Şi s-a făcut lumină!

Caldă, blândă, pâlpâind ușor și încălzindu-mi sufletul doar privind-o. De parcă mi s-ar fi ridicat un văl de pe ochi, văd totul acum cu o claritate ce aproape doare.

Parcă aș trage aer în piept la -15 grade.

La început ți se taie respirația, ochii-ţi lăcrimează dar când începi să te obișnuiești nu te mai saturi…

Proaspăt, curat, cu un gust și miros unic.

Cerul parcă este mai limpede, lumea mai frumoasă, oamenii mai buni. N-am „fumat” nimic, stați liniștiți.  Nu mai fumez de 15 ani.

O astfel de senzație am mai avut o singură dată, când am hotărât c-o să divorțez.

Şi-atunci, privind pe geamul apartamentului de la etajul IV de unde inițial mă gândisem să sar, am avut o revelație.De ce să mă sinucid? Viaţa e mult prea prețioasă ca s-o pierd pentru ce? Pentru cine?

Nu merită.

Şi tot atunci…