„Paște luminat și fericit. Binecuvântat și plin de bucurie, de liniște sufletească, de iubire creștină etc.”
Urările pot continua la nesfârșit. Și vă mulțumesc din suflet tuturor celor care v-ați făcut timp să-mi trimiteți un gând bun.
Aș vrea însă ca toate urările astea să le materializez cumva, să le transform în ceva palpabil; într-un dar pe care să-l împachetez frumos, să-i pun o fundă roz și să-l trimit înapoi în timp. Acum vreo 14 ani. Și-n pachetul ăla să pun un ou roșu, o felie de cozonac, o bucată de drob și-o-nghititura mică-mică de paști, adică pâinea cu vin sfințită-n noaptea Învierii. Și să-l dau fetei care petrecea Paștele la 2000 de km depărtare de cei dragi, care făcea flotări ca să uite de foame, care stătea la masa babei înghițindu-și lacrimile și nodul din gât, privind-o cum se ospăta copios, cum savura fiecare înghițitură în timp ce, c-un ochi de vultur, o supraveghea pe fată să nu care cumva să mănânce mai mult decât ea. Având grijă să mute-n celălalt capăt al mesei tot ce-ar fi putut fata lua: șunca, cașcavalul, pâinea. Iar după ce se ghiftuia, o apuca mărinimia și-o întreba: „Mai vrei ceva? Te-ai săturat, nu-i așa?”, împachetând de zor ce mai rămăsese din mâncare. Întrebare c-un singur răspuns.
După ce aduna masa și făcea curat în bucătărie, fata urca apoi în camera ei, unde-n genunchi își șoptea rugăciunile, apoi făcea flotări și genuflexiuni ca să-și abată gândul de la golul ce-o rodea. În inimă, în burtă, în suflet…
Menajera babei, deși nu spunea niciodată nimic, îi strecurase în geantă un măr. Îl privea acum cu nesaț, întrebându-se ce să facă, să mai aștepte înc-un pic sau să-l mănânce acum? Pofta era prea mare. Și-a înfipt dinții hulpav în mărul ticălos, ce-i trosnea între fălci, cu ciudă parcă, de ce se repezise cu-așa nerăbdare la el.
Când telefonul a-nceput să-i țârâie în buzunar, fata a scăpat speriată mărul din mâini. N-o suna nimeni, niciodată, doar Adiță al ei când și când, un singur minut de convorbire era 2 euro, muuult prea scump ca să-și permită să vorbească mai mult de-o singură dată pe săptămână. Iar săptămâna aia vorbiseră deja. A răspuns temătoare…
— Alo?
— Paște fericit mami, Hristos a-nviat!
— Adevărat a-nviat! Paște fericit și vouă, dragii mei! Ce faceți? Ce fac copiii? Ați fost la Înviere?
— Daaa, acuma ne-am ridicat de la masă și-am zis să te sunăm. Tu ce faci? Ai mâncat?
— Daaa, uite, ce noroc am! Azi am căpătat un măr! De Paștele nostru ortodox mănânc și io mai bine, am în plus un măr!
Urările astea toate transformați-le într-un astfel de măr.
Care astâmpără o foame cumplită.
Care potolește o aprigă sete.
Care alină un suflet chinuit de dor.
Care bucură o inimă tristă și-amărâtă.
Care încalță picioare desculțe.
Care îmbracă copii dezbrăcați.
Hristos învie de Paște.
S-avem însă grijă să-nvie pentru toți.
Cu drag și cu iubire,
29/04/2019
Fragment din „Trăirile Aurei” pe care o găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!
Frumos spus Aura…îndemn demn de urmat să dăruim şi altora căci atât de mulţi preferă să arunce în loc să dea.Cristos a înviat pentru toţi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amin! 💖 Mulțumesc. 🙏
ApreciazăApreciază
Hristos a Înviat !
Povestea aceasta a fost despre măr…inimie versus zgârcenie.
Ciudată femeie, baba aceea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adevărat a-nviat!
Condei, „baba” mea nici măcar zgârcită nu era…
ApreciazăApreciază
Iar mi-ai adus lacrimi în ochi. Dar poate despre asta e vorba până la urmă în tot ce înseamnă sărbătoare. Despre un măr care astâmpără un dor şi-o foame cumplită. Mulţumesc, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai ghicit bine Potecuță, asta-i Învierea. Cu drag și cu iubire. Iertare îmi cer pentru lacrimi…
🙏🌹🥰🌸😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevarat a inviat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙏🌹❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană