Repetenți

„Aveți grijă, cine nu-i cuminte îl scot la tablă!”.

Mai știți amenințarea ce ne-ncremenea în bănci?

Bine, asta-n școala generală, că la liceu nu mai ținea. 😉

Acum oare cu ce mai sperie profesorii elevii?

Cu ce-i mai pot ține-n frâu?

Că le ce filmări am văzut pe net 😱 … nu știu zău, spray-ul cu piper și taser-ul ar fi cele mai potrivite. 

Și noi am făcut prostii, și noi am chiulit și-am furat catalogul să ne motivăm absențele, 😜 dar atât de obraznici și de tupeiști parcă n-am fost…

Îmi place dezinvoltura și curajul lor, al puștimii de azi, de-a spune ce gândesc. Îmi place că-s dezinhibați, firești, îndrăzneți, naturali.

Însă când sar calul și devin obraznici… ioi!

Lipsa de respect nu poate trece drept dezinvoltură.

Dezinhibat nu-nseamnă nesimțit.

Iar să te cerți cu un profesor nu înseamnă că ești deștept.

Dar toate astea le înveți de-acasă, de la părinți. 😉 

Cât timp acasă ți se permite să te tragi de șireturi cu mama și cu tatăl tău, cât timp ești lăsat să faci ce vrei fără să ți se traseze totuși niște limite, o să confunzi respectul cu prietenie, nonșalanța cu impertinență și dezinvoltura o să devină obrăznicie.

Toți ne dorim ca pruncii noștri să aibă încredere în noi, să ne vadă nu doar ca pe niște cerberi ci să le fim și prieteni și confidenți.

Însă când lăsăm lucrurile să meargă prea departe și suntem doar amicii lor, cu care-și permit orice… cădem cu curu-n într-o mocirlă și-o brambureală fără margini, și noi, și ei…

Și rămânem repetenți…

Așa că… aveți grijă, cine nu-i cuminte, îl scot la tablă, da? 😁😉

Cu iubire,

Aura.

20/04/2019

Reclame

8 gânduri despre „Repetenți

  1. E atât de greu de păstrat în educație echilibrul bunului simț… Am suferit alături de copiii mei (în spate) când mi se plângeau de neajunsurile pe care le pătimesc la școală din cauza faptului că le zisesem o mie și una de chestii care nu se mai pupau cu realitatea de acolo. Golănașii au avut întotdeauna trecere în rândul colegilor, chiar și pe vremea când eu însumi am fost școlar. Care la rându-mi făceam echilibristică între ce e bine și ce e musai de făcut. Spre exemplu, mie nu-mi plăcea chiulul, dar… puteam să fac eu notă discordantă? Și m-am arătat înțelegător cu absențele căpătate de ei în felul acesta.
    E un subiect mare acesta, Aura. Când vorbim de reforme, eu (dacă aș fi întrebat bineînțeles 🙂 ) aș modifica foarte multe în programa școlară. Acea perioadă a vârstei când se petrec efectiv niște explozii hormonale, trebuie ajutată cu mai mult sport, entertainment, activități în natură. Psihologii de la școală (care dormitează în cabinetele lor și se plâng de plictiseală) ar trebui să participe la orele de dirigenție, să meargă ei spre copii, să-i cunoască, să-i testeze, să-i îndrume profesional după potențialul lor….

    Apreciat de 3 persoane

    1. Ai maaaare dreptate Condei, sunt multe de schimbat și-ar fi bine să ne luăm după sisteme care funcționează și dau rezultate bune. Uite, un mic exemplu, aici în Belgia nici nu se pune problema chiulului, când băieții mei au fost la liceu dacă nu ajungeau cumva la școală eram sunată imediat. Iar odată intrați pe poarta școlii n-aveau cum să mai plece… 😉 Mă rog, puteau pleca dar aflam instant.

      Apreciază

    1. Telefonul la elevi…asta este deja o altă temă. Pe Avocat.Ro (un site foarte util, dealtfel) cineva cerea îndrumări pentru rezolvarea următoarei situații: Niște copii i-au spart telefonul fiului său, din „joacă”. Mă rog, după cum era descrisă scena, cu aruncatul de la unul la altul, se pare că acolo a fost vorba despre bullying în toată regula. Avocații îl îndrumau să încerce o înțelegere amiabilă cu părinții acelor băieți. Pardon? Oare acele odrasle aveau părinți cu care să te înțelegi omenește? Tare mă îndoiesc. Suntem oameni săraci dar dacă trendul este ca toți să poarte telefoane „smart”, musai să ne supunem. De ce ne supunem? Și iar revin la acei psihologi de la școli… Păi cine îți intră frate ție în cabinet, știind că apoi va fi întrebat cu rânjet: „Ce bă, ești nebun?”

      Apreciat de 2 persoane

      1. Mda Condei… și iar ajung la concluzia că în primul rând părinții sunt de „vină”. De acasă copiii iau exemplele pe care le urmează mai apoi, nu? Dar așa cum ai scris în primul comentariu e un subiect vast și complex, nu-i ușor să crești și să educi un copil în ziua de azi când influențele din jur sunt atât de puternice iar timpul pe care-l petreci cu el e atât de puțin…

        Apreciază

  2. Uneori prea multa indulgenta și înțelegere nu fac bine. Cred ca în toate trebuie sa fie un echilibru.
    Într-adevăr, e un subiect vast. Nu totul depinde de școală, nu totul depinde de părinți, sunt copii mai docili și copii mai încăpățânați și sa nu uitam ceea ce e mai dureros ca mulți copii au crescut cu părinți plecați departe, care au încercat sa compenseze absenta fizica și căldura sufleteasca prin cadouri și libertăți greșit înțelese. E o tema majora si ca interpretare și ca soluții.
    Mulțumesc pentru tema și modul de abordare!
    Un sfârșit de săptămână senin, cu bucurie și fericire, cu o sărbătoare a Floriilor (sau a Pastelui) în liniște, pace și mulțumire! 😘

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.