În fiecare an când mergem în România, mergem și la Nicula.
Altfel nu se poate.
Și de fiecare dată am parte de un cadou. De o surpriză.
Ceva se petrece. Ceva special. Ceva unic. Ceva minunat. O minune a mea.
Și asta începând cu prima, pe care deja o știți, cu mirosul florilor în plină iarnă…
Anul acesta am avut parte de două cadouri: un căprior și-o ușiță; deschisă…

Altă surpriză de care-mi amintesc a fost când, pregătiți de plecare, ––    paradoxal cu inima frântă și plină de îndoieli dar și-n al nouălea cer de fericire – (era în anul când ne-am mutat în Belgia, 2007, la începutul lunii august), ne-am dus să ne luăm rămas bun de la icoană.
Nu puteam pleca fără să o facem.
Pe de o parte eram fericită c-o să fim în sfârșit împreună toți 5 și-o să-mi văd visul cu ochii (de-ai…