Cică orice mare bucurie vine la pachet c-o supărare și mai mare.
Doamne ce-aș mai fi vrut să sar peste a doua parte!
Știți cum e când îți vine să-ți smulgi păru’ din cap, să te dai cu curu’ de pământ și să urli până-ți pierzi vocea?
No cam așe mă simt acum.
Bineînțeles că n-o să fac tot ce-am enumerat mai sus, io o să-mi alin durerea așa cum știu: scriind.
Eram atât de fericită c-o să-mi văd visul cu ochii, că roadele muncii mele au dat în pârg și-o să mă bucur până la cer și-napoi ținându-mi cartea-n mâini.
Dar… de la extaz la agonie (deși cei care mă citiți știți c-am avut parte bugăt* de partea asta a a medaliei până acum!).
Bun. Am înțeles să nu mai am așteptări de la oameni. Am înțeles că pe lumea asta suntem fel de fel. Că se-ntâmplă și lucruri…
Vezi articolul original 454 de cuvinte mai mult
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu