Hristos a-nviat!

Ieri am scris o postare pe care după ce-am terminat-o de editat, vrând s-o public, am șters-o din greșeală. Și bineînțeles că am uitat instant tot ce-am scris. Nu-i prima oară când pățesc asta, vorba aia, „pole lungi și mintea scurtă „, da’ ieri chiar mi-a părut rău.

Veci nu-mi găsesc cheile, rătăcesc portofelu’ (de câte ori i-am dat emoții la Adi cu „hiiiii, unde-i portofelu’ meu?”, mi-a și spus că într-o zi o să facă infarct din cauza asta), sau mă duc în cămară și nu mai știu după ce m-am dus iar la cumpărături dacă nu-mi fac lista de acasă, pa și la revedere, nu mai știu ce să cumpăr, etc.
Ceva defect am io la tărtăcuță pentru că uitatul de la mână pân’ la gură să zicem că toți mai pățim, dar mie mi se șterg complet întâmplări petrecute acum un an sau 10, dacă nu văd vreo poză care să mă ajute să fac „click”-ul, habar n-am, ba-s în stare să mă contrazic că nu-i adevărat, io n-am fost acolo!
Culmea e că aproape la orice melodie(care-mi place sau mi-a plăcut vreodată, chiar și acum 100 de ani!) îi știu versurile pe de rost.
Poezii, numere de telefon, fragmente din cărți, no de astea mi-e plin „hardul”.
Ar fi fain să-i pot da un restart și să-l resetez.
Însă cele mai plăcute surprize de acolo vin. Din partea aia care uită dar care din când în când scoate la suprafață niște amintiri atât de prețioase că le-aș înhăța hulpav și le-aș închide-ntr-o sticluță, să le păstrez acolo și să le privesc când mi se face dor.
Aseară, după ce-am terminat trebăluitul și robotitul prin casă,(noroc cu ajutoarele mele de nădejde ca altfel gătam la Paștele cailor!) am socotit cu Adi anii de când singuri facem și desfacem, singuri ne cântam și singuri ne descântam. De 15 ani. Singuri.

Și-atunci a apărut amintirea.
Biserica din Cuzdrioara. Plină ochi. Noi copiii sus, la balcon, mai șușotind, mai chicotind, mai înghiontindu-ne, nu eram atenți la ce se petrecea. Până când toți au început să cânte, din toate piepturile, de duduiau vitraliile bisericii:

„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte, viață dăruindu-le”.

Moment care acum îmi aduce lacrimile-n ochi și-mi face pielea de găină.

O biserică întreagă era una. O mulțime de oameni erau un singur TOT.
Aproape un sat întreg cânta la unison, erau toți la fel. Erau toți împreună. Erau uniți. Erau o forță care ajungea la cer.
Și la sufletul unei fetițe…
Care peste ani își amintește.
Că nu suntem singuri.
Putem fi buni. Putem fi uniți. Putem fi un singur TOT.
Uniți într-un singur gând:
HRISTOS A ÎNVIAT.

Cu dragoste,
Aura.

DSC_0236

 

 

Reclame

3 gânduri despre „Hristos a-nviat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s