Un alt fel de curaj :D

N-am copii mici care să mă țină nopțile trează. Da’ îl am pe Edi, care-i mai ceva decât un bebeluș. Că no, la un bebe îi dai să sugă, îi schimbi scutecu’ și mai ai o șansă să adormi… Pe când Edi, după ce-ncepe foiala și rotitu’ până amețesc io, nu el, e gata somnu’. Musai să-mi trag o pereche de nădragi și să-l scot afară-n miezu’ nopții.
După ce reușim să nu cădem pe scări (că-l port în brațe, să coboare singur nu-l mai pot lăsa de vreo câteva luni) și-ajungem teferi jos în hol, începe bâjbâiala după haină și papuci, chei (că dacă le uit trezesc toată casa când mă-ntorc). Și-apoi ieșim pe ușă, asta după ce-am lovit pereții și băncuța și ce pana mea mai am pe hol, că-ntr-o zi le arunc pe toate să scap de durerile din degețelul mic de la picior, atât de greu și des încercat de colțuri!
Bun. Ajungem afară pe trotuar. Edi mai pe lângă (are o-nclinație să meargă pe șosea de zici că-i sinucigaș!) noapte, liniște, mașini aproape deloc…
Și-n adormeala mea încep să savurez momentul. De calm. De liniște. De cerul înstelat. E chiar plăcut s-auzi doar pașii tăi pe stradă și labele cățelului și-un susur de pișat… 😜
Iertat să-mi fie da’ no, ăsta-i motivul pentru care umblu io noaptea pe străzi ca și strigoii.
Ca să reușesc să readorm am nevoie să fac pace cu dușmanul. Suntem în divorț da’ no, musai să ne suportam câte un pic. Așa câte-o jumătate de oră pe noapte… Pornesc televizorul. Și pot spune că nu mă dezamăgește niciodată. Mă adoarme destul de rapid, după ce văd știri în reluare mă liniștesc instant. La câtă prostie crasă e pe lumea asta, pot adormi liniștită, fără să mă mai frământ și să mai caut în toiul nopții răspunsuri la întrebări existențiale, că n-are niciun rost!
Oricum uite că juma’ de milion îs preocupați să pupe moaște, să-și julească coatele și genunchii și să-și lase-n cutia milei ultimii bănuți.
Oricum la reducere de tigăi și băncuțe nu știu de care se calcă-n picioare cu sutele, își sfâșie hainele și-și sparg capetele (ca să economisească ultimii bănuți pe care-i dau apoi la cutia milei!).
Oricum în emisiunile cu cel mai mare rating vezi doar bombastic-fantastic și plastic (mai știți melodia aia „Barbie-Girl” a lui Aqua, de prin anii ’90 și ceva) iar ce se promovează n-are nicio valoare.
Să stai să te uiți cu ochii bulbucați și salivând abundent la doi, un EL și-o EA cum se distrează în Las-Vegas. Ce să zic? Distracție mare, nu? Izvor de-nțelepciune, ce mai!
Știu că-i o modă și cică-s de-un un mare impact (din păcate, zic io) videoclipurile astea live, în care stai și vorbești ce-ți debitează ție prin tărtăcuță uitându-te la un ecran de telefon și sperând să prinzi audiență. Dar Doamne iartă-mă, pe cine poate să intereseze moaca mea (în primul rând!) și-apoi ceea ce fac io? Că mă scobesc în nas și mă scarpin în cur? Că uite lume, am bani să mă plimb prin Vegas cu – stai oare cum o numea? a, da, șoricelu’ meu. 😨
Păi dacă-mi arătai că te plimbi prin bibliotecile lumii, pe străzi care mustesc de istorie și de artă, dacă aveam ceva, orice dar să fie CEVA de învățat din live-ul tău, ok. Înțelegeam. Așa însă iertat să-mi fie (iară!) io nu mai înțeleg nimic.

Da, pot să adorm liniștită nopțile-n care mă trezește Edi.
Vorba lui Creangă: „Știu că sînt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj.” 😉

Hai că v-am țucat!

Aura B. Lupu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s