Buna Vestire

Aseară am fost pentru prima oară la biserica din Antwerpen. A fost surprinsă să văd mulțimea oamenilor strânși la Vecernia Bunei Vestiri urmată de Sfântul Maslu.

Când îmi amintesc anii de-nceput îmi dau seama cât de mult s-a mărit comunitatea românilor de-aici. Și asta-i o veste bună, nu? Sau mă rog, ar trebui să fie… 😉

În primii ani căutam cu lupa biserici ortodoxe unde să mergem duminica la slujbă.

Am fost la cea rusească din Leuven și bucuria noastră a fost deplină când, exact în duminica aceea, era invitat un preot român și-o parte din slujbă a fost pe limba noastră.

La cea din Namen am găsit altar, icoane și slujba, deși a fost în franceză, era pe sufletul nostru…

Apoi am găsit-o pe cea românească din Brussel și recunosc c-am fost un pic dezamăgiți. Pregătiți să găsim o biserică românească (cum scria pe net) am găsit de fapt în interiorul unei biserici catolice un altar, câteva icoane și-o mână de oameni… Am așteptat cuminți ca dintr-un alt colț al bisericii să-și termine slujba alți credincioși îmbrăcați colorat, cu turbane pe cap, cu tobe și cântat cu patos și cu foc. A fost… interesant dar pentru noi neobișnuit ca într-o singură biserică să fie atâtea „serii” și feluri de rugat.

Când am ajuns la cea din Aalst eram în toată biserica, cu tot cu preot și diacon, maxim 10 suflete…

Aseară biserica din Antwerpen a fost plină. Preoți cred că vreo 6 sau 7. Iar ceea ce m-a bucurat cel mai tare a fost numărul copiilor ce mișunau pe-acolo.

Da, acum suntem mulți români aici. Aud tot mai des vorbindu-se pe stradă sau prin magazine, românește. Biserici ortodoxe românești sunt acum cam peste tot în marile orașe.

Ceea ce-i îmbucurător, nu?

Pentru că-n jurul lor se strâng oamenii de-același fel, mânați de-aceleași nevoi, de-aceleași doruri… Pentru că bisericile de-aici îi adună pe toți de-același neam.

Vestea bună e că deși suntem atât de departe de obiceiuri, de locurile natale, de cei dragi, găsim alinare. Găsim un loc unde să ne ostoim dorul, unde să ne plângem durerile și de unde să ne tragem puterea de-a merge mai departe și de-a trăi în continuare printre străini. Pentru că este și-o veste proastă…  Indiferent cât de integrați și adaptați am fi sau de ce naționalitate ne-ar scrie pe buletin, rămânem venetici.

Iar singurii pe care-i avem (sau ar trebui să-i avem) alături de noi, sunt cei de-același neam, trecuți prin aceleași încercări, prin aceleași suferințe. Care știu cum e. Care înțeleg fără cuvinte și fără explicații. Și care, fără să fie farisei, vin într-o biserică unde caută și găsesc alinare. Nu pentru că „dă bine”, nu pentru că „trebuie”, nu pentru că dacă nu cotizează sau nu merg la biserică n-o să-i îngroape popa, ci pentru că așa simt. Așa vor. Așa cred.

Nu spun că cei de-aici sunt mai credincioși decât cei din țară. Nici vorbă!

Dar io cred că aici credința lor este mai… curată. Mai pură. Mai aproape de ceea ce-ar trebui să fie…

Și asta-i o veste bună, nu?

Sau ar trebui să fie…

Cu iubire,

Aura.

25/03/2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

5 gânduri despre „Buna Vestire

    1. E pur și simplu minunat! Iar Sfântul Maslu e și mai deosebit, momentul când se citește din Evanghelie și toți oamenii pun mâinile unii pe ceilalți… ❤ e fain de tăt, no. Uite, acum întind mâna spre tine Potecuță. 🙂 Și te îmbrățișez cu drag.

      Apreciază

Lasă un răspuns la Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.