Lansare

Seara de sâmbătă a fost o seară atât de plină de emoții și cu o încărcătură atât de mare încât a fost musai să las totul să se decanteze, să se domolească; să se-așeze la locul ei fiecare emoție trăită. Trăiri intense…
Prima mea lansare. Habar n-aveam ce, când și cum trebuie să fac. Încă de acasă mă gândeam : „Dacă o să mă bâlbâi? Dacă n-o să știu ce să zic? Dacă mă apucă plânsul? Dacă mă împiedic și mă-ntind cât îs de lungă pe podea?” ș.a.m.d.
No, ținând cont că n-am făcut nimic din toate astea, pot zice c-a fost o seară reușită.
Ținând cont însă de organizare, de colegii de eveniment și de participanți, a fost o seară extraordinară. Magică. 

A fost o experiență deosebită să văd în public fețe cunoscute, care-mi zâmbeau, aplaudau iar io încercam să le asociez cu un nume… Știu că pare ciudat, dar una e să vezi o poză de profil pe Facebook și alta-i să ai omul față-n față. Dar m-am bucurat foarte tare să-mi cunosc cititorii în carne și-n oase, să ne țucăm și să ne strângem în brațe cu-adevărat, nu doar virtual.

Sunt recunoscătoare c-am trăit așa o experiență faină. C-am întâlnit oameni atât de minunați.

Și-s mai ales recunoscătoare că nu m-am făcut de mândra minune 🤣 și n-am început să bocesc (de asta m-am și grăbit să termin discursul cât mai repede, după cum o să vedeți în filmarea ce-o să adaug aici😀). Deja mulți mi-ați scris că se vede cât de emoționată am fost. Și-mi pare tare bine. Că am reușit să transmit și-n felul acesta trăirile mele.

Din suflet pentru suflete,

cu drag

Aura B. Lupu

Hamme,
25/02/2019.
#TrăirileAurei

52810427_10216205849132231_1169341052910305280_n52561481_10216205848292210_474393023472467968_n52432243_10216205847892200_5789562515679608832_n52893220_10216205846492165_1271591790297743360_n52338396_10216205845732146_5430269122476769280_n52681165_10216205859932501_5878700627718045696_n52896742_10216205854892375_3047587554904768512_n52642967_10216205852652319_8596747346434326528_n52819981_10216205850932276_202218171376074752_n52712989_364162440835951_2967062218094411776_n (1)52813249_1042662379253149_6071491337289465856_n52590379_2289235768031567_3540825761000718336_n52898349_2156384384426703_4806438299692433408_n52807417_493832011145903_4931560249032179712_n52800459_556910798155740_7095101499851669504_n52692494_403087740246254_3767805552709599232_n52749942_2289253898015881_1116418637687685120_n52967862_2226503250772309_4507525506651914240_n52598443_819829295018773_8768316923243921408_n52598982_418522598972332_4830658354713985024_n52953626_226088704898180_5388990367888572416_n52590107_2221452321453356_5143495521922449408_n52833009_392785401550939_5518031947332321280_n52833047_643548462742993_4961259179084873728_n52601973_2586548344692623_2086492239063678976_n52908289_2383526551875595_937226361511084032_n52784454_544614272693384_2291626499960209408_n52712989_364162440835951_2967062218094411776_n52079990_281454209190076_4728995946241720320_n (1)53037344_605136759898521_3631491438287519744_n (3)53285611_301932840494491_7479845288702640128_n53334423_252617805657260_6194648184472469504_n52953626_226088704898180_5388990367888572416_n53333115_298779224151884_5174188023939596288_n53318753_2201498676583748_5453844417007845376_n53037344_605136759898521_3631491438287519744_n (2)

53110828_317536469110032_7908023321608847360_n

Reclame

7 gânduri despre „Lansare

  1. Când scrii, e ca atunci când înfloresc pomii. E atât de frumos! Iar când lansezi, sunt fructe deja. Un alt moment minunat. Te bucuri de pomi și-i îndrăgești pentru floare. Salcâmi, zarzări, caiși… Și de-ar fi numai pentru atât, și tot te-ai înconjura de ei. De-ar fi numai bucuria scrisului și tot ai scrie. Dar foaia tipărită e ca fructul ținut în mână. Altă senzație. Rodul! Iar bucuria… Prea mare pentru a o păstra într-o inimă. E o bucurie de împărtășit cu noi, cititorii. Să ne bucurăm laolaltă. Așa cum și facem. Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.