Aparent universul vrea să-mi transmită ceva. De câteva zile, dau de același gen de filmulețe, îmi tot apar iar și iar. Cu oameni simpli, săraci, traumatizați, cu sechele și răni adânci, care în ciuda tuturor și a tot ce-au pătimit, au ajuns sus. De tot. Cunoscuți de-o lume-ntreagă. Apreciați. Aplaudați. Respectați, deveniți modele demne de urmat. Idoli.
Shania Twain, Rock Thomas, Sylvester Stallone, Cesar Millan, Ed Sheeran și câți și mai câți! Sunt atât de mulți! Cu povești de viață atât de asemănătoare. Și pe care, de fiecare dată când le văd, plâng. De ce? Nu știu. Dar plâng. Poate pentru că-mi amintesc de mine? Probabil. Eu încă n-am ajuns atât de sus. Dar am ajuns foarte sus. Ținând cont de unde-am plecat. Nu mi-e rușine s-o spun: de la coada sapei și ugerul vacii. De la săpat mălaiul pe tarlaua de la Someș, dat hâlbe* la porci, măturat și spălat cotețul, văruit pomii, pus cartofii – scos cartofii, împlântat arpagicul, scos ceapa etc.

De la mers la lucru-n fabrica de „cioante” (oase), cum se zicea despre Protan, unde din cadavre de animale și resturile de la abatoare făceam făină furajeră, în condiții nu grele, ci foarte grele; unde colcăiau viermii și trosneau și pocneau când călcam pe ei, iar mirosul era îngrozitor.

De la statul în chirie, într-o casă-n care bucătăria era și dormitor iar livingul era al doilea dormitor, pentru băieți.

De la mersul la Someș să faci baie, ia aia să-ți fie vacanța, că te scăldai o dată pe săptămână în el și-ți imaginai doar cum arată marea.

De la cocoțatul în copacii cât mai înalți și privitul în zare, imaginându-ți că ești printre nori sau că așa ar fi priveliștea din avion, spunând șoptit, repetând ca o litanie: „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor, să mă fac aviator!” și dorindu-ți din tot sufletul să ajungi cândva, acolo sus.

„Sunt atât de mulți „de la”! Dar mă opresc aici, înainte să vă plictisesc și să continui cu „până la”.

Până la a avea o casă cumpărată-n trei ani. În doar trei ani de la venirea noastră împreună în Belgia. Prin muncă, muncă și iar muncă. Cent cu cent. Clipă de clipă. Făcut masaj și reflexologie pentru 5 și 10 euro, curățenie pentru 7-8 maxim 10 euro, spălat, călcat, orice!  Adi a scos rădăcini de bambus, a cărat cu roaba și a muncit în construcții, tot pentru 5-6, maxim 7 euro, pe oră. ORICE.

Până la avea mașina dorită și visată atunci când, neavând bani pentru biletul de autobuz, mergeam pe jos din Dej până-n Cuzdrioara.

Până la a vedea marea și nu doar în concediile petrecute în Ibiza, ci chiar și la sfârșit de săptămână, dacă vrem.

Până la a fi între nori, sus-sus, și a vedea Pirineii, Carpații, Dunărea, efectul Gloria, luna plină atât de aproape încât aveam impresia că dacă scot mâna prin gemulețul avionului o s-o ating.

De la… până la…

Povești multe, uimitoare, care ne fac să plângem, dar care mai ales ne dau speranță. Nouă, muritorilor de rând. Sărăntocilor, țăranilor, amărăștenilor, a celor porniți de la coada sapei și ugerul vacii. Pentru că oamenii simpli, care-au pornit de jos, care știu ce-nseamnă să n-ai NIMIC dar care au acum TOTUL, asta oferă. Nu doar un exemplu, nu doar o poveste, ci mult mai mult. Ei ne oferă speranță.

Priviți-i pe toți, au parcă o strălucire aparte. Ochii lor strălucesc, zâmbetul le este cald și-i simți aproape. Oameni adevărați.
Nu marionete, nu paiațe, nu manechine, nu păpuși conduse de-o mâna nevăzută. Nu. Oameni adevărați, pulsând și radiind prin fiecare por viață adevărată. Și, mai ales, speranță.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

Fragment. Ambele volume din „Trăirile Aurei” le găsiți pe site-ul editurii Libris-Creator. Mulțumesc! 

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu