Ai o gaură-n piept ce nu dispare.
La fiecare respirație pulsează;
se adâncește pân-o simți în spate.
Și simți cum pe acolo curge-amarul;
și știi că n-o s-o poți astupa cu nimic.
Decât cu iubirea celui ce ți-a provocat-o.
Dar asta n-o să se întâmple niciodată…
Pentru c-a plecat.
Nu-i prima dată când te părăsește, a mai făcut-o de nenumărate ori.
Acum însă știi că nu se mai întoarce.
Nici el dacă ar vrea, nu se mai poate.
Te-ai zidit într-o cetate, ca o Ană, așteptând să mori…
Nu-i mai dorești iubirea falsă. Nici falsele îmbrățișări.
Nu mai aștepți sărutul lui iudaic.
Oricât tânjești, oricât le ceri,
mută și tristă și fără de speranță renunți la tot.
Și mergi… spre nicăieri?
Hamme,
29/01/2019.
