Cică bărbaților nu le stă bine să plângă, că-i o dovadă de slăbiciune și-un motiv de rușine. Dar mie-mi plac bărbații care plâng. Și-l consider un motiv de mândrie și-o dovadă de bărbăție. Când un bărbat plânge nu-ți arată cât de vulnerabil sau cât de slab e. Din contră . Îți arată tocmai câtă putere are-n el. Pentru că-i nevoie de mult curaj s-o facă. Să plângă… Dovadă mai mare de bărbăție eu nu cred că există. Îți arată că și el simte, și el are sentimente, nu-i doar o stâncă, un zid de piatră sau o bucată de cărămidă. Îți arată că-i pasă. Îți dovedește dragostea ce ți-o poartă. Iar lacrimile unui bărbat sunt mai prețioase decât perlele. Ar trebui să le aduni cu grijă și să le păstrezi ca pe cea mai prețioasă amintire. Când el, privindu-te în rochia de mireasă, a plâns. Nu inelul de pe deget sau hârtia iscălită te-au făcut mireasa lui pe veci. Ci lacrimile din ochii lui.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
♥
Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care o găsiți pe Amazon:

Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
https://www.facebook.com/auraboroslupu/