Suntem nimic. Fără rădăcini.
Suntem deșertăciune. Fără firicelele de nisip care formează deșertul.
Suntem mărunți. Fără să recunoaștem măreția celor de unde-am venit.
Atunci devenim cu-adevarat puternici. Când nu ne uităm străbunii. Rădăcinile. Firele de nisip ce ne-au făcut să fim.
Strămoșii care ne-au creat. 
Părinții, bunicii, străbunicii, înaintașii noștri. Toți. Trecutul. De unde ne tragem seva. Puterea.
Suntem nimic dacă nu recunoaștem asta.
Fără ei, n-am exista.
Fără ei, noi nu am fi.
Toți avem povești de viață. Toți am trecut prin multe.
Dar cei de dinaintea noastră? Oare prin câte au trecut și ei? Iar pentru că ei au făcut-o, avem și noi șansa să o facem acum.
Multe povești ale străbunilor nici nu le știm. Zac îngropate, uitate și pierdute.
Însă le putem reînvia. Prin recunoștință. Prin înțelegere și acceptare. Și prin iubire. Către ei, toți cei din care ne-am format.
Să-i pomenim în rugăciune. Să nu-i…