Cre’ că dacă mai văd multe ouă feștite încep să cotcodăcesc. Cre’ că dacă mai văd mulți cozonaci și păscuțe dau în diabet. Și cre’ că dacă mai văd multe postări culinare mă duc să caut – iar! – un loc de dat cu capu’.
Paști. Înviere. Isus.
Versus cozonaci, drob, păscuță, ouă roșii…
De ce oare ajungem să identificăm o sărbătoare după ce (și câte!) bucate băgăm în noi? De ce uităm că nu despre mâncare-i vorba? Flămânzi am fost, Doamne, și lihniți, dacă și după atâția ani nu putem sărbători fără să ne îmbuibăm, fără să facem concurs cine coace cei mai buni cozonaci și are „ouțele” cele mai fain feștite.
Da, știu, e o tradiție. Să tăiem mielul de Paști, să coacem cozonaci și păscuțe, să înroșim ouă, să facem curățenie generală-n case, cu spălat de geamuri și perdele, bătut covoare etc. Și mie-mi place să am mâncare tradițională pe masă iar casa să fie lună și bec. Da’ nu-i concurs. Nu-i despre a ne-ntrece.
E despre Învierea lui Isus.
Lui să-i mulțumim c-avem ce pune pe masă.
Lui să ne rugăm neîncetat.
Să ne ierte și să ne miluiască.
Pentru că iarăși l-am uitat…
Printre drob și cozonaci…
27/04/2019
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către issabelacotelin Anulează răspunsul