După cum ați remarcat deja, este o avalanșă de „antrenori de viață” (life-spiritual-business coach, mentori, traineri, speakeri motivaționali, ș.a.m.d.). Apar pe bandă rulantă cei care-ți dau rețeta succesului și-ți promit o viață fericită, plină de bani și fără griji, care te învață cum să-ți transformi viața într-un mod miraculos și cum să ți-o trăiești până la adânci bătrâneți extraordinar și fabulos.
Și io mă număr printre ei, fiind o fericită și mândră deținătoare a unei astfel de diplome și, bineînțeles a unor rețete miraculoase și fenomenale. 🙂
Ni se promite că peste noapte prin tot felul de tehnici, meditații și reprogramări se schimbă mentalități de-o viață, convingeri limitative se transformă în convingeri puternice și prospere, iar o viață banală, incoloră, inodoră și insipidă devine „brusc și dintr-odată” plină de magie, culoare, abundență, prosperitate, fericire și tot ce mai vreți voi.
Banii cad din pom, succesul este iminent, binecuvântările abundă și fericirea-i asigurată.
Dar…
Era musai să vină și-un dar, nu? 😉
Hai să vă dau un exemplu: rețeta pâinii e simplă, toți o știm : apă, drojdie și făină. Dar ce face ca pâinea aia pe care-o scoți din cuptor să fie nu doar bună ci excepțională?
Io zic că brutarul. Pasiunea lui. Talentul lui. Unicitatea și autenticitatea lui. Când pui suflet în ceea ce faci, când crezi și știi că asta-i menirea ta, când ai face pâinea aia chiar și fără bani și fără să aștepți nimic în schimb, când mulțumirea ta cea mai mare este să știi că pâinea frământată de tine a săturat un om flămând, no atunci rețeta ta poate fi brevetată. Abia atunci poți să te autointitulezi cum vrei. 🙂
Este foarte fain că toți ne transformăm, intrăm și participăm la fel și fel de programe, seminarii, cursuri și cheltuim o grămadă de bani ca să evoluăm. Ce-i însă mai puțin fain este că la final, evoluați și emancipați și transformați, după ce trece euforia și extazul general, ne trezim și cu banii dați dar și-n aceeași viață banală, incoloră și insipidă.
Niciun curs, seminar sau program din lume n-o să ne bage bani în buzunare. Din contră, o să ni-i ia.
N-o să ne îmbogățească peste noapte. N-o să ne însănătoșească brusc și n-o să ne transforme viața în mod miraculos.
Asta-i ceva ce doar noi putem face. Nimeni altcineva.
În noi stă puterea, pasiunea, talentul și unicitatea fiecăruia.
Iar rețetele astea miraculoase sunt la îndemâna oricui. Oricine le poate deține, folosi și aplica. Cu un simplu search pe Google găsești cam tot ce vrei și ai nevoie și asta fără să mai plătești și bani grei…
Însă produsul final, pâinea aia fierbinte și aburindă, cu coaja crocantă, c-un miros îmbătător și cu-n gust unic doar un brutar adevărat o poate face.
Restul? Suntem doar diletanți.
Așa că dragii mei… atenție la brutari. 😉

With love,
Aura B. Lupu
❤
Hamme,
20/11/2018
Chiar așa…„Atenție la pana de vultur”… Vulturul zboară și fără o pană, pe care mi-o lasă mie. dar eu nu pot zbura numai cu aceea. Trebuie să mă fac la rându-mi, cu pene. Cu fulgi cu tot.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este un motto in engleza care mie personal imi place enorm : „Overnight success usually takes years” . Cam asa si cu brutarii tai 😀 Te saluta Daniela – o blogerita la inceput de drum 🙂 Si te invit la mine in cafenea, cand ai timp 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine-ai venit Daniela, cu drag vin la cafea. Da’ să știi că și io-s începătoare, abia ce-am împlinit un an de „fircălit”… 😉 Te îmbrățișez. ❤
ApreciazăApreciază
Cat de frumos ai subliniat, draga Aura!
In urma tuturor cursurilor intreprinse, in urma tuturor notiunilor invatate cu greu important este cu ce ramanem in cap si cat de mult ne ajuta pe noi acea meserie.
Apropo, tare faine is placintele alea! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc draga mea😊 da’ să vezi numa’ cât îs de bune!!! 😉😉😉Te țuc! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pfaaai, da’ stai asa sa vezi ca maine daca stau acasa fac si io placinte! Mi-ai facut asa o pofta!
Te tuc dulce de tot! :-* :-* :-*
ApreciazăApreciat de 1 persoană