Casă

Moooor.
Cine p…(ălăria da, nu vă gândiți la prostii că suntem în post!) mă pune oare să mă bag în seamă?
Nu mă-nvăț minte și pace!
Am citit o postare c-un credit ipotecar și hop și io să comentez că no, am trecut de câteva ori deja prin asta și zic s-ajut omu’ c-o părere.
„Mai bine tăceai că filozof rămâneai!” drept îi! 
De asta nici n-am mai scris continuarea articolului „Cumpărat versus închiriat”, sunt atâția băgători în seamă c-am zis c-o las baltă, și-așa face fiecare după cum are chef și n-are rost să mai stric „tastatura pe ecran” ca să zic așa, 😜 că cerneală pe hârtie nu corespunde.
Am îndrăznit să comentez „Să negociezi cu fiecare bancă-n parte, și să mergi pe la cât mai multe bănci”.
„Total eronat” a comentat mintenaș altcineva. Că cică la bancă nu se negociază și că se pierde prea mult timp umblând pe la atâtea bănci.
Chiar?
No apoi atunci nu negocia și nu pierde timp ca să-ți cumperi cât mai ieftin o casă. Dacă-ți dă mâna și buzunaru’ cumpără-o cât mai scump și dacă o economie de câteva zeci de mii de euro ți-e tot una… treaba ta!
Io nu povestesc povestiri științifico-fantastice. Am negociat la cumpărare și-am renegociat după câțiva ani de la luarea împrumutului; și-am obținut o dobândă mai mică (chiar dacă dobânda era fixă!). Se numește „herfinanciering”.
Că pierzi timp umblând pe la bănci și depunând dosare? Și ce dacă? Nu-ți cumperi o rochie ci o casă! Să vă spun cât timp am umblat io? Cât timp am căutat pe net informații? Cât mi-am stors creierii să înțeleg tot ce-i scris cu litere mici? Și-n română e greu să deslușești toate ițele, da-n flamandă???
Însă dacă vrei, poți. E multă muncă, mulți nervi, mult stres, multe acte, multe drumuri, mult consum. Dar nu durează o veșnicie. Și rezultatul îl vezi în fiecare lună! Dacă la o singură rată economisești și numai 80 de euro, la un împrumut pe 20 de ani cât e??? 19.200. Scurt. Pe doi.

E umblătură multă?
E timp pierdut?
Fiecare știe asta.
Pentru mine însă cu siguranță nu-i!

V-am țucat!

Cu iubire,
Aura B. Lupu

14/03/2019

Reclame

4 gânduri despre „Casă

  1. Dacă nu ai timp, poți cere ajutor. Am apelat la Kiwi finance și am fost foarte mulțumit, nu am plătit comision la ei (au fost plătiți de către banca la care am contractat creditul), nu am alergat și am putut alege în cunoștință de cauză, primind oferte de la mai mult bănci (inclusiv de la cea la care eram deja cient, care, culmea, era mai dezavantajoasă decât altele)

    Apreciat de 1 persoană

  2. Timp…. Cine mai are timp în ziua de azi? Când spui că nu ai timp să umbli, cred mai degrabă că este teama de a te înfunda în acest mare necunoscut al hârtiilor frunzărite, al lucrurilor care sunt din altă dimensiune și îți este jenă de tine și de restul lumii să te uiți ca mâța la calendar și te simți pierdut/(ă) în această zonă crepusculară.
    Dar când te-ai obișnuit în viața asta să te autodepășești și să-ți împingi mereu limitele dincolo de linia orizontului, îți vei spune în felul următor:
    „….Însă dacă vrei, poți. E multă muncă, mulți nervi, mult stres, multe acte, multe drumuri, mult consum. Dar nu durează o veșnicie. Și rezultatul îl vezi în fiecare lună! Dacă la o singură rată economisești și numai 80 de euro, la un împrumut pe 20 de ani cât e??? 19.200. Scurt. Pe doi…”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s