Lecție II

Ieri am fost la mare. Mi-am ostoit doru’. Și mi-am împlinit dorința. Să fim iar toți cinci împreună, într-o duminică frumoasă, în locul meu preferat.
Sunt acum mai liniștită. Mai… împăcată. Accept ce se întâmplă mai ușor. Nu complet, ci doar mai ușor.
Și, cel mai important, încerc să înțeleg – și să-mi însușesc – lecția. Pe care, dacă până ieri o respingeam cu tărie și încăpățânare, acum sunt dispusă s-o învăț.
Încă nu știu ce lecție e, dar măcar primul pas l-am făcut, conștientizând că este și asta o lecție. Iar al doilea pas, să vreau s-o învăț.
Ce-o să fie… habar n-am. Știu doar că nu pot influența soarta. Nu pot opri inevitabilul. Și nu pot întoarce timpul…
Și mai știu că ieri a fost o zi frumoasă. Temperatura perfectă, apa mării caldă, cei dragi mie aproape. 
Și-n nefericirea, supărarea și disperarea provocate de boala lui Ediță, am găsit puterea de-a ne bucura. Râs cu plâns (bălegă de mânz, cum ne zicea mama când eram copii și plângeam-râzând), soare și lună, flux și reflux… ☯️
S-ar putea să mă trimiteți la origini citind cele ce urmează.
S-ar putea să-mi spuneți că bat câmpii. Sau c-am luat-o pe ulei. 😜
Dar… simt că trebuie s-o scriu.
În orice disperare, în orice situație tristă și-n orice încercare grea ați fi, există un licăr de bucurie. Un motiv – oricât de minuscul și infim vi s-ar părea – de recunoștință. Un grăunte de fericire. Un strop de zâmbet și de râs.

Știu că-i extrem de greu, aproape imposibil și dificil de realizat, dar încercați măcar.
Când disperarea vă cuprinde, când deznădejdea v-aruncă-n hăul neputinței iar supărarea și durerea vă blochează orice alt gând, faceți efortul să ieșiți de-acolo.
Numărați trei lucruri pentru care sunteți recunoscători. Mulțumiți la trei persoane că există în viața voastră.
Și murmurați trei rugăciuni. Cui vreți.
Mama-mi spunea răstit, tot când eram fătucă, de fiecare dată când mă vedea abătută și supărată: „Iar ai picat în butoiu’ cu melancolie? No ia vezi de ieși urgent de-acolo și mie să-mi râzi, că de supărări mi-e plină straița! Să te-aud că râzi!”.
Râdeam… La început de formă. Dar cu fiecare zâmbet și râset, norii supărării și motivele tristeții se risipeau, încet-încet.
Nu spun că de tot. Dar măcar mai vedeam și cerul printre nori…
„Cerul” meu de-acum l-am văzut ieri.
Înseninat cu cele trei motive de recunoștință și de fericire.
  
Adi și băieții. Iar mulțumiri tot lor le-aduc. Și rugăciuni tot pentru ei murmur.
Și ție Doamne că mi i-ai adus. Pe toți 4 în viața mea.

Cu iubire nesfârșită,
Aura B. Lupu

 

Reclame

Un gând despre „Lecție II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s