Bloc

Ieri a fost o zi plină cu amintiri.
De aduceri aminte. Amare şi dulci. Cu noi înțelesuri şi din altă perspectivă.
Au fost multe momente cu piele de găină, cu
bătăi de inimă accelerate şi cu „aha”- uri căscate.
Noi – dar totuşi vechi – piese de puzzle au apărut şi-au completat imaginea de bază; au clarificat-o parcă…
Am înțeles ne-înțelesul şi-am priceput lucruri ce erau ascunse-n ceață.
E ciudată dorința asta de-a reveni şi-a revedea locuri ce ne-au marcat existența.
De parcă am vrea să ne convingem că există, că nu-s doar în închipuirea şi-n coşmarele ce ne bântuie constant.
Şi la fel de ciudată e şi senzația pe care-o ai revăzându-le.
Eşti teleportat în momentul tragic.
Retrăieşti durerea şi dramatismul.
Plângi fără lacrimi, strigi fără să scoți un sunet şi tremuri… Îți auzi dinții lovindu-se unii de alții dar nu-ți dai seama de unde vine sunetul ăla familiar…
Prin ceața amintirilor şi-a durerii ce-ți chinuie măruntaiele răzbate un râs de copil.
– Tanti, pot să vă mângâi cățelul? Nu muşcă? ajunge la tine o voce subțire.
Şi-atunci revii în prezent, pâcla de pe ochi dispare şi priveşti doi ochi frumoşi care aşteaptă cuminți un răspuns de la tanti asta un piculeț ciudată, ce se zgâieşte de-o bucată de vreme la un bloc.
– Sigur că poți, răspunzi într-un târziu c-o voce răguşită.
Şi-n bucuria copiilor ce pot motroşi cățelul încântat de atenția primită, te dezmeticeşti.
Au trecut 20 de ani. Cele întâmplate atunci te-au marcat, traumatizat şi urmărit multă vreme.
Dar nu te-au definit.
Nu te-au înfierat.
Ci te-au făcut puternică. Ți-au dat imboldul necesar. Te-au transformat în ceea ce eşti acum.
Recunoştința şi iertarea, acceptarea şi iubirea, înțelegerea şi mila, compasiunea ba chiar şi mândria pentru femeia de-acum 20 de ani, apar.
De data asta lacrimile curg în voie.
Eşti împăcată. Cu tine. Cu trecutul. Cu blocul terorii pe care-acum, în sfârşit! îl poți privi ca pe un bloc obişnuit.
De-acum ştii că n-o să-ți mai bântuie visele, cu scări prăbuşite, cu buruieni crescute-n casa scărilor sau ars din temelii şi transformat într-un morman de pulbere şi cenuşă…

Mi-am înfruntat demonii.
Am făcut pace cu blocul. Cu mine. Cu trecutul.

Aura de-atunci există.
Dar nu mă defineşte.
M-a ajutat şi m-a transformat în Aura de azi.

Nu vă lăsați judecați.
Nu vă lăsați catalogați şi înfierați după trecut.
Nici de voi dar nici de alții.
Ceea ce sunteți AZI contează.

Cu dragoste,
(fostă Boroş, fostă Moldovan) dar extrem de actuală
Aura Lupu.
💖

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s