50

50 de ani. Și să-i numeri e mult darămite să-i trăiești. Și numai alături de-un singur om.

Dar uite că se poate. Uite că mai încă un exemplu de urmat.

Mama și tata. Care azi împlinesc 50 de ani de căsătorie. Nunta de aur.

Și-i extraordinar!

Aici în Belgia știu că primăriile oferă un cadou, o diplomă, ceva când un cuplu aniversează 50 de ani de căsnicie – Gouden jubileum, cum îl numesc ei.

În România nu știu, dar dacă nu se oferă nimic, ar trebui. Pentru că este o realizare.

Dăm diplome pe bandă rulantă după un curs de câteva săptămâni sau luni dar după 50 de ani de căsnicie nu se gândește nimeni că ar trebui?

Sunt 50 de ani de învățat continuu. 50 de ani de provocări. 50 de ani de stat alături, umăr lângă umăr, la bine și la greu. 50 de ani!!!

Am căutat o poză de-a lor care mie-mi place cel mai mult iar când am întors-o… m-a trecut un fior.

„Cu mult drag, părinților noștri, de la Vali și Costel. 20.01.1969 Sighișoara”. Știu că este scrisul mamei…

Aș fi vrut să fie lângă mine, aici, să-i putem sărbători. Aș fi vrut să fim noi toți acolo, să-i felicităm și să petrecem până-n zori de zi…

Aș fi vrut să știu la ce anume se gândeau atunci, acum 50 de ani, ce speranțe și ce visuri aveau…

Aș fi vrut să…

Dar nu-i după vrut ci-i după putut.

Și totuși…  uite că se poate. Să te iubești 50 de ani. Pentru că fără doar și poate, ei încă se iubesc.

Mama și tata, la mulți ani.

Și la mai mulți.

Și sper să vină ziua aceea când o să sărbătorim cum se cuvine, după vrut…

Cu iubire,

Aura.

08/02/2019

380415-020819

 

 

 

 

 

Reclame

4 gânduri despre „50

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s