Minune. I

V-am promis c-o să vă împărtășesc din minunile mele.
Azi, acum 25 de ani, la ora 12:40, am avut-o pe prima.
Orăcăitoare, zbârcită, de 4 kile și-o sută, 60 de cm și cu APGAR 10, roșie la față și cu pete de grăsime de parcă era găina din ograda bunicii numa’ bună pentru supa cu tăieței, cu niște degețele ce-mi păreau ireal de micuțe, m-a făcut să-mi pierd inima pe loc și iremediabil.
Un sentiment ce nu poate fi descris.
Întrebați orice mamă ce simte când primul ei nou-născut îi este așezat în brațe și-o să tacă… Ochii o să i se umple de lacrimi, buzele o să înceapă să-i tremure, la fel și bărbia, o să înghită în sec și-o să ofteze… Adânc. Și-apoi o să zâmbească cu tâlc, de parcă ar deține secretul lumii.
Cum să poți descrie așa ceva?
O minune.
Atât.
Iar sentimentul pe care-l ai atunci n-o să se schimbe NICIODATĂ.
Legătura creată în acel moment, indiferent de tot ce se va întâmpla apoi, n-o să se rupă NICIODATĂ.
Prin oricâte provocări mari sau grele încercări ați trece amândoi, el va rămâne minunea ta.
Prima.
În vecii vecilor.
Amin.
La mulți ani dragu’ mamii!
Cu dragoste,
mama.

 

 

 

 

 

Reclame

3 gânduri despre „Minune. I

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s