Întotdeauna am evitat să fac promisiuni pe care știam că nu le pot ține. Și aici nu vorbesc despre promisiunile făcute altora (astea intră în altă categorie, nici nu încape-n vorbă să nu fie ținute) ci promisiuni făcute mie însămi. Și astea-ar trebui să intre tot în categoria celor care n-ar trebui încălcate dar no, avem tendința – din păcate! – de-a fi mai indulgenți cu noi înșine.
De mâine începând o să…
O să mă apuc de cură de slăbit, o să fac școala de șoferi, o să-ncep să fac sport, etc.
Astea toate-s promisiuni. Neonorate de cele mai multe ori, care ne dau senzația, în momentul în care le rostim (sau gândim) că deținem controlul. Când de fapt nu deținem nimic. Decât o iluzie. O „Fata Morgana” după care alergăm la nesfârșit…
Iar când mâine vine iar noi n-am făcut ceea ce ne-am promis, sentimentul de rușine, vină, neputință, dezamăgire, e copleșitor.
Am învățat în timp să nu mai fac astfel de promisiuni.
Dacă vreau într-adevăr să slăbesc, în momentul în care am decis asta (nu mâine!) las ciocolata din mână și iau un măr.

Dacă vreau să mă apuc de sport, în momentul ăla (nu mâine!) las laptop-ul din brațe și ies la alergat.
Pentru că dacă nu o facem imediat până mâine găsim o mie de scuze, o mie de pretexte și-o mie de eschivări ca să n-o mai facem.
„De mâine începând” i-o mare păcăleală. Pentru că acel mâine devine azi, când iar ne spunem „de mâine”… și tot așa. Până când acel „de mâine” devine niciodată…
Orice v-ați promis că o să faceți, nu mai amânați. Nu vă mai spuneți „de mâine” că n-are niciun rost.
Ori nu vă mai promiteți și-o lăsați baltă, ori vă apucați direct de treabă.
E greu, e dificil și foarte greu de realizat. Știu.
Dar după ce v-ați apucat, totul o să meargă strună. O să vină de la sine și mâine, și poimâine și tot așa…
Iar sentimentul de mulțumire, fericire și mândrie e inegalabil.
Incomparabil.
Și neasemuit.
Ce ziceți?
Pe locuri, fiți gata… START!

With love,

Aura B. Lupu