Salvare

Când aud sirenele ambulanței mă ia întotdeauna cu fiori. Iar acum după ce le-am auzit oprind în fața casei noastre, parcă-i și mai și…

Dar e musai să recunosc că-s recunoscătoare. Un alt motiv pentru care-mi pare bine că trăim aici și ăsta e: sistemul lor medical.

Adi a chemat salvarea la 6:26 iar la 6:30 era deja în fața casei. N-am apucat să mă panichez sau să mă dezmeticesc, eram oricum pe jumătate leșinată și toți cei care mi-au intrat atunci în dormitor m-au enervat că m-au sâcâit cu întrebările lor iar io n-aveam chef decât să mă lase-n pace să dorm.  😜

Dar grija cu care mi-au explicat fiecare chestie pe care au făcut-o (luat tensiune, băgat tuburi în nas, dat oxigen etc.) coborât pe scări, cum m-au pus pe targă și m-au informat permanent că nu mai durează mult și-ajungem la spital, cum din minut în minut mă-ntrebau dacă-s ok și nu mi-e frig m-au liniștit și-au făcut ca toată povestea să nu pară atât de înfricoșătoare pe cât era de fapt.

În spital la urgențe (spoed) m-au băgat direct într-o rezervă, asistenta m-a dezbrăcat și mi-a dat halatul ăla ce pe mine mă bagă-n sperieți de fiecare dată, cu tot cu desenele lui vesele, și-apoi a-nceput „festivalul”: ace, înțepături, raze, analize și iar ace, și iar înțepături…

Dar până la amiază eram gata cu toate. Doctorii s-au perindat pe-acolo unu’ după altu’ iar ceea ce-mi place este faptul că ți se explică fiecare pas, nu fac nimic până nu te informează ce urmează să facă.

Tot într-un fel de spital lucrez și io și știu cum stă treaba dar tot rămân (plăcut) surprinsă de fiecare dată de profesionalismul și eficiența sistemului lor de sănătate. De amabilitatea personalului medical, de sentimentul de siguranță și de liniște pe care ți-l insuflă toți, de la medici până la portar.

A fost o experiență… hai să-i zic inedită, și-așa nu m-am dat niciodată cu salvarea așa că no, pot s-o bifez și pe asta  la „realizări”, deși m-aș fi lipsit bucuroasă de ea.

Însă, așa cum am scris la început, mi-am dat seama că și numai pentru asta sunt recunoscătoare că trăim aici.

Vorbeam zilele trecute cu cineva care ne-a descris experiența neplăcută prin care a trecut la internarea unuia dintre părinți într-un spital din România, „ahtiala” personalului după bani și atenții, mai ales că știau că vine din străinătate. Felul în care i s-a spus de la obraz că n-a dat destul, că anestezistul trebuia să primească mai mult și că a uitat să plătească și femeia de serviciu mi se pare pur și simplu ireal.

Aici și doar să încerci să dai ceva unui medic sau asistentelor este de neacceptat.

Îmi amintesc cum la prima noastră interacțiune cu un spital (în Tienen) am vrut să-i strecurăm medicului niște bani în buzunar și ce reacție a avut. Norocul nostru a fost că fusese într-un schimb de experiență într-un spital din România și știa deja despre „practica” noastră, a românilor, și-a reacționat frumos, ne-a refuzat ferm și categoric explicându-ne amabil că așa ceva în Belgia NU se face, că se consideră un afront.

Ne-a fost învățătură de minte și n-am mai încercat astfel de „mici atenții” niciodată.

Înțeleg faptul că și salariile sunt la fel de diferite că și sistemele de sănătate dar să cerșești bani de la pacienți iar în funcție de cât dai să fi tratat sau nu, e pur și simplu inuman.

Și, oricâți fiori mi-ar da sunetul sirenelor, într-un fel acum parcă mă și liniștesc.

Știu că suntem pe mâini bune și că orice s-ar întâmpla, avem acces la tot ce-i mai bun și la cele mai bune condiții de tratament.

Oare în România asta o se întâmple când?

De data asta cu tristețe,

Aura.

Hamme,

18/01/2019.

 

 

 

 

 

 

Reclame

10 gânduri despre „Salvare

  1. Draga Doamna,
    Interesant articolul dvs,si aveti dreptate in mare parte. Soția mea lucrează în sistemul medical Belgian iar tata a fost internat aici. Va asigur ca o atenție ptr medici este foarte bine primită, si cand spun atenție ma refere la un cec cadou etc. Noua ne-au mulțumit de 3 ori. Majoritatea nu dau nimic la nimeni dar eu am avut grija in semn de apreciere sa sa aduc o cutie de ciocolată la echipa de asistente sau medici.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Tynu și io tot în sistemul medical belgian lucrez😉 și-am fost eu internată de destule ori dar niciodată n-am fost nevoită să dau nimic, și nici nu am primit nimic. Eu scriu din experiența și trăirile mele, dacă ați avut altele nu-i o asigurare c-așa trebuie să fie și, drept să vă spun, chiar regret că din obișnuință și infatuare perpetuăm un obicei nesănătos: mita. Chiar nu-i văd rostul și de ce i-am „infecta” și pe belgieni cu asta. Dar no, ăsta-i punctul meu de vedere. 😊 Sănătate să ai!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Din păcate… ☹ Și uite că tot din păcate perpetuam „datul” ăsta și-n alte țări unde chiar nu-i necesar doar de dragul de-a o face… M-a surprins comentariul unui cititor, că el a dat aici, în Belgia… Ca să ce??? Da’ no, ăsta-i punctul meu de vedere. Te îmbrățișez! ❤

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s