Aroma copilăriei

Mai știți cum pe vremea lui Ceaușescu din mai nimic și cu ingrediente puține gospodinele făceau mâncare nu bună ci foarte bună? Cât de inventive erau și cum te lingeai pe degete după ce te ridicai de la masa lor?

Cam așa-i și cu viața asta. Cu ce-ți dă, cu aia trebuie să te descurci și s-o faci frumoasă, să te lingi pe degete la sfârșitul fiecărei zile.

Din puțin, din mai nimic, s-o faci să merite trăită.

Oricât de la pământ ai fi, să găsești un strop. Un pic. Un ceva care să-i dea culoare și gust. O aromă…

Nu toate zilele pot fi minunate. Nu sunt doar perioade bune-n viață și suntem nevoiți să ne descurcăm cu ce și cum putem.

Dintr-un kil de făină (nici aia albă, mai mult semi), c-o juma’ de kil de zahăr, cu aroma cea mai banală – vanilia –, fără multă cacao, (că era adusă de peste hotar și-o păstrai cu sfințenie s-o ai și la Crăciun, nu numa’ la Paști) cu margarină-n loc de unt, cu 3 ouă în loc de 6, făceai o prăjitură „de-ți venea să-ți bați copiii, să-i urci în pod și să le mai iei și scara”. 🤣

Tot așa și-n viața asta, în perioadele mai puțin bune să cauți o aromă simplă, ce poate că vine de la un banal mălin înflorit de pe marginea drumului dar care-ți dă un mic imbold. Un pic de chef de viață…

În zilele mai grele să cauți un motiv, un singur motiv de bucurie și, chiar dacă ziua n-o să devină ușoară ca fulgul, măcar o să capete un strop de lumină. Și culoare. Și-o aromă inconfundabilă, ce vine încă din copilărie…

Și-ncet încet, pic cu pic, să-ți colorezi zilele întunecate cu astfel de momente, până când transformarea lor va fi completă iar perioada grea o vei lăsa în urmă…

Iar în fața ta să ai un astfel de buchet. Plin de culoare și miros…

La care-ți arunci ochii din când în când.
Și-i zâmbești…

Cu iubire,
Aura B. Lupu

23/04/2019

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.