Wow! Ce chestie dom’le, ce chestie!
În 11 august 1999 a fost eclipsă totală de soare. Îmi amintesc foarte bine pentru că a fost de ziua mamei. ❤ S-au și bătut monede cu ea. Și uite că tot pe 11 august o să fie iar. 🙂
Dac-ar fi să mă iau după horoscoape, am pus-o de mămăligă. Schimbări uriașe, transformări fenomenale, salturi majore, etc. 😨
Dacă mă iau însă după ce-mi zice mie fleru’, cam tot pe-acolo mă-ncadrez. 😛
E dulce-amăruie amintirea acestor 19 ani. Și-atunci a fost un salt major. Și-atunci am pus-o de mămăligă. Bine, asta fără să conștientizez sau să am măcar habar de toate astea.
Schimbările au fost într-adevăr uriașe. În toate sectoarele vieții mele, pe-atunci incoloră, inodoră și insipidă. Tăiam frunze la câini și-o ardeam degeaba. Mă risipeam în relații aiurea, încercând să-mi recâștig încrederea în mine, ce-mi fusese făcută arșice de ex (știți voi, sac de oase, nu ești bună de nimic, fără mine ești un nime-n drum, etc.), prețuindu-mă prea puțin (spre deloc) și având convingerea că nu contez defel. 😦
Eram în faza nucă, nu-mi prea păsa nici de mine, nici de ceilalți, credeam că oricum n-o să mă mai implic cu-adevarat într-o relație-n veci, iar că relațiile nu se rezumă decât la sex. Că afișatul sentimentelor e o pierdere de vreme, că îndrăgosteala-i o tâmpenie și n-are sens; că de câte ori lași garda jos se găsește un nemernic ce să-ți facă sufletul praf și inima țăndări. Așa că mai bine nu te îndrăgostești și lași chestia asta cu dragostea pe seama celor care mai cred în ea (și-s fraieri, oricum!).
Bravam, bineînțeles.
Cu cât negam mai vehement, cu-atât de fapt doream mai mult.
Cu cât mă dădeam mai nepăsătoare, cu-atâta mă durea mai tare.
Cu cât mă prefăceam, cu-atât mai tare sufeream.
Schimbarea era necesară. Dușul rece de trezire era vital.
Și a venit…
Dac-ar fi să desenez un grafic, în ’99 eram sub linia de plutire. În rahat până-n gât, de fapt. În care m-am afundat și mai mult…
O singură decizie din anu’ ăla a fost corectă. Una singură. Ce mi-a schimbat viața complet. Toate celelalte-au fost complementare. Dar una a contat. Mă cutremur când îmi dau seama cât de aproape am fost atunci s-o resping, s-o neg, să n-o vreau.
Dar… a venit eclipsa, ca noroc. 😉 Și-am fost salvată. ❤
Schimbarea-n sine însă a durut cumplit. Procesul de transformare a fost un coșmar. Pierderea învelișurilor de apărare un chin.
Dar… a meritat.
Saltul a fost într-adevăr uriaș.
Viața mea a luat o turnură neașteptată și extraordinară. Acești 19 ani dintre eclipse au fost plini de-ncercari și suferințe dar privind în urmă nu pot decât să mulțumesc. Pentru fiecare durere, pentru fiecare-ncercare, pentru fiecare obstacol. Pas cu pas, rând pe rând le-am depășit.
Privind în urmă pot spune, cu recunoștință: am reușit. De la viața anostă și fără culoare, am ajuns într-una la care nici nu visam.
În 11 august ’99 n-aveam habar de semnificații și horoscoape. Și drept să vă zic, nici că-mi păsa…
Și totuși am luat decizia corectă. Eclipsă, noroc, soartă, voință divină, habar n-am. Dar a fost un moment hotărâtor pentru viața mea.
Așa că dragii mei, suntem iar în preajma unei eclipse. Nu zic să credeți în basme și-n cai verzi pe pereți, în cititori în stele și-n horoscoape. Dar un pic de atenție n-ar strica să-i dăm… Să cântărim ce spunem. Ce facem. Să fim mai conștienți.
Pentru că… cine știe? O singură decizie contează pentru o întreagă viață. ❤
V-am țucat!
Cu dragoste,
Aura.
❤
Moment de gândire la existența noatră, datorată universului și felul cum își aliniază planetele, perfect descris!Felicitări pentru modul comparativ de a aborda subiectele pe blogul tău!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! 💙
ApreciazăApreciat de 1 persoană