După

continuare la „Cireșe amare”

A urmat momentul zero. Nul. De ridicare a unui văl invizibil ce parcă-mi acoperise până atunci ochii. O revelație. O înțelegere. Și-o deșteptare…

De ce să mai rămân măritată? De ce să mai suport? De ce să mă mai chinui? N-avea niciun rost.

În pofida tuturor promisiunilor, lacrimilor de crocodil și falselor jurăminte, M. n-o să se schimbe niciodată. O să continue să mă bată și să mă înjure și să mă reducă la stadiul de plantă, fără nicio remușcare sau mustrare de conștiință. Atâta știa. Atâta putea. Ce să ceri sau să aștepți  de la un om care n-avea altceva de oferit decât bătaie, înjurături și umilințe?

Privind pe fereastra apartamentului de la etajul IV aveam impresia că pământul mă momea, chemându-mă ispititor:

— Hai, sari, n-o să dureze decât o clipă și-apoi o să scapi definitiv de tot… Hai, sari odată!

O pală de vânt m-a izbit în față și, ca trezită dintr-un vis, am realizat ce aproape fusesem pe cale să fac.

— Ce prostie! Ce proastă ești! Divorțează și basta, ce mare brânză! Auzi tu la ea toanta, să vrea să se arunce pe geam! Hai, adună-te și du-te și vezi ce-i cu el! mi-am murmurat în barbă, încercând să mă dezmeticesc.

L-am găsit în baie spălându-și rănile. Avea două tăieturi urâte din care sângele curgea continuu.

Cu un calm de care m-am mirat și io i-am spus:

— Te bandajez cât mă pricep și știu, și-apoi mergem la spital.

S-a holbat la mine neîncrezător și m-a urmărit cu privirea belicoasă cum am adus din bucătărie tot ce-mi trebuia. A stat cuminte fără să scoată un sunet cât l-am spălat și bandajat. Abia când l-am privit întrebător, cu cheile în mână, așteptând să se îmbrace și să plecăm, s-a rățoit la mine:

— Nu mergem nicăieri!

— Ba mergem că n-am chef să mori. Nu azi, i-am răspuns zâmbind.

— Tu chiar ai înnebunit de tot? s-a strâmbat el la mine. Amu mă tai și-apoi vrei să mă duci la spital, să afle toți că ce-ai făcut? Vrei să mă faci de râs? s-a ambalat distinsu’.

— De râs, de ne-râs, nu-mi pasă. Mergem la spital și gata! i-am repetat pe-un ton hotărât pe care nici eu nu știam că-l am, d-apoi el.

S-a mai holbat înc-o dată la mine și tot bodogănind, s-a conformat.

 

fragment din cartea „Eu. Și atât.”

de Aura B. Lupu

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s