Început

Să pleci și să-ți lași copiii e o încercare nu grea, ci cumplită. Îngrozitoare. De nedescris. Chiar și doar pentru o lună, cât crezusem eu c-o să stau departe de ei, era foarte greu s-o fac.

Chiar și acum, când scriu, gaura apărută atunci în piept, doare. După 16 ani. Încă o simt ca și-o rană vie. Nevindecată. Care pulsează și-mprăștie durerea în tot corpul meu, sfâșiat atunci, și reîntregit acum. ❤

Am scris „paradoxal” pentru că deși am pășit atunci în iad, am renăscut în rai.

Aura B. Lupu

Pe 25 septembrie, exact acum 16 ani plecam pentru prima oară din țară. Aveam o grămadă de speranțe și-o mulțime de temeri.

Cu inima strânsă, cu ochii înroșiți de-atâta plâns, moartă de frică și cu ditamai morcovu’ oareunde, am trecut granițele României, în drumul spre iad și, paradoxal, spre mântuire. ❤

Mai știți cum era în 2002? Că trebuia să prezinți la graniță „garanția”? Nu mai știu cât era, oricum n-avusesem io banii ăia și altcineva prezentase garanția pentru mine. Io aveam 10 euro, luați și ăia cu împrumut, o geantă mică cu doar câteva boarfe și capu’ plin. De scenarii. De gânduri. Și frici…

Lăsam în urmă doi copii. De 10 și 8 ani. Care-mi stătuseră-n brațe înaintea plecării, plânseseră și mă priviseră cu jind. Cu speranță. Și cu iubire multă. ❤ Vlad plânsese cu vocea lui pițigăiată și smiorcăită iar Sergiu, mult prea înțelept pentru cei 10 ani…

Vezi articolul original 377 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.