vină după noi, n-aveam cum să-i car și pe ei și plasele și rucsacul.
Am stat cuminți toți trei în cur până a ajuns Vlad și-apoi am plecat acasă.
După ce-am ajuns am sunat imediat la poliție.
Până au venit noi ne-am împrietenit de numa’ numa’, să vezi pupături și lins pe față de parcă-mi mulțumea că l-am salvat!
I-au găsit proprietarul rapid – avea cip, bineînțeles – și-am aflat că-l cheamă Ghizmo.
Happy Ending.
Yeeee!
Aura.
13/05/2019
Hamme
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu