Pentru că oamenii simpli, care-au pornit de jos, care știu ce-nseamnă să n-ai NIMIC dar care au acum TOTUL, asta oferă.
Nu doar un exemplu, nu doar o poveste ci mult mai mult.
Ei ne oferă… speranță.Priviți-i pe toți, au parcă o strălucire aparte. Ochii lor strălucesc, zâmbetul le este cald și-i simți… aproape. Oameni adevărați.
Nu marionete, nu paiațe, nu manechine, nu păpuși conduse parcă de-o mâna nevăzută.
Nu. Oameni adevărați, pulsând și radiind prin fiecare por viață adevărată.Dar mai ales… speranță.
Aparent universul vrea să-mi transmită ceva.
De câteva zile dau de același gen de filmulețe, îmi tot apar iar și iar…
Oameni simpli, săraci, traumatizați, cu sechele și răni adânci, care în ciuda tuturor și a tot ce-au pătimit, au ajuns SUS. De tot.
Cunoscuți de-o lume-ntreagă.
Apreciați. Aplaudați. Respectați, deveniți modele demne de urmat. Idoli.
Shania Twain, Rock Thomas, Sylvester Stallone, Cesar Millan, Ed Sheeran… și câți și mai câți! Sunt atât de mulți! Cu povești de viață atât de asemănătoare. Și pe care, de fiecare dată când le văd, plâng.
De ce? Nu știu… Dar plâng.
Poate pentru că-mi amintesc… de mine?
Probabil.
Io încă n-am ajuns atât de sus. ÎNCĂ. 
Dar am ajuns foarte sus.
Ținând cont de unde-am plecat.
Nu mi-e rușine s-o spun: de la coada sapei și ugerul vacii.
De la săpat mălaiu’ pe tarlaua de la Someș, dat hâlbe* la porci, măturat și spălat…
Vezi articolul original 461 de cuvinte mai mult
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu