Amintiri

După 16 ani pot spune c-am creat multe amintiri frumoase. ❤
Care azi m-au făcut să zâmbesc. 🙂
N-au reușit complet să le astupe, înăbușe pe celelalte. Le-au estompat însă și le-au scăzut din intensitate. Nu le mai simt atât de acut și nici nu mă mai bântuie atât de des.
Ceea ce mi-am dat azi însă seama, este că nu poți trăi doar din amintiri. Mă rog, poți da’ nu-i bine. 😉
Frumoase sau mai puțin frumoase, amintirile-s folosite ca și combustibil pentru prezent.
Și, tocmai de asta, ca să nu rămânem fără zăcăminte, cel mai bine este să creăm în permanență altele. Să nu ne resemnăm și să răsfoim doar paginile trecutului. Albumele vechi. Ci să creăm altele. Și să imortalizăm momentele de azi. De-acum. Care peste un an cu siguranță c-o să ne facă să zâmbim. Chiar dacă azi, acum, momentul imortalizat n-a fost cel mai frumos sau cel mai minunat, peste un an o să devină.
Îmi place la nebunie să găsesc prin sertare ceva ce am uitat de mult.
Prăfuit, vechi și îngălbenit de vreme, are un farmec aparte.
Un miros specific.
O autenticitate dovedită.
De senzația pe care mi-o provoacă. De „amintirea ce mi-o amintește”.
Azi am găsit la una dintre postările mele un comentariu scris de-o rusoaică. Ei octombrie nu-i place, pentru că natura moare. Și-i frig, și bate vântul și plouă…
Dacă ne concentrăm atenția pe ceea nu e, ratăm creea ce este.
Dacă privim țintă ceea ce ne displace, omitem ceea ce ne-ar încânta.
Dacă vedem doar urâțenia, mizeria, nefericirea, trecem cu vederea frumusețea și bucuria de-a trăi. De-a fi. De a avea. Șansa să fim, s-avem și să trăim.
Io știu că-i greu că-ntr-un moment de profundă nefericire să mai vedem și altceva. Dar… încercați.

Natura moare în octombrie. Și noi murim, în fiecare zi. Plouă și bate vântul. Și-i frig. Și-i trist și deprimant. Aprindeți însă focul. În sobă. Sau din inimi și din suflet. Vedeți culorile. Priviți natura. Și bucurați-vă, pentru că, totuși, încă n-ați murit! Și da, natura moare în octombrie dar doar ca să renască. E-un ciclu firesc. E-o realitate și-o necesitate pe care n-avem cum – și de ce – să vrem să o oprim.

În orice clipă, zi, sau anotimp, exist-o frumusețe. Deschideți ochii larg ca s-o vedeți.

Și… bucurați-vă.
Noi încă avem șansa s-o privim.
Și s-o trăim.

Iar peste-un an, când e o amintire, o să ne facă să zâmbim.

🙂

Cu iubire

și c-un zâmbet larg,

Aura B. Lupu
❤

Hamme,

02.10.2018