Wow! Ce chestie dom’le, ce chestie!

În 11 august 1999 a fost eclipsă totală de soare. Îmi amintesc foarte bine pentru că a fost de ziua mamei. ❤ S-au și bătut monede cu ea. Și uite că tot pe 11 august o să fie iar. 🙂

Dac-ar fi să mă iau după horoscoape, am pus-o de mămăligă. Schimbări uriașe, transformări fenomenale, salturi majore, etc. 😨

Dacă mă iau însă după ce-mi zice mie fleru’, cam tot pe-acolo mă-ncadrez. 😛

E dulce-amăruie amintirea acestor 19 ani. Și-atunci a fost un salt major. Și-atunci am pus-o de mămăligă. Bine, asta fără să conștientizez sau să am măcar habar de toate astea.

Schimbările au fost într-adevăr uriașe. În toate sectoarele vieții mele, pe-atunci incoloră, inodoră și insipidă. Tăiam frunze la câini și-o ardeam degeaba. Mă risipeam în relații aiurea, încercând să-mi recâștig încrederea în mine, ce-mi fusese făcută arșice de ex (știți voi, sac de oase, nu ești bună de nimic, fără mine ești un nime-n drum, etc.), prețuindu-mă prea puțin (spre deloc) și având convingerea că nu contez defel. 😦

Eram în faza nucă, nu-mi prea păsa nici de mine, nici de ceilalți, credeam că oricum n-o să mă mai implic cu-adevarat într-o relație-n veci, iar că relațiile nu se rezumă decât la sex. Că afișatul sentimentelor e o pierdere de vreme, că îndrăgosteala-i o tâmpenie și n-are sens; că de câte ori lași garda jos se găsește un nemernic ce să-ți facă sufletul praf și inima țăndări. Așa că mai bine nu te îndrăgostești și lași chestia asta cu dragostea pe seama celor care mai cred în ea (și-s fraieri, oricum!).

Bravam, bineînțeles.

Cu cât negam mai vehement, cu-atât de fapt doream mai mult.

Cu cât mă dădeam mai nepăsătoare, cu-atâta mă durea mai tare.

Cu cât mă prefăceam, cu-atât mai tare sufeream.

Schimbarea era necesară. Dușul rece de trezire era vital.

Și a venit…

Dac-ar fi să desenez un grafic, în ’99 eram sub linia de plutire. În rahat până-n gât, de fapt. În care m-am afundat și mai mult…

O singură decizie din anu’ ăla a fost corectă. Una singură. Ce mi-a schimbat viața complet. Toate celelalte-au fost complementare. Dar una a contat. Mă cutremur când îmi dau seama cât de aproape am fost atunci s-o resping, s-o neg, să n-o vreau.

Dar… a venit eclipsa, ca noroc. 😉 Și-am fost salvată. ❤

Schimbarea-n sine însă a durut cumplit. Procesul de transformare a fost un coșmar. Pierderea învelișurilor de apărare un chin.

Dar… a meritat.

Saltul a fost într-adevăr uriaș.

Viața mea a luat o turnură neașteptată și extraordinară. Acești 19 ani dintre eclipse au fost plini de-ncercari și suferințe dar privind în urmă nu pot decât să mulțumesc. Pentru fiecare durere, pentru fiecare-ncercare, pentru fiecare obstacol. Pas cu pas, rând pe rând le-am depășit.

Privind în urmă pot spune, cu recunoștință: am reușit. De la viața anostă și fără culoare, am ajuns într-una la care nici nu visam.

În 11 august ’99 n-aveam habar de semnificații și horoscoape. Și drept să vă zic, nici că-mi păsa…

Și totuși am luat decizia corectă. Eclipsă, noroc, soartă, voință divină, habar n-am. Dar a fost un moment hotărâtor pentru viața mea.

Așa că dragii mei, suntem iar în preajma unei eclipse. Nu zic să credeți în basme și-n cai verzi pe pereți, în cititori în stele și-n horoscoape. Dar un pic de atenție n-ar strica să-i dăm… Să cântărim ce spunem. Ce facem. Să fim mai conștienți.

Pentru că… cine știe? O singură decizie contează pentru o întreagă viață. ❤

V-am țucat!

Cu dragoste,

Aura.

❤