Jurnal de călătorie I

 

După vacanță musai să împărtășesc cu voi din multele momente petrecute. Că n-au fost puține. 😉
Ziua I
Am plecat în toiu’ nopții, după ce fusesem și la muncă, fără să dorm defel, habar n-aveam ce împachetasem prin valize și ce nu, dar vorba lui bărbatu’ meu, dacă avem buletinele, biletele de avion și cărțile de credit, avem cam tăt ce ne trebe. 🙂
În Zaventem totul perfect, deși este un aeroport imens găsești ușor și fără multă bătaie de cap poarta de îmbarcare. Curat, ordonat, rapid și eficient, adică exact cum trebuie să fie, nu?
După un zbor de 3 ore am aterizat în Heraklion, într-o căldura de 25 de grade (yeeees!!! pentru afară era temperatura perfectă), un soare orbitor și-o mare albastră-albastră. Am încercat să ignorăm valizele pierdute pe pistă, căldura mare (și oxigenul puțin) din autobuzul arhiplin ce ne-a dus de la avion în aeroportul c-o sală de așteptare fără aer condiționat (sau dacă avea nu s-a simțit defel) plus ora luuuungă în care-am așteptat venirea bagajelor.
Le-am recuperat bucuroși (că nu se pierduseră pe pistă!) și-am plecat spre parcarea în care autocarele își așteptau clienții.
Și unde fiecare mergea cum îl tăia capu’. Oameni, mașini, autocare, toate într-o harababură și-un haos total. Nedormită de 24 de ore eram în ton cu atmosfera generală; noroc cu Adi că mă ducea ca pe-un copil de trei ani, de mânuță, frumos, pe care-l înveți să treacă strada, că singură nu cred că mai ieșeam de-acolo!
Buuuun. Ajungem la autocarul destinat și suntem întâmpinați de-un șofer încruntat și ursuz ce ne ia valizele, le trântește fără nicio jenă și ne face semn (de zici că eram surdo-muți!)) să ne urcăm repejor.
Noi cuminței și speriați olecuță de moaca și atitudinea lui, ne conformăm rapid că de, dacă n-ascultam poate ne trezeam cu valizele jos și părăsiți în prafu’ stârnit de autocarul plecat în trombă. La urcare primul lucru pe care-l văd e locul special amenajat lângă volan: farfurioara pentru bacșiș! 😨
Ha! În gându’ meu, sorry nene, la cât de amabil ești, vrei să-ți mai dau și bani? 😛
Da’ măcar avea aer condiționat. Și pornim. În claxoane, blocaje, strigăte și probabil înjurături, răsuflând ușurați, ieșim într-un final din parcare.
Și ne-așternem la drum…
În 3 ore am ajuns din Belgia în Creta. Și-n 2 ore am ajuns de la aeroport la hotelul nostru. Da’ no, măcar am ajuns. Teferi și nevătămați.
Priveliștea… de vis. Temperatura perfectă. Hotelul… fain. Personalul… amabil, da’ o amabilitate de aia, forțată. Că n-aveau ce face. Informații scurte, explicații minime. Ni se înmânează cheia, pliantu’ și harta hotelului și pa și la revedere. Descurcați-vă. 😤😤😤
Eh, ne-am descurcat. Da’ impresia lăsata din prima a persistat până la plecare. Și nu doar în hotel ci cam peste tot.
„Clientul nostru – stăpânul nostru” este cu siguranță o glumă pentru ei. Peste tot, în magazine, la chioșcuri, pe stradă, oamenii erau ursuzi, încruntați și neprietenoși. Singurii care-ți zâmbeau (forțat!) erau chelnerii de la terase și restaurante, când încercau să te atragă să intri la ei. Iar în momentul în care-i refuzai, le dispărea rapid zâmbetu’ fals și-ți bolboroseau în barbă toate urările lor de „bine”. 😉😜
Atitudinea lor a fost (și-am simțit-o!) ca: ” Hai sictir bă fraierilor, ia dați-ne banii voștri, vă facem un favor și vi-i luăm!”.
În Creta e sărăcie. E mizerie peste tot. E harababură. E neorânduială. E… cam ca și-n România.
Poate de asta nouă ne-a plăcut. 😂😜
Pentru că da, ne-a plăcut. Am văzut toate minusurile pe care le-am descris mai sus, dar asta nu ne-a afectat.
Am savurat priveliștea, căldura, atmosfera relaxată, răsăritul în fiecare dimineață și ne-am bucurat de fiecare clipă.
Am ignorat prosoapele pătate, cearceafurile gri și halatele rupte. Am încercat să nu văd mucegaiul din baie, capacul îngălbenit de la wc, acreala personalului și ahtierea lui după bacșișuri.
Am plătit o vacanță de 7 zile, All-In, la un hotel de 4 stele +, însă serviciile și calitatea oferită au fost de 3. Locația e singura care merită cele 4 stele (+). În rest… nu prea. Pentru că și în sala de mese era o regulă (după noi) tâmpită. Să aștepți la coadă, în fața ușii, ca un șef de sală să te întâmpine și să te ducă el la masa la care doreau mușchii lui să te așeze. Băutura ți-o aduceau chelnerii rupți de oboseală, stresați și surmenați (deși Doamne iartă-mă e începutul sezonului, cum or fi la sfârșitul lui atunci???) chelneri care nici măcar o dată în cele 7 zile nu ne-au întrebat dacă mai dorim ceva de băut. Nici măcar o dată. Și asta la All-In… Deși vedeau paharele goale (că farfuria nici n-apucai s-o golești, încă în timp ce-mi mestecam ultima îmbucătură îmi dispărea din față, ca nu cumva să mă mai duc să-mi iau încă o porție!) le ignorau cu desăvârșire și-s convinsă că făcea parte din „politica” (sau tactica!) hotelului. Dacă aveai tupeul să mai ceri da, n-aveau încotro și-ți aduceau. Dar ce trona în față sălii și era expusă ostentativ, era bineînțeles cutia cu ciubucuri. Ca peste tot de altfel: la bar, la piscină, la recepție… Și-n pliantul oferit de agenție scria clar că bacșișurile sunt mai mult decât binevenite deoarece salariile sunt foarte mici în Creta.
Dar Doamne iartă-mă, ce vină am io în toată povestea asta? Io, ca turist (care a plătit deja o suma frumușică!) înțeleg că le este greu, înțeleg că nu-s plătiți corect și că banii merg în alte buzunare decât în a celor care se spetesc și trag din greu, dar hello? Io nu muncesc din greu? Io nu mă spetesc (imediat plec la muncă, e weekend și pentru mine, nu?) dar asta nu înseamnă că m-apuc să-i trag de mânecă pe pacienții mei să-mi dea ciubuc! Mi-aș pierde slujba automat! Și în plus nu se face! Nu ești mulțumit? Caută-ți alt loc de muncă! Nu aștepta și nu pretinde de la alții să-ți pună pe tavă.
Am fost ca și ei. Am trecut prin asta. Toată compasiunea și mila. Da’ mie cine ce mi-a dat?
Nu înseamnă că-s lipsită de inimă. Da’ nu-s nici fraieră. 😉
Pentru că de fapt asta m-a deranjat cel mai tare. Nu faptul că așteptau banii ăia afurisiți ci faptul că-i considerau de drept ai lor! Iar serviciile oferite… ioc. Păi în pălăria mea , măcar zâmbește celui de care aștepți ciubuc! Fă efortul ăla minim și măcar lasă-i impresia că-l și meriți.

Dar no, acum că mi-am vărsat of-ul, pot să vă scriu că merită. O vacanță în Creta merită. Peisajele sunt magnifice. Mâncarea excelentă. Iar cretanii, după ce le burdușești buzunarele (și cutiile!) sunt chiar drăguți.
Vă las acum că musai să-mi câștig și io bucata de pâine!
O duminică faină și vă țuc cu drag pe toți!

Cu dragoste,
Aura B. Lupu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s