Eve

Când a văzut pădurea deasă și întunecată, plină de umbre și foșnete ciudate, a simțit furnicături din creștetul capului până-n vârful degetelor de la picioare; dar n-avea ce face, decât să înainteze prin desișul ei. În urmă lăsa câmpia întinsă, cu iarba înaltă și verde, în care știa deja că se ascundeau și mai multe capcane decât în fața ei. 
Și oricât de frică i-ar fi fost, pas cu pas se adâncea în pădure. Ciulind urechile și pășind cu grijă era atentă la orice sunet, la orice freamăt…
Mâna care-i acoperi gura dintr-odată venise parcă de nicăieri.
— Șșt! Taci, nu scoate niciun sunet dacă vrei să rămâi în viață, m-ai înțeles? îi șopti o voce, la fel de adâncă și de-ntunecată ca și pădurea în care erau.
Cu ochii mari, plini de spaimă Eve dădu aprobator din cap. 
Mâna se retrase încet și-o cuprinse apoi ferm de braț.
— Urmează-mă, șopti bărbatul.
Și-l urmă…
N-apucase să-i zărească chipul iar acum îi vedea doar spatele lat, mersul agil și părul negru, rebel. Arcul din mâinile puternice o înspăimânta dar o și liniștea, într-un fel…
Cine era bărbatul ăsta? De unde venise? Oare chiar era salvarea ei?
Parcă auzindu-i gândurile, bărbatul se întoarse și-i zâmbi.
Eve rămase cu gura căscată; privirea blândă, sinceră și-albastră ca cerul împreună cu zâmbetul larg, dezvăluind o dantură albă, perfectă, nu corespundeau defel cu ceea ce se așteptase ea să vadă. 
El îi întinse mâna, încă zâmbind.
Fără nicio șovăire, Eve i-o dădu și-apoi șopti:
— Cine ești? De unde-ai apărut?
Dar el îi puse un deget pe buze și-o trase repede jos, ghemuind-o la pieptul lui.
Abia atunci auzi și ea trosnetul crengilor uscate… Cineva îi urmărea.
Îngheță. Știa că la cel mai mic sunet urmăritorul îi va găsi…
Viață ei atârna iar de-un fir de păr. Și de bărbatul care-o strângea protector în brațe.
Ce bine era! După zile de fugă, de spaimă necontenită și de lipsa oricărui sentiment de siguranță Eve se simțea în sfârșit apărată, protejată. Brațele lui puternice, acoperite de-un păr negru și des, pieptul lat ce mirosea a mosc și a tutun, bătăile regulate și ciudat de calme ale inimii lui, o linișteau.
Știa, simțea că o să fie bine… Că va scăpa.
#workinprogress
🙂
Aura.
Hamme,
25/01/2019.
Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.