Block&Report

No, cred că-i musai, ca de voie bună, de-o lămurire.
Când am creat io blogul ăsta, am făcut-o din plăcerea de-a scrie, redescoperită și deblocată în noiembrie 2017. Aura B. Lupu a apărut din dorința de-a împărtăși, cu cei interesați, evident! poveștile mele de viață, experiențele prin care am trecut – și încă trec –, povestite de mine și prin prisma mea. De la bun început am și scris asta, explicit, și-am repetat-o de „n” ori, scriu despre ceea ce-am trăit eu, ce-am simțit „pă stinarea me„.
Ce-au trăit alții, n-am de unde știi. Ce trăiesc alții, nici atât, așa că îi las pe ei să scrie, să-și exprime punctul de vedere, chiar și aici, pe pagina mea, în „căsuca mea” de pe Facebook.
Dar, așa cum am mai scris într-un alt articol

https://aurablupu.com/2018/02/26/my-house-my-rules/

atât timp cât exprimarea asta se încadrează în limitele bunului simț, cât nu intră cu bocancii în viața mea și nu încearcă (cu tupeu și-obrăznicie) să mă convingă că io greșesc iar ei au dreptate, e ok. Dar… Când vii la mine-n casă și-mi spui că nu-ți plac perdelele mele și-ar trebui să le schimb, de dragul tău, sau ai papucii plini de noroi și ți-i ștergi de covorul meu, rânjindu-mi sfidător în moacă, sau în loc de-un „Bună ziua!” începi să-mi spui că vai da’ urât scriu, dar vai ce rău arăt, dar vai ce…, sau încerci să-mi impui punctul tău de vedere, ca unic și de necombătut, ai pus-o! Nu intru în polemici. Nu atrag cu de-a sila cititorii pe pagina mea. Nu silesc și nu oblig pe nimeni să mă citească. Nu intru cu forța în buzunarul nimănui (în fond și la urma urmei, cei care mă citesc o fac pe gratis, nu?). Celor cărora le place ce scriu și cum, rămân. Și-s bine primiți și bine-veniți. Înseamnă că avem ceva în comun și rezonează cu ceea ce scriu. Ceilalți însă, care-s doar băgători în seamă, scuipători de semințe, troli,  „Gică contra”, părerologi de serviciu și scurmători în rahat, care încearcă să-și facă reclamă pe blogul meu, care nu fac altceva decât să împroaște cu noroi și otravă, să-și dea singuri un șut în cur și să dispară din peisaj! Că dacă nu, îi ajut io cu-n „Block instant și c-un „Report” ca bonus!
Nu accept în casa mea regulile altora. E simplu. Accept păreri, accept opinii, accept sugestii, accept critici. Dar fără obrăznicii, fără jigniri, fără nesimțire.
Dar nu alte REGULI. Regulile altora să și le aplice fiecare în casa lor, pe blogul lor, pe pagina lor, în spațiul lor și mai ales pe barba și pe munca lor.

8 mai 2018

Aura B. Lupu

block-and-report-friend-

 

 

3 gânduri despre „Block&Report

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Nu intru în polemici. Nu atrag cu de-a sila cititorii pe pagina mea. Nu silesc și nu oblig pe nimeni să mă citească. Nu intru cu forța în buzunarul nimănui (în fond și la urma urmei cei care mă citesc o fac pe gratis,nu?).
    Așa că…
    Celor care le place, rămân. Și-s bine primiți și bine-veniți.

    Înseamnă că avem ceva în comun și rezonează cu ceea ce scriu.Nu accept în casa mea regulile altora. E simplu.
    Accept păreri, accept opinii, accept sugestii, accept critici.
    Dar nu alte REGULI.
    Regulile altora să și le aplice fiecare în casa lor, pe blogul lor, pe pagina lor, în spațiul lor și mai ales pe barba și pe munca lor.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Stiri media online Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.