Sub apă

Foarte multe despre perioada mea de sclavie n-am scris.
Încă e un subiect delicat, pe care mi-e foarte greu să-l povestesc.
N-au fost momente fericite. Cei 5 ani au fost un mare chin. Cred că de fapt asta a fost cea mai cumplită perioadă din viața mea. Un fel de pușcărie dar fără să fi fost vinovată de ceva. Decât de dorința – foarte mare – de ai aduce lângă mine pe Adi și băieții mei.
Am avut însă un moment aproape fericit. Dulce-amar. Amestecat…
Ce e ciudat este că doar gândindu-mă să-l povestesc, încep să tremur. Parcă as avea curent prin degete și mă îneacă plânsul. Sau amintirea? Nu știu…
Dar gata, hai să-l povestesc.
În magazinul în care munceam și era celula mea, munca-n sine pot spune c-ar fi putut să fie faină. Plătită corect, nu 16 ore pe zi și-ntr-o altfel de atmosferă, ar fi fost chiar de invidiat. Un loc cu tot ce ține de arta decorativă florală, cu lumânări parfumate, ghirlande de flori, pot-pourri, plante, flori, vaze, etc. n-avea cum să fie un loc urât. Dar Doamne, l-am urât și blestemat din tot sufletul și din toată inima mea. O pușcărie, chiar și colorată-n roz, cu flori printre gratii, tot o pușcărie rămâne. Ca să parafrazez gluma aia despre România, pot spune despre locul ăla cam așa: un loc de muncă foarte fain, păcat că avea astfel de proprietari.
Din octombrie începeam deja să aranjez standul Crăciunului. Brazi de toate dimensiunile, decorați în toate culorile posibile, tradiționale sau mai ne (într-un an am decorat în portocaliu!), aranjamente pentru Crăciun, luminițe, ursuleți, moși, coronițe, trenulețe și cam tot ce vreți erau în standul ăla, la niște prețuri nu tocmai accesibile (se vroia un magazin cu pretenții!). Bine, pentru mine era dureros de-a dreptul să pun prețul pe-un singur glob de 4 euro, când io pentru o oră de muncă primeam 4,50 (din care-mi mai trăgeau și chiria și mâncarea!).
Și-ntr-o zi, când decoram cu zor și discutam cu un coleg ce culori noi să folosim anul ăla, văd că se oprește brusc și-ncepe să zâmbească. Io mă uitam la el ca tuta, fără să-nțeleg de ce. Și-mi face semn să privesc în spate. Și când mă-ntorc… Adi era în prag.
Io am continuat să ornez bradu’. Și-abia după câteva secunde am realizat ce fac.
M-am întors și i-am sărit în brațe.
Bucurie imensă amestecată cu disperare. Bucurie că a venit, disperare că pleacă. Și io rămân…
Oare cum să vă descriu ca să înțelegeți?
Imaginați-vă că sunteți sub apă. Aproape vă înecați.
Nu poți să respiri. Te zbați. Te chinui să ieși, să reziști… Și simți că o mână te trage afară. Iei o gură de aer. Doamne, ești salvat! Și-apoi mâna aia dispare… Și tu te scufunzi în apă iar…

Da, amintindu-mi momentul cel mai fericit din sclavie, îmi dau seama c-a fost și cel mai greu.
Să vă ferească Dumnezeu de clipe-n care tot ce vrei e să rămâi sub apă.
Și să nu mai vrei să ieși…

Aura B. Lupu

Octombrie.10.2018
Hamme

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€1,00

Reclame

2 gânduri despre „Sub apă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s