Wonder Women

În fiecare femeie zace o „Wonder Women”.
Ieri după-masă, butonând televizorul, am dat de filmul ăsta și dacă în primă fază am vrut să schimb canalul, am rămas totuși, atrasă de-o scenă din film.
Vă spun drept că mi s-a acrit de bătăi, pumni, împușcături, crime odioase și violența fără limită din mai toate filmele care se dau acum la televizor. Nu știu care-i treaba, de parcă n-ar fi suficientă violența din lumea reală, musai să dăm de ea și-n filme, care se presupun că ne-arajuta să evadăm realității, nu? Mi-e dor de-un „Love story”, de un „Pacientul englez”, „Ghost”, „The Notebook”, „7 ani în Tibet” și Doamne câte alte filme faine care chiar te fac să vezi lumea mai frumoasă, îți ridică moralul și-ți cresc pofta de viață.
Îmi place ca la finalul unui film să rămân cu ceva. În afară de sânge, brutalitate și de sirenele poliției care apare fix după ce victima a reușit să-și hăcuiască singură agresorul, și asta după ce ăla a murit și-a înviat de vreo două ori!
La filme din astea simt cum pur și simplu îmi decedează neuronii.
Dar să revin la femeia minune. 
Nu-i un film genial nici ăsta și nici ideea nu-i nouă ca să mă captiveze de la cap la coadă, dar faza ce m-a făcut să-l urmăresc a fost dezlănțuirea adevăratului ei potențial. Descoperirea puterii care zăcea în ea.
Și, drept să vă zic (iar), m-au bufnit lacrimile.
Da, infantil și rușinos, m-am pomenit că dau apă la șoareci și nu înțelegeam de ce, că doar nu era vreo fază din asta, lacrimogenă.
Cum io mi-s ardeleancă și mai încetucă la minte, azi mi-am dat seama de ce.
Fără să fiu vreo amazoană care are din născare niște super puteri, mi-am amintit momentul în care mi-am descoperit și eu puterea nebănuită care zăcea în mine.
Aveam 31 de ani, 45 de kile, eram numai piele și os, neînvățată, neieșită-n lumea asta mare, singură, fără niciun ajutor sau sprijin, și totuși am făcut față celor doi monștri care au crezut că pot să mă subjuge.
Calmul, liniștea și tăria cu care le-am ținut piept, seninătatea acceptării a ceea ce avea să se întâmple, siguranța că n-o să cedez și n-o să mă înfrângă, împăcarea cu Dumnezeu și cu soarta, a fost momentul în care am accesat puterea interioară pe care habar n-aveam că o dețin.

Da, cu siguranță în fiecare femeie zace o „Wonder Women”.
Dar… cei care reușesc să o trezească, să fie pregătiți.

With love,
Aura B. Lupu

Hamme,

27/10/2018

Reclame

2 gânduri despre „Wonder Women

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s