Măști

De 2 zile bolesc. N-o fac des, da’ și când o fac, apoi e de-a binelea și pe de-a-ntregul.
Răceala asta îmi tot dădea târcoale de-o bucată de vreme dar am păcălit-o ba cu apă cu lămâie, ba cu mujdei de ăla zdravăn de usturoi (ce-ți iese și pe nas și pe urechi), ba cu câte-o baie fierbinte și aburele, ba cu lăptișor de matcă pentru imunitate, etc.
Însă în cele din urma m-a „dovedit”.

Bine, și contactul zilnic cu pacienții deja bolnavi nu mi-a fost de prea mare ajutor.
Mă rog, introducerea e o scuză pentru că n-am mai dat nici un semn pe-aici și poate vă întrebați unde-am dispărut.
Chestia e că nu înțeleg de ce nu pot să vină și necazurile astea pe rând? De ce se înghesuie să vină toate-odată?
N-am ajuns io bine de la urgențe acasă, că s-a îmbolnăvit și amărâtu’ de Edi.

Și-am ajuns și cu el la urgențe…
Cine-a spus că atunci când Dumnezeu îți dă, apoi ți le dă pe toate-odată sau că nici-un necaz nu vine singur, mare dreptate a avut!
La mine se adeveresc de fiecare dată !
Ar fi tare fain să fiu excepția care confirmă regula da’ încă n-am avut norocul ăsta.
În astfel de momente tare mi-ar plăcea să mă transform în struț.
Să-mi ascund capul în nisip și gata.
Să las să treacă totul peste mine, fără să văd și fără să aud nimic.
Ar fi mișto să avem capacitatea asta, nu?

Vorbeam ieri cu cineva care mi-a spus că-n spatele unui zâmbet toți avem o durere nespusă și că toți afișăm măști vesele dar numai noi știm ce ascundem de fapt în suflet.

Dacă-i așa… e vai și-amar de noi.
Dacă ascundem schelete în dulap despre care nu vorbim, dacă toți avem secrete îngropate și ascunse, dacă ne prefacem constant că suntem altfel decât lăsăm să se vadă, care-i rostul?

Nu-s de acord nici să ne expunem permanent mațele la soare și să ne spălăm rufele în văzul tuturor, un grad de decență și pudoare trebuie să existe.

Însă să joci teatru în permanență, trebuie să fie foarte obositor și extenuant.

Să-ți măsori cuvintele continuu, să păstrezi un zâmbet fals și-o expresie fericită pe chip, cred că-i chinuitor.
Și pentru ce? Ca să păstrăm aparențele? Să lăsam impresia că ne merge totul extrem de bine și de minunat? Că la noi curge doar lapte și miere?

Ei bine, nu.

Mie zilele astea mi-au mai curs și mucii și lacrimile.
M-am mai și zvârcolit ca peștele pe uscat.

Am fost bolnavă, suferindă, supărată, deprimată, nefericită, dezamăgită,
furioasă, rănită… am fost de toate numai bine nu.

Doare să recunosc asta? Nu.

Doare mai tare când tac și-o ascund.

Când ajungem să ascundem ceea ce simțim și ceea ce suntem cu adevărat doar ca să impresionăm și să fim în rând cu ceilalți, ne amăgim. Rău de tot.
Pentru că și ceilalți, despre care credem că sunt deja „în rând”, nu-s!
Fac de fapt și ei același lucru. Ascund. Îngroapă. Se prefac. Pun măști.
Și astfel creăm o realitate falsă.

Una în care ajungem să credem până și noi, cei care-am creat-o…

With love,
Aura.

 

Reclame

3 gânduri despre „Măști

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s