20 iulie 2018 – cu dedicație pentru Adriana 
No până azi n-am (prea) avut obiecții la vreme, da’ azi deja-i pre’ mult! O bolunzât vremea (și multe n-are nici lupu’! 
🤪
😜) dacă mai plouă mult și-i tăt frig. Zîci că-s în Belgia nu-n România și-n Belgia-i ca-n România (după cum îmi spuneau ieri băieții e acolo tare cald).
😨
😵
Parcă nici n-aș fi în vacanță…
Ce-i aia vacanță fără o vizită la Toroc? Fără mărs la Someș și la baraju’ de la Mica? Fără o baie la Gherla în piscină? Fără cutreierat pădurea Cuzdriorii și mărs până-n Jarnău? Pă Hidacut și la bălătroc și Stanca Pocosului sau la brazi?
Mulatău, Dealu’ Florilor, valea Gârboului, balta de la Mănășturel… ioi câte locuri faine-s de văzut și io stau ca tuta-n casă…
Bine, nu mă oprește nime’ să mă duc da’ pă ploie nu-mi pre’ vine, drept să vă zîc.
Și s-o mai făcut și frig și niciun laibăr nu mi-am adus, că mintenaș mă stroșește de frig și bat în dinți… 
😬
Nici ștrimfi n-am, a și musai să-mi cumpăr și de ăia.
Amu voi știți că-s ulicarniță și-mi place să umblu brambura pă coclauri, așe că mai mare pedeapsă nu-mi trebe, numa’ să stau în casă… Mai ales în vacanță… 
No, batăr da-de-a da Dumnezo până merem înapoi să iasă sorele și să să-ncălzască o țâră, c-apoi on ceas nu mai stau p’în casă și numa pă dealuri umblu! 🤪
😊
Batăr tăt m-am bucurat de ceva: am mâncat niște piroște, ratută, pancove și ciurigauă, și turtă cu mere și de-aia cu vișine! 
😍
Câteva kile am pus pă mine da’ nu-i bai, cumva le-oi țîpa io jos după ce merem acasă.
🙂
Dragii mei cred de la vreme mi se trage da’ și de la dragu’ de graiu’ nostru ardelenesc. De când am venit savurez fiecare expresie, ascult cu drag și-mi reîmprospătez „baza de date” a cuvintelor noastre specifice, pline de melodie și farmec. ❤
Sunt atât de multe cuvinte faine pe care din păcate le folosim tot mai puțin…
Belgienii păstrează cu sfințenie și cu mândrie dialectele, iar regionalismele sunt folosite fără sfială (deși asta face înțelegerea limbii lor mult mai dificilă, fie vorba-ntre noi! 😉 ).
Dar cred c-ar fi fain ca și noi să nu ne mai sfiim să vorbim cu accent, să nu ne mai fie rușine de „țărănismele” noastre. În fond… „Veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga), nu?
Și știți ce? Io dacă vreau să vorbesc limba literară pot bugăt de bine, da’ ia să văd un bucureștean încercând să pronunțe regionalismele noastre, că te tăvălești pe jos de râs… Nici „no”-ul nu le iese ca lumea d-apoi altele mai grele!
Cred c-ar fi bine de păstrat firescul și naturalețea.
Simplicitatea și unicitatea.
Farmecul și pitorescul.
Ca de aere și fumuri… ne-am cam săturat.
V-am țucat!
Cu dragoste,
(și c-o țâră de fainoșag)
Aura B. Lupu
Un gând despre „Fainoșag”