În câte-o dimineață din asta friguroasă mă felicit călduros. Nu că felicitările m-ar încălzi, ci soba pe lemne. Pentru că de asta mă felicit, ce decizie bună am luat când am înlocuit încălzirea pe gaz cu una pe lemne. „Zaaaaalig” – cum zic ăștia-n olandeză, adică în traducerea mea populară „fain de tăt” –, când focul începe să trosnească, soba să duduie și casa să se umple de mirosul de lemn ars, de căldură uscată, cu iz de… copilărie.
Crescută la țară, știu prea bine ce înseamnă să faci focul cu lemne. Și ce muncă presupune asta. Adusul lemnelor din pădure, crepatul, căratul și clăditul lor. Pentru cine n-a crescut la țară vorbesc păsărească acum, nu?
Crăpatul lemnelor era cel mai fain. Și, ca de obicei, tot ce era interesant și atractiv era rezervat bărbaților. Mucoasele slăbănoage și zăpăcite aveau doar de cărat și de clădit, că no, cotărgile* erau mai puțin periculoase decât toporul și șirisăul*.
Însă de asta îmi este cel mai dor. Când pui bucata de lemn pe butuc și-o lovești cu sete. Și-o vezi și-o simți cum se desface felii… Bucată cu bucată… Iar grămada lemnelor despicate crește cu fiecare icnitură. Cu fiecare lovitură. Poc! Mecanic, robotic. Simți cum îți curge sudoarea pe spate, pe tâmple, pe frunte, palmele îți ard dar nu te poți opri. Poc! Poc! Poc!
— Ce faci tu, fătucă? Lasă săcurea din mână, te spun la mă-ta! Treci încoace și clădește-le!
— Nu vreu! Aia-i treaba de fete!
— Ni bată-te norocu’! Da’ tu ce-i și? Ficior?
Mucles. N-aveam ce să mai zic. Dar tot nu lăsam toporul din mână, încăpățânată și înciudată că nu-s. Fecior.
Făceam inevitabil bășici în palme, peste care seara buna sufla, certându-mă:
— Spusu-ț-am, fătucă? Vezi dacă n-asculți? Și-mi turna apoi horincă din belșug, nebăgând în seamă vaietele mele. Ș-apoi îmi lega palmele cu fășii rupte din năfrămuca* dumisale de biserică, în care ținea o crenguță de busuioc.
Palmele mele se vindecau repede dar mirosul de busuioc rămânea mult timp. Câteodată, când fac focul în soba noastră cu lemne, îl simt. Și mă felicit, zâmbind, c-am luat decizia asta. Pe lângă căldura din casă, mai simt și-o alta. Și-un miros ce vine din copilărie…
Voi? Îl simțiți?
Cu drag și cu iubire,
08 noiembrie 2018
*cotărgi, cotargă – coș de nuiele
*șirisău – fierăstrău
*năfrămucă – batistuță
Fragment din „Trăirile Aurei”. Ambele volume le găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc.
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Hamme,
08/11/2018
Limbajul mi-e drag și cunoscut.Ii di pi la noi di pi meleaguri Fălticinene…. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îi di pă Someş, ardelenesc, da’ nu-i bai, îmi pare bine că vă place. Vă țuc cu drag! 😘😘😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E de la noi, din România, în mod cert…:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranță! 😉
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:
Însă… de asta îmi și este cel mai dor. Când pui bucata de lemn pe butuc și-o lovești cu sete. Și-o vezi și-o simți cum se desface felii… Bucată cu bucată… Iar grămada lemnelor despicate crește cu fiecare icnitură. Cu fiecare lovitură. Poc! Mecanic, robotic. Simți cum îți curge sudoarea pe spate, pe tâmple, pe frunte, palmele îți ard… dar nu te poți opri. Poc! Poc! Poc!
— Ce faci tu fătucă? Lasă săcurea din mână, te spun la mă-ta! Treci încoace și clădește-le!
— Nu vreu! Aia-i treaba de fete!
— Ni bată-te norocu’! Da’ tu ce-i și? Ficior?
Mucles. N-aveam ce să mai zic… Dar tot nu lăsam toporul din mână, încăpățânată și înciudată că nu-s. Fecior. 😉
ApreciazăApreciază
L-am simţit acum până-n suflet şi-ţi mulţumesc, s-a făcut cald acolo!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce bine-mi pare! ❤ Mulțumesc!
ApreciazăApreciază