În timpul cursului de săptămâna trecută am primit o temă în care trebuia să delimităm spațiul personal, un fotoliu, un loc pe canapea, ceva care reprezintă locul preferat, unde ne simțim noi cel mai bine și mai în siguranță.
Io cred c-am zâmbit instant pentru că primul gând a fost : ” În brațele lui Adi „. 
Bine, exercițiul era despre altceva, da’ no, mintea mea m-a dus pă coclauri. 😜
Aseară am venit târziu de la muncă amândoi. Azi o să fie la fel.
Dar și momentul când ne revedem… face tot dorul și tot „nevăzutul” de pe parcursul zilei.  
Lunile și anii în care eram departe unii de ceilalți, le-am socotit întotdeauna chin, durere, suferință și pierdere.
Acum însa le apreciez altfel.
Nu că nu mi-ar mai fi fost dor.
Dar așteptarea febrilă, anticiparea reîntâlnirii și emoția revederii nu le-aș da pentru nimic.
Ciudat așa-i?