Lecția venită după ziua de ieri, e faină tare. Și-am primit mesaje de la oameni care mi-au confirmat-o, au întărit-o și-au bătut-o-n cuie.
Nu-ți forța limitele. Nu face ceea ce simți că-i împotriva binelui tău. Ascultă-ți intuiția. Și urmează-ți, tutulucă ce ești, sufletul!
M-am epuizat împrăștiată în prea multe locuri. M-am extenuat muncind le ceva ce nu-mi plăcea. M-am stors singură de toată energia făcând ceva împotriva sufletului meu.
Și bineînțeles c-am încasat-o! Că bietu’ meu suflet, o fi el răbdător și încercat și învățat să-i tot dau șuturi, da’ când sar calul… mă șutează el de nu mă văd!
Iar voi, dragii mei, sunteți minunați!
Mi-ați trimis poze, mesaje, mi-ați scris și m-ați sunat și vă iubesc pe toți măi oameni buni!
O cititoare, știind acum, după ce-mi citise cartea, că-mi plac răsăriturile și apusurile, mi-a făcut un cadou minunat: răsăritul ei (Oana mulțumesc 😘💖). Alții m-ați sunat să-mi spuneți că sunteți alături de mine și să fac bine să scriu, că-n rest e deșertăciune.
Mulți mi-ați amintit că rostul meu e altul, nu cel cerut de minte și de logică și de rațiune.
Iar dragii mei cei dragi, bărbatu’ și băieții, sunt cei mai minunați. Sprijinul și ajutorul lor e un balsam pe suflet.
Bine, Adi al meu cred că începe să întrezărească concretizarea unei promisiuni.
Pentru că i-am promis, când o să ajungem să trăim din scrisul meu, că el o să stea în bucătărie, mestecând în oale, doar în curu’ gol, cu-n șorț de ăla c-o gagică-n pielea goală desenată pe el, și-i mai și fac poză și io pun pe Facebook!
Am pornit pe-un drum pe care habar n-aveam cât e de greu să mergi la pas, nu alergând, ca mine. Doar să pășești și-i greu. Și io am pornit în trombă. La obstacole sau piedici nici nu m-am gândit.
Nu renunț ușor și nici nu mă dau bătută. Dar un pas în spate e musai să fac. Să văd ce contează cu adevărat. Ce merită timpul meu și energia mea. Și sănătatea-n primul rând.
Și drept să vă zic tare-mi surâde imaginea aia cu soțul meu cel drag (șorțu’ încă nu-l am, da-l găsesc io pe net!).
Ce ziceți?
Vă băgați?