Azi mi-a fugit pământul de sub picioare. Și la propriu și la figurat. La propriu pentru că m-a suflat  – pe bune! – vântul de pe picioare. Bate cu 70-100 km/ oră (după cum au anunțat cei de la meteo) și mai e și cod galben. La cât de greu am venit de la serviciu, n-au greșit prea tare. Cu bicicleta n-am îndrăznit să merg, da’ nici pe jos nu mi-a fost ușor. Mai ales că de ieri nu îmi e tare bine. Că pe lângă vânt, mai „adie” și-un pui de gripă.

Asta dacă mă iau după logică și realitatea palpabilă și perceptibilă. M-a cam luat de dimineață cu amețeli (restul simptomelor nu le mai pomenesc!) de-a fost musai să vin acasă de la muncă. Fugitul ăsta al pământului de sub picioare începe să mă enerveze. E destul de greu să-mi păstrez capu’ umeri, da’ când și peisajul din jurul meu se învârte, e deja prea mult. Chiar și pentru bietul meu stomac, ce nu mai poate păstra nici măcar pita aia prăjită. Și ce-i culmea cu toate „vertijurile” astea, e că mă apucă după câte o conștientizare din asta, mai profundă. Eh, dar asta ține deja de partea cealaltă, de care vă scriam că mă „bântuie” de vreun an încoace. Că este mai mult decât credeam și cu siguranță există mai mult decât știam. Bine, eu am mai am învățat despre așa ceva la reflexologie și ține de medicina tradițională chineză. Terapie alternativă. Yin Yang, energie vitală Qi, meridiane energetice, aure și alte alea. Da, știu, nu-s mulți cei care cred în de-astea. Și nici nu vreau să-i fac să creadă. Eu scriu, așa cum am pomenit de n-șpe ori, despre ceea ce trăiesc și experimentez eu. Ce experimentează restul, habar n-am.

Ieri am scris despre divorț (nu aici pe blog, ci în cartea aia ce-am zis c-o s-o scriu). Și n-a fost deloc ușor. Scriind despre asta, am retrăit o parte din viața mea pe care am preferat s-o uit. S-o ignor. S-o las acolo, undeva ascunsă și-ngropată adânc. Acum știu și de ce. La câtă durere și suferință a adus la suprafață, era normal să vreau s-o uit. Normal că m-a luat cu stări de vomă și leșin (dar iau în considerare și puiu’ de gripă!). Însă mi-am dat seama și că astfel am reușit să scap de-o povară. Mare. Care s-a manifestat prin amețeli, dureri de burtă, stări de leșin, nod în gât, lipsă de aer, durere în piept și alte alea. Scriind despre asta, am eliberat emoții care nu-mi făceau niciun bine.

Când vă ia cu amețeli și vă fuge pământul de sub picioare, e bine să vă gândiți că-i vreo curvă de răceală care vă încearcă, să beți un ceai și să luați niște pilule. Dar ar fi bine să vă mai gândiți și la altceva. La ce zace îngropat adânc în sufletul vostru. Ce negați? Ce vreți să uitați? Ce ignorați? Pentru că ceaiul și pilulele alungă pe moment simptomele răcelii – sau gripei – de care credeați că v-ați molipsit. Cauza însă rămâne. Și știți care-i baiu’? Că dospește. Și crește. Și de la o simplă răceală, ajungem la boli grave.

Orice reprimăm, orice ne (pre)facem că uităm sau ignorăm, o facem pe pielea și pe sănătatea noastră.

Așa că, dacă simțiți că vă fuge pământul de sub picioare (și nu bate vântul cu 70-100 km/oră) gândiți-vă oleacă mai bine : „Oare de ce?”.

Iar răspunsul s-ar putea să vă surprindă.

Dar și să vă salveze.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!