Și s-a făcut toamnă în mine.
M-am copt.
M-am stors.
Urmează să m-așez pe-un raft.
Să dau culoare și gust mâncării, 
și vieții, în general.
Acră, amară, dulce sau acidă,
roșie, verde, galbenă-gutui, sau vineție, toamna ce s-a făcut în mine aduce de toate; și e belșug.
De fapte și de gânduri bune.
Miroase a castane coapte.
A brumă.
A dovleac fiert.
A must stors proaspăt.
A lemn ars.
A seară răcoroasă,
și a frunză ruginie.
E toamnă-n mine.
Și afară-i cald.

Aura B. Lupu

Hamme,
19.09.2018

Un răspuns la „Toamnă (iar)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe