Categorie: aurablupu

😥😥😥

Ce straniu și înfricoșător e uneori să navighezi pe Facebook și să găsești un anunț ce te face să simți fiori reci pe șira spinării și-ți aduce instant lacrimile-n ochi! 😢
Azi am avut mai multă vreme să văd ce se mai întâmplă și-am dat o tură, am găsit câteva lucruri foarte faine și interesante, noutăți care-mi trag cu ochiul, fel și fel de reuniuni, concerte, podcasturi, emisiuni, chiar ai de unde alege. Și din una în alta, am ajuns pe pagina unei prietene, ale cărei cuvinte sunt pe coperta cărții mele, volumul II, Claudia, care încă de la începutul aventurii mele într-ale scrisului, m-a încurajat, m-a îndemnat mereu să continui, mi-a lăsat mereu o vorbă bună. Și azi am văzut poza ei de profil schimbată, am intrat direct pe ea, i-am dat like dar înainte să-i scriu câteva cuvinte am observat emoticonul de tristețe, iar când am dat pagina mai jos… am găsit anunțul că a murit. Am înmărmurit.
Nu ne-am întâlnit, am tot amânat momentul și uite că acum e prea târziu. 😥

„No, uite cum mi-ai înseninat și mai tare dimineața!!!! Ai talent cu carul! Ești un Ion Creangă al Ardealului! Am râs pe sub mustăți, că sunt în metrou și mi te-am imaginat cu câinii ăia mari… bun om trebuie să fii! Amu, chiar îmi doresc să te cunosc Claudia – 22 februarie 2018

Claudia, 5 martie 2018:
„Doamne, cu câtă bucurie mă încarc citindu-ți gândurile!!! Ai poezia aceea în cuvinte care-mi ajunge direct la suflet Eu iubesc toate anotimpurile… poate ceva mai mult toamna… pentru feeria de culori. O zi faină să ai!”

„Nu-ți pierzi nicio clipă hazul cu care m-ai fermecat. Uite, eu, prin natura meseriei mele, sunt atentă la ortografie și punctuație, însă nu în halul ăla în care să fac observație unui necunoscut. Ceea ce m-a uimit la tine din prima ,,citire” a fost chiar faptul că scrii impecabil, cu toate că graiul nostru ardelenesc are un plus de dificultate în ceea ce privește ortografia.” 7 martie 2018 – Claudia.

Dormi în pace, condoleanțe familiei și sunt recunoscătoare că ne-am întâlnit chiar și numai prin cuvinte.

Și uite cum o tură pe Facebook îți amintește exact ceea ce scriai acum vreo 4 ani. Să nu lași pe mai târziu, să nu amâni, să nu crezi că ai tot timpul din lume, pentru că nu-i așa.

„Bucurați-vă, oameni buni, și trăiți fiecare zi ca și când ar fi ultima!
Transformați-vă visurile în realitate, nu mai amânați de azi pe mâine, pentru că acel mâine s-ar putea să nu mai vină! Fiți liberi, fiți îndrăzneți, fiți așa cum vă spune sufletul și inima! Ascultați-vă trupul, nu mai fiți surzi la durerile lui, pentru că prin durere el încearcă să vă transmită ceva. Fiți blânzi cu voi înșivă. Și mai ales să nu vă pese de gura lumii! Trăiți-vă viața așa cum vreți VOI, nu alții, doar ca să fiți „în rând cu lumea”. Nu merită! Pentru că avem doar o singură viață, Da, dacă am fi mâțe și-am avea vreo nouă, una ne-am putea permite s-o risipim. Însă avem una. Doar una. N-o risipiți. N-o lăsați să treacă pe lângă voi.” – fragment din #TrăirileAurei, primul volum.

Azi, cu tristețe,
Aura B. Lupu
08/06/2021

Nealcoșe tare

Nealcoșe tare, șe-i? 🤣🤣🤣 Am leșinat de râs mai-nainte, nu pot să cred ce zăpăcită și repezită îs! Azi ne-am dus la plimbare într-un parc unde n-am fost demult, 21 de grade, duminică, n-ai cum să stai în casă, doar dacă ești nevoit. În mașină fac câteva poze, le pun repede pe Facebook, în parc mai facem câteva, io pozez ca diva, cu gura pân’ la urechi, măreață nevoie mare ce ie faină am. Ne întoarcem acasă, zic s-o sun pe mătușa de la care am primit-o, (te pup, tușa Marinela!) să-i mai mulțumesc încă o dată și, după ce închid, mai arunc o privire în oglindă. Hm… Ceva parcă nu-i cum trebuie… Dimineața când am plecat, pe repede înainte, (ne-am hotărât brusc să mergem acolo) am fost mai atentă să nu-i uit la cățel mingea, apa, bolul de băut etc., nu cum m-am îmbrăcat. Mai-nainte, când m-am uitat mai bine în oglindă, am izbucnit în hohote de râs. Am luat-o pe dos! Și nici Adi n-a văzut! Nealcoșe tare, șe-i??? 🤣🤣🤣 Sandalele invers mai urmează și-i oblă treabă!
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura zăpăcită.
06/06/2021

Soc, maci, boboci și margarete

A înflorit socul. Doamne, cum miroase! Macii se întrec în roșu, care mai de care-i mai aprins, mai înflorit. Max se linge pe bot când vede margarete, rațele au „îmbobocit” – 12 la număr! –, n-am văzut până acum o întreagă echipă de fotbal + o rezervă pe un lac. Io-s în dispoziție roz, cred că mi se trage de la ochelari, Adi a presimțit parcă asta și mi-a adus trandafirii potriviți. Bine, trandafirii se potrivesc oricând, orice culoare. Nu-s pretențioasă, numa’ uneori. 😜

La voi cum e? E totul ok?

Cu drag și cu iubire,

Aura

05/06/2021

Ploaie

Pentru cineva care iubește vara și soarele a fost surprinzător să văd că-s singură pe stradă ieri, în toiul furtunii și-n ploaia torențială, singura care chiar se bucura de ea. De miros, de tunete și fulgere, de rafale, de senzația aia minunată când simți ploaia caldă curgându-ți pe față, pe păr, de asfaltul înfierbântat și acum răcorit, de praful spălat și verdele curat, de aerul proaspăt și natura dezlănțuită. A plouat cu bulbuci dar a dat-o Dumnezeu curată, prin alte părți însă am citit c-a fost potop, au fost inundații, o casă a fost trăsnită, a căzut și grindină. Aici însă a fost ok, io una mi-am amintit de copilărie, când ploile calde de vară erau o desfătare, o binecuvântare după secetă și caniculă numai bine se mai răcorea, când ieșeam în curte și tropăiam în bălți, alergam desculță prin iarba udă din grădină și Ursu, câinele meu, sărea fericit pe lângă mine, lătrând ca un apucat. Max a făcut acum la fel, din când se-oprea și-și scutura blana, eu îmi ștergeam apa din ochi, zâmbind privirilor uimite ale celor din mașinile care treceau în trombă pe lângă noi, o blondă ciudată c-un pudel negru, uzi leoarcă, dar atât de bucuroși! Plouă torențial iar ei îi arde de plimbare? Da, că doar nu-s vrăjitoarea din Oz, să mă topesc. Suntem atât de prinși, de preocupați să nu ne udăm hainele scumpe, să nu transpirăm, să nu ni se întindă machiajul, să nu ni se strice freza, să arătăm perfect, încât uităm să ne bucurăm de lucrurile simple. Uităm că ploaia udă dar și spală, soarele arde dar dă și energie, vântul suflă dar și răcorește și poartă dorurile după el.

Ar fi fain ca măcar o dată, într-o vară, să alergăm plin ploaie, desculți și să o savurăm. Chiar și cei care n-o prea agreăm…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

Dilema

Zâna bună sau scorpia afurisită? Sau ambele, all-in? 😁

Când primesc complimente, laude, cuvinte care mă preamăresc, (pentru care dealtfel vă mulțumesc) mă încearcă un sentiment de jenă. Că nu le merit. Pentru unii știu că par calină, suflet bun, blândă, spirit evoluat etc. Da’ de unde! Să știți că nu-s. Defel. N-o să zic acum nici că-s un om ca oricare altul, pentru că nici așa nu-s. Sunt Aura, unică și veritabilă, cu ADN-ul meu, cu bune dar și cu rele, cu fapte bune dar și cu destule păcate, c-o parte faină dar și c-o umbră. Poate chiar mai multe. Pentru unii cu care m-am intersectat în viață, probabil c-am fost ca o cometă, le-am lăsat în amintire o urmă luminoasă, o impresie frumoasă, am fost zâna bună, le-am îndeplinit dorințe etc. Pentru alții însă am fost personajul negativ, maștera, vrăjitoarea rea, scorpia afurisită. Și nici asta nu pot s-o neg, pentru că oricum nu contează pentru ei părerea mea, ci impresia lor, felul în care ei m-au perceput. De asta mă încearcă un sentiment de jenă când mi se spune că-s un suflet bun, o ființă luminoasă etc. Pentru că nu-s. Am stări negative, am furie uneori, am încrâncenare și încăpățânare, nu-s permanent pe frecvențe înalte și plină doar de iubire și compasiune, nici nu-s evoluată spiritual. Ce știu sigur că sunt, e că sunt un simplu om. Cu părți bune dar și cu părți rele. Nimeni pe lumea asta nu poate zice, despre sine, că-i un suflet plin doar de iubire și blândețe, că n-are și emoții negative și-i doar pe plus. Asta n-o cred. Poate doar dacă-i vreun călugăr budist.
De asta nu-mi place când sunt pusă sus, pe-un piedestal. Și io fac greșeli nenumărate, uneori înjur, mă enervez, mă strofoc, vorbesc urât. Ar fi o imagine falsă despre mine, ceva ce nu-s, doar un suflet blând și luminos. Da’ de unde! Și v-am mai scris io și-altădată, chestia cea mai nasoală cu piedestalul e că ți se răhățesc toate păsările-n cap.

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
03/06/2021

Început de vară

Într-un colț de cer apune soarele, schimbând culorile norilor rapid. Deasupra se joacă, se rotesc, se avântă până în înaltul lui și-apoi trec razant, când și când, rândunicile. De parcă m-ar testa, m-ar ademeni, m-ar verifica, încă-s aici? Ciorile se sfădesc în copacii dimprejur, care încep să freamăte, neliniștiți, înfiorați de câte-o pală de vânt. Lemnul înfierbântat de cele 28 de grade, stropit de câteva picături mari și grele, căzute din furtuna ce ne-a trimis acasă și m-a făcut să adun repede rufele întinse afară, acum miroase a biserică. A Nicula. Turla bisericii din sat o am în zare, o deslușesc printre frunze și crengi. După ce soarele apune, apare limpezimea aia, de cristal, momentul meu favorit al zilei, când totul parcă se clarifică, se vede în detaliu, HD. Încă e cald, 22 de grade, la ora 22:22, într-o zi de 2. Miercuri. Am impresia că cineva mă studiază și-apoi aud un chicotit și râsete. Fetele din vecini au deschis și ele geamul, probabil să aerisească, să mai răcorească în cameră. Sau să admire și ele cerul… Cine știe? Au dat însă cu ochii de mine și l-au închis repede, rușinoase, la loc. Zâmbesc. Inspir mirosul de bisericuță ce parcă acum, când bate vântul, e mai pregnant. E mai intens. E iunie, e cald, chiar simt că-i vară. Sunt fericită, a început anotimpul meu preferat.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
02/06/2021

Cafea simplă

Avatarul lui sweet & saltySweet & Salty

Azi vă aștept la o cafea simplă. Poate cu o floare de salcâm.
După rutina mea.
Mă trezesc în fiecare zi și, înainte de cafea, pentru că e cald, ies să ud grădina.
Întotdeauna Fernanda e afară. O salut, apoi o sun pe mama, apoi ele se salută una pe alta prin intermediul meu, și apoi rămân cam o oră cu mama. Și vorbim până ce termin eu de îngrijit mica mea desfășurare verde.

Am pus iarbă și flori în majoritatea spațiului, dar am lăsat o fâșie (de dragul vecinilor) unde am plantat câteva vegetale: roșii, anul ăsta (pentru prima oară) fasole. În rest am busuioc, mărar, mentă și leuștean. Cele din urmă cresc singure în fiecare an.
Atât e inventarul grădinii din spate, dacă nu pun la socoteală cei patru pomi: măr, cireș, gutui și prun și tufele de liliac și mulțimea de flori din loc în loc.
Chiar…

Vezi articolul original 537 de cuvinte mai mult

Timp frumos

Când ne plimbam prin colțul nostru de rai acum câteva zile și bătea vântul, și ploua și era frig, vorbeam cu Adi că vaai, ce bine-ar fi să ne plimbăm dar să simt valul de căldură cum se revarsă din cer și din pământ, să miroasă a caniculă, a praf, a ars, să umblu și io iar în budigăi scurți și în sandalele mele de țifroșag. Ieri, ia ghiciți, cum a fost vremea? 24 de grade! Și-așa o s-o țină toată săptămâna, Domne-s mulțam! Râdeam apoi ieri, în timp ce ne plimbam, și-am zis că dacă Doamne-Doamne împlinește dorințe pe bandă rulantă, no, azi îmi doresc 1 milion de euro-n cont. 😁😜

Am vorbit cu ai noștri din România și e surprinzător să vezi că acolo la 9 seara e întuneric, în timp ce la noi soare-i încă sus pe cer. E în sfârșit o vreme minunată, nu mă mai satur de ea, de așternuturile mele uscate pe terasă, de diminețile când mă trezesc cu soarele bătând în geam, de serile lungi, calde și liniștite, de grătarul cu prietenii și timpul petrecut frumos. Sunt o dependentă de soare, de căldură, de vară, de zile lungi, de cer înstelat. Asta e. Până nu ies din iarnă, din hibernare, nu pot zice că trăiesc deplin. Pe mine vremea frumoasă mă energizează, mă îmboldește să ies, să fac, să dreg.

E o vreme frumoasă, e ultima zi din mai când de obicei plecam în vacanță, dar uite cum acum nu-mi pare rău că nu mai plec, sentimentul ăla de libertate, de time-out, pot să-l trăiesc bine-mersi și aici.

Cineva le potrivește pe toate așa cum trebuie. Cineva are grijă de tot. Deci, Doamne-Doamne, ai reținut, milionul de euro-n cont, da? 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

31/05/2021

PS. Nu uitați, în curând, la Siono, apare primul meu roman.

Ziua plății

Când te crezi mai împlinit, mai fericit, mai norocos și ești mai cu capu-n nori, atunci vine viața peste tine, ca un tăvălug, și-odată te nimicește, te face terci, de-aduce cu picioarele pe pământ și te izbește de toți pereții, până zici: „Gata, gata, îmi bag mințile-n cap, de-acuma îs cuminte și ascult!”. Asculți de cine? De sufletul tău, în primul rând. Nu trebuie doar să crezi, să pretinzi că ești, trebuie să fii, să simți că ești. Fericit, împlinit, norocos etc.

Am considerat multă vreme un anumit moment ca a fi cel mai fericit din viața mea, am și-o poză de atunci dar, fix din acel moment, totul a început să se destrame-n viața mea. Eu mă dezintegram, de fapt. Ani de zile am luptat să reușesc ce mi-am propus, am trecut prin atât de multe și grele încercări încât nu credeam că mai am și altceva de trecut. Cât m-am înșelat! Pentru că, deși aveam tot ce-mi dorisem cu ardoare – familia lângă mine, casă, mașină, loc de muncă bun, acte, siguranță etc. –, fix atunci m-am prăbușit. Nimic nu mă mai bucura, nimic nu mai avea sens, totul era în van. În loc să-mi savurez viața împlinită, fericirea, succesul, io boceam. Sosise de fapt ziua plății. Pentru fiecare moment în care n-am ascultat de sufletul meu. Și ziua aia, în care am crezut că mor, ba de durere chiar asta îmi și doream, nemaisuportând-o, a fost de fapt ziua renașterii mele, ziua în care, îmbolnăvindu-mă, am început de fapt să mă vindec. Contrastant. Atunci nu-nțelegeam, atunci doar mă văicăream și mă sfădeam cu Dumnezeu: „De ce, Doamne? Nu am îndurat destule? De ce???”. Pare-se că nu. N-a fost suficient. Și, ce-am înțeles io de atunci încoace, niciodată nu-i. E loc întotdeauna de mai bine. Sau de mai rău. 😉

Asta-i cred cea mai importantă lecție pe care-o avem de învățat. Să nu te crezi niciodată cel mai cel. Și să fii absolut convins că ziua plății va veni. ☺️

Cu drag și cu iubire.

Aura.

30/05/2021

Intrus

Beau cafeaua liniștită, cu laptopul în brațe, ca de obicei, Max lângă mine doarme dus, se mai întinde și se mai răsfață, când și când. La un moment dat ridică alert capul și privește spre bucătărie, io, concentrată cum eram citind de zor, n-am băgat de seamă, oricum ce aude el, eu nu pot să aud. Mai trece o vreme, iar se uită și începe și să mârâie. Îl potolesc, suntem doar noi acasă, n-ai ce auzi, îi zic. Dar nu trece mult și-aud și eu zgomotul suspect. Nu mă sperii io așa ușor, o fi vreo sticlă goală ce pocnește de la căldură. Se aude însă tot mai tare, plus un fâșâit, no, ăsta de la ce-o mai fi? Ioi, Istenem, e cineva în bucătărie! Mă ridic, încep să vorbesc tare, hai Max, să ne mai facem o cafea și să vedem ce se tot aude. Max mă privește sceptic și rămâne ticălosul pe canapea. Hai Max, cu mama. El, nimic. Nici măcar din coadă nu dă. Intru hotărâtă în bucătărie, să prind intrusul, supravegheată de câinele meu fioros, și-ncep să râd. Când mă aude râzând, vine și dumnealui, repede. Da, pornisem mașina de spălat vase, da’ am uitat.
Hai noroc, s-avem un weekend minunat, că io văd că am și-un pui de Alzheimer. De câinele de pază, ce să mai zic? 🙄
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
29/05/2021
#intruder #suspicios #noise #alertdog #pudelmax #blackpoodle #aurablupu #trăirileaurei📖📝

Căprior și musca țețe

Ne-a așteptat și-n seara asta. Căpriorul. N-are niciun pic de frică, stă în câmp deschis și ne studiază, el pe noi, noi pe el. E tare frumos, botul negru, cornițele destul de mari, blana maro, lucioasă, e un specimen arătos. Fazanii-i țin companie, iepurii și păsările. Rândunicile se-ntrec în zbor pe deasupra noastră, săgeată cerul și ciripesc, vesele. Max e cel mai fericit, când aude cuvântul „plimbare”, ochii parcă i se mai măresc. Și are o privire… Îi place să fugărească ciorile, atent ascultă orice măcăit, fâlfâit de aripi, țipăt de pescăruș. Când soarele mai iese de sub nori și-și împrăștie razele peste câmp, peisajul e parcă pictat, nu mă satur să-l privesc. O baltă scânteiază, alta oglindește cerul. Pășim încet, în liniște. Căpriorul ne urmează, trece de pe-o parte pe alta. Curios. Sunt seri atât de liniștite, de împăcate, încât par ireale.
De vis.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
27/05/2021

Ipocrizie

Am scris de multe ori despre asta, am și reclamat la poliție, dar poliția din Hamme e ca și când n-ar exista. Și nu numai poliția, ci toată administrația de aici, din primărie, nu își face treaba pentru care sunt plătiți. Primarul șade bine-mersi de ani de zile în fotoliul lui, are grijă să-și „seducă” alegătorii, face câteva festivaluri, dă câteva rânduri de bere gratis, organizează câteva concursuri, concerte, aducând televiziuni și posturi de radio, ziariști, și gata, îi face pe cetățenii urbei să se simtă importanți, asigurându-și astfel voturile pentru mandatul următor. Sunt jocuri de culise pe care, chiar și-un observator neprofesionist ca mine le poate observa ușor, asta dacă nu se lasă prins în nadă și nu-i iau ochii sclipiciul și confetti-ul aruncat ca praf în ochi.

De anul trecut, pe strada unde locuiesc, niște puțoi turci se iau la întrecere cu mașinile modificate, făcând un zgomot infernal, asurzitor, pocnind și bubuind. Nu pot să nu mă întreb de fiecare dată cum pana mea să ai un Maserati sau Ferrari, muncind cinstit, la 20, 25 de ani? Io n-aveam nici măcar o bicicletă, d-apoi mașina de lux, modificată? 😳

Am și pățit în iarnă, când era să mă lovească pe trecerea de pietoni, făceau drifturi pe zăpadă și-a reușit, cel care era să intre în mine și cățel, să oprească la niciun metru distanță. Pe trecerea de pietoni! Tot el a coborât geamul și-a început să mă înjure când mi-a văzut reacția, vă dați seama că n-am tăcut și-am început și io să-i înșir sfinții și neamurile. Ba m-a și amenințat, s-a potolit și-a plecat în trombă, urmat de alte trei mașini, doar când a văzut că scot telefonul din buzunar. Plângerea de la poliție n-a avut niciun rezultat, n-au avut numărul mașinii, cică. Culmea, pe indivizi îi știu din vedere pe toți, au lovit o altă femeie, tot pe trecerea de pietoni, tot pe strada asta, i-au omorât și unul dintre câini, iar procesul se tărăgănează de vreo trei ani!

Odată am văzut cu ochii mei, de pe balcon, pe undeva am și poza, cum o mașină de poliție, undercover, i-a oprit în timpul zilei pe doi dintre ei. La final, au dat mâna! Deci…

Ieri a apărut un articol, într-un ziar, https://www.hln.be/hamme/steeds-meer-meldingen-over-racen-en-gevaarlijk-rijgedrag-in-centrum-inwoners-en-zaakvoerders-van-horecazaken-starten-petitie-voor-veiligere-omgevingen~adc5be51/

fix despre asta, cum că mai mulți locuitori de pe stradă și câțiva patroni de cafenele au făcut o petiție, tocmai ca să atragă atenția și să se ia măsuri. Și ia ghiciți? Azi apare pe site-ul poliției un anunț cum că: „De politiezone krijgt verschillende meldingen omtrent straatracers in de omgeving van het Tweebruggenplein. Wij vragen aan de mensen die hieromtrent foto’s of filmpjes hebben om zich te melden of wanneer de feiten zich voordoen rechtstreeks in te bellen op 101. Alvast bedankt!”. Adică în urma plângerilor primite, cei care au filmat sau fotografiat cursele de mașini să le trimită la poliție, sau, dacă sunt martori, să sune la 101. De râsu’ curcilor! Adică, până acum nu luau în seamă telefoanele, doar plângerile semnate, nu anonime, filmările și pozele nu puteau fi considerate probe și acum, brusc și dintr-o dată, da? Ba și primarul asigură cetățenii că va lua măsuri. No, asta chiar aș vrea s-o văd. Nu confetti, nu petreceri, nu praf în ochi! Să văd și io strada mea curată, la fel ca alea din zonele rezidențiale, de unde poți linge macul de pe jos și pe unde mașinile de curățenie ale primăriei trec zilnic, nu o dată la trei luni, ca pe aici. Și care chiar curăță strada, nu ocolesc mizeria și trec mai departe, fluierând. Chiar aș vrea să văd și io măcar o dată un polițist amendând un proprietar de Rottweiler sau Ciobanesc belgian plimbat fără lesă, sau pe ăla care nu strânge rahatul și-l lasă pe trotuar. Chiar aș vrea să văd că nu mai discriminează și nu mai fac diferențe în primărie, că primesc și acceptă românii la fel cum îi primesc și-i acceptă și pe turci! Știți pățania mea cu poliția federală, am scris atunci despre ea. Ce credeți? Turcul cercetat pentru fapte deosebit de grave e în libertate, bine-mersi, iar pe noi mai că nu ne-au pus la zid, cu mâinile ridicate. Da, ipocrizia-i mare, mafia e răspândită peste tot, dreptatea pare să devină o utopie iar viață simplă, liniștită e perturbată de niște mucoși, de peste un an de zile și abia acum se gândesc să ia măsuri. Se gândesc, că până o să le mai și ia, poate să mai dureze înc-un an.

Eh, măcar au început.

Cu drag și cu iubire,

Aura

28/05/2021

Eu. Și atât

Câtă emoție poate intra într-un suflet? Câți fluturi pot zbura printr-un stomac? Câte gânduri, griji, temeri pot copleși o minte? Destule. Prea multe, uneori. Dar când ai o echipă foarte bună alături, o familie de suflet, simți cum le alchimizezi. Sandrei Segal, familiei de suflet dobândite prin Siono Editura, vă mulțumesc. Așa cum scria și Em, https://savatoronto.com/2021/05/25/cafea-cu-parfum-de-iasomie/

la o carte se muncește foarte mult, iar când se conlucrează, e extraordinar. Cu-aceeași sfială, cu-aceleași emoții – ba și mai mari – vă prezint coperta primului meu roman, „Eu. Și atât”. Puțintică răbdare, în curând va ieși din cuptor.

Vă mulțumesc din suflet și vouă, tuturor celor care sunteți alături de mine și vă țuc cu drag pă tăți!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/05/2021

Plimbare (iar)

Curcubeie, ploi torențiale, lună (aproape) plină, nori repezi și vânt bezmetic. Frig. N-am întâlnit pe nimeni pe stradă, doar doi bicicliști au trecut grăbiți pe lângă noi, în rest mașini, pietoni deloc. Îmi place aerul când plouă, respir mai ușor, mai adânc. Max, din când în când, se oprește să-și scuture blana plină de apă, uitându-se la mine nedumerit. „Ce căutăm pe vremea asta afară?”, pare să mă întrebe. Ziua de ieri, mormăi în gând. Dacă aș fi avut grădină, nu ieșeam, asta e clar, dar așa, de voie-nevoie, musai să-l scot. Și tot el e nedumerit…

Verdele-i luxuriant, pădurea parcă a explodat, iarba crește văzând cu ochii, totul e îmbibat de apă, miroase a ud, a ploaie, a proaspăt, curat. Îmi scutur și eu părul, mă șterg pe față, simt cum deja apa intră prin geacă, măcar nu mi-e frig, ritmul alert de plimbare m-a încălzit. Câte-o rafală de vânt vrea parcă să ne oprească, atât de-ndârjit suflă, cu ciudă. Ploaia se-oprește brusc, luna se joacă de-a v-ați ascunselea, apare-dispare dintre nori, apuc să-i fac două poze și-mi dau seama cât e de liniște fără răpăitul ei constant. Nu durează însă mult și iar începe să toarne, mai cu furie, mai hotărât. Ajungem acasă murați. În hol ne privim unul pe altul cu reproș, zicându-ne din priviri: „Plimbare ne-a trebuit?”.

Cu drag și cu iubire,

Aura
25/05/2021

Va urma

Vânt, soare, nori, iar vânt, iar soare. Îmi vâjâie urechile și capul parcă mă sâcâie – nu doare, mă sâcâie mai mult, așa, cât să-l simt că încă-l am.  O după-amiază începută bine, călduț, am mâncat chiar și-o înghețată, am sfârșit-o însă destul de întunecat, de răcoros. Stă iar să plouă. Gândurile, ocolite în timpul plimbării, dar înșirate ca boabele într-o păstaie, în subconștient, vin acum unul câte unul. Grijile nici ele nu mă ocolesc. Le-alung c-o fluturare de mână, c-un scuturat din umeri, resemnat. Așa cum nici ploaia n-o pot opri, nici ce-i dat să fie nu pot să stopez. Da, e dificil să accepți că nu poți controla viitorul, că nu ești Nostradamus și că n-ai puterea să-l prevezi, că nu știi cum să te pregătești și pentru ce. Accepți. Nu te dai bătut, doar accepți că-i ceva ce nu poți controla, preveni ori prevesti. Ce va să fie sau cum. Poți doar să-ți trăiești prezentul, să-ți controlezi gândurile, să-ți mai dresezi grijile și să te adaptezi. Să te pregătești, atât cât poți, pentru orice va urma.

Cu drag și cu iubire,

Aura

23/05/2021

Black&White

Uneori, albul și negrul exprimă mai mult și mai bine. Mai clar. Fără amestecul altor culori. Fără interpretări. Fără nuanțe, iluzii, fără distrageri. Simplu. Banal. Albul e alb, negrul e negru, fără să le mai amestecăm. Atunci apar cele mai multe confuzii, atunci ne încurcăm. Când ne lăsăm distrași, atrași, corupți de prea multe culori. Amalgam. Uneori e bine să gândim liniar. Simplu. În alb-negru. Să ieșim din miraje, din prea multe culori, prea multe amestecături. Să rămânem centrați. Uneori, gândind doar în alb-negru, găsim ceea ce căutam.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
22/05/2021

Troc

Tare-mi mai place când ești invidiat pentru viața minunată și fericită pe care o trăiești acum. Și-s înnebunită de-a dreptul când aud cuvintele magice: „Ce bine de tine, ce-ți pasă ție, ce știi tu?”. Știți că-s sarcastică de fapt și că acum rânjesc, nu? Mi s-a acrit, mi s-a făcut lehamite de toți cei care cred că plutești pe norișori de fericire, care-ți invidiază reușitele și succesul și care tare-și doresc să fie în locul tău. Rânjetul mi s-a lărgit. Cu drag și cu plăcere, fac oricând schimb de papuci. De trai. Cu o singură condiție: schimbul ăsta să înceapă cu vreo 20 ani mai devreme. Și hai, treacă de la mine, n-o să-i oblig să trăiască toată perioada aia, ci doar momentele cheie. Să vedem, câți candidați aș mai avea atunci la troc?

Am mai scris io despre invidie și judecăți,

Vineri

Invidie și judecată

dar văd că tot nu-i suficient.

Și mai este o categorie aparte, după care nu mai pot, așa de mult îmi plac, în care intră persoane care te-au cunoscut acum 20-30-40 de ani și care te tratează de parcă ai rămas înțepenit în realitatea aceea, de atunci, când erai cu mucii la nas, naiv, fără experiență și care-și încep fraza cu: „Mai știi când…”, iar continuarea e de obicei o amintire în care tu ești varză, mic și prost, sărac, amărât, vai și-amar de capul tău, iar el e superior, puternic, clar c-o treaptă – sau mai multe –deasupra ta. No, ăstora le-aș da toată perioada aia de 20 de ani, celor care prin amintirile invocate și remarcile acide nu vor decât să te desființeze, să te rănească, să te insulte, iar ei să se simtă încă superiori. Nu vor să vadă că-n fața lor nu mai stă persoana aia, de-acum 20-30-40 de ani.

Iar asta o fac tot din invidie, tot din judecată, nicidecum din iubire și acceptare. Partea bună este că astfel de oameni, care vin să-ți amintească cât de mic și prost ai fost și de unde ai plecat, îți mai amintesc ceva: ce mult te-ai schimbat, cum te-ai transformat și, mai ales, cât de departe ai ajuns.

Și nu poți decât să le mulțumești.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22 mai 2021

Rodonderon 😁

Ce bucurie neașteptată mi-a adus plimbarea de azi! Bine, asta pe lângă vremea minunată – 16 grade și soare! – și ruta nouă descoperită, am trecut pe lângă o casă ce m-a făcut să zâmbesc pe tot drumul de întoarcere, scenele văzute mi-au amintit de noi, cum eram la început, când ne-am mutat aici.

Casa asta am remarcat-o de multă vreme, e atipică, e singura casă cu scări pe care am văzut-o aici. Da, da, să nu vă mirați, ca mine, când am văzut că aici se intră-n case direct de pe trotuar, nici casele mai acătării n-au, ca pe la noi, trepte mari și late. Asta are, plus o tufă mare de rodonderon-rododendron (v-am mai scris că am o problemă cu pronunția lui 😁), care de fiecare dată când înflorește, mă face să mă opresc și s-o admir. E splendidă, proprietarii casei însă n-au fost niciodată prea prietenoși, n-au răspuns salutului și zâmbetului meu larg decât c-un înclinat sec din cap și-o privire rece. Anunțul „Te koop”, adică „De vânzare”, m-a surprins, inițial, apoi de la o vreme nici nu i-am mai dat importanță, până azi. Forfota, agitația, tufa înflorită în toată splendoarea ei, m-au făcut să încetinesc. O familie tânără era în curte, clar erau străini, cred că polonezi și sunt noii proprietari. Casa aia, chiar dacă înainte era mai dichisită, mai aranjată, acum parcă vibra, prinsese viață. În curtea din fața ei era instalată o masă, scaune, grătarul fumega, femeia făcea poze bărbatului ce asuda în fața lui, dar zâmbea cu gura până la urechi, un puști lansa de pe terasă un avion de plastic, roșu, ce plana câteva secunde și-ateriza direct în bot. Puștiul, neobosit, cobora scările în fugă și reîncepea lansarea, hotărât. Pe scări, sor’sa mai mare, cu un păr negru, lung, sănătos, mânuia o mătură, la fel de hotărâtă, iar când băiatul trecea în fugă pe lângă ea, țipa la el ceva, probabil îl muștruluia. Alți doi copii, mai mici, ținându-se de mânuțe explorau grădina, pe lângă gard, și-și arătau unul celuilalt câte ceva ce le atrăsese atenția, exclamând încântați.

Parcă-i vedeam pe Sergiu și pe Vlad, când au intrat prima oară-n casa închiriată de aici, tropăind pe scări, dând buzna în camere, deschizând uși, dulapuri, îmbujorați de fericire și cu ochii sclipind de bucurie și entuziasm.

Casa asta, deși înainte era mai dichisită, mai îngrijită, acum, cu toată neorânduială ei, cu jucăriile împrăștiate, cu buruieni pe lângă gard, cu pietrișul deranjat, cu geamurile descoperite, fără perdele, cu grătarul fumegând și țipetele ce răsunau pe toată strada, mi-a fost de-o mie de ori mai dragă decât înainte, când era încremenită în tăcerea ei. Simplitatea, amărăștenia noilor propietari are o savoare, o frumusețe, o bucurie ce face mai mult decât toată fala, bogăția și luxul celorlalți.

Am venit acasă zâmbind larg. A fost o bucurie neașteptată să văd casa asta trăind, vibrând, locuită de o familie probabil săracă, dar cu siguranță mult mai fericită decât foștii proprietari.

Cu drag și cu iubire,

Aura

18/05/2021

Trebuie

„Întrebi dacă versurile tale sunt bune. Mă întrebi pe mine. Ai întrebat și pe alții. Le trimeți revistelor. Le asemuiești cu altele și te neliniștești când unele redacții le resping. De acum încolo (fiindcă mi-ai dat voie să te sfătuiesc) te rog, renunță la toate acestea. Cauți în afara dumitale și tocmai de asta ar trebui să te ferești cel mai tare acum. Nimeni nu te poate sfătui și ajuta. Nimeni. Nu ai decât o singură cale. Adâncește-te în dumneata. Caută îndemnul care te face să scrii, cercetează dacă are rădăcini în adâncul inimii, mărturisește-ți: ai muri dacă ai fi oprit din a scrie? Întreabă-te, mai întâi, în ceasul cel mai tainic al nopții: trebuie să scriu? Caută în dumneata răspunsul cel mai adânc. Dacă îți vei zice „da” și dacă poți înfrunta aspra întrebare cu un puternic și firesc „trebuie”, atunci clădește-ți viața după această nevoie; viața dumitale, până în cele mai mărunte și mai neînsemnate ceasuri, trebuie să fie întruchiparea și mărturia acestui îndemn.”
Paris, 17 februarie 1903 – Rainer Maria Rilke, „Scrisori către un tânăr poet”

Da. Trebuie. 😊
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
18/05/2021

Ar fi…

La camera de sus am două geamuri. Prin unul se vede cerul senin, zâmbitor, albastru, frumos, prin celălalt cerul e gri, încărcat, bosumflat, pregătit să se reverse. 😳 La o privire distanță, două realități, două ceruri, două stări. Dacă aveam un singur geam, vedeam o singură bucată de cer… Oricare o vedeam, m-aș fi păcălit. La fel cum a fost și cu plimbarea, la nici un sfert de oră soarele promis s-a ascuns, zarea s-a întunecat și gata, a început să toarne. Ieri a fost exact la fel. M-am încăpățânat să-mi fac totuși turul obișnuit, jumătatea de ceas obligatorie cu Max, dar am ajuns acasă murați, amândoi. Cred că și voi deja v-ați obișnuit cu vremea asta atât de schimbătoare, de aici, de care am tooot scris. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am auzit despre Belgia, că-i țara unde, când mergi la plimbare, e bine să-ți iei și umbrela, și ochelarii de soare, pentru că nu ști niciodată ce vei folosi. Și fix așa e.

Nici azi nu s-a dezmințit. Nici acum, în clipa de față, cerul nu se poate hotărî cum e, prin cele două geamuri văd două realități, două ceruri, două stări. Hm, dar stați un pic, se întrezărește altceva. O bucurie. S-a format o punte între ele, hai că s-au unit, și-au dat mâna și s-au împăcat, așa că le iert și eu. Ambele ceruri sunt unite de un… curcubeu. 🤩🌈

Ce fain ar fi ca la fel de frumos și repede să ne împăcăm și noi, oamenii, să ne iertăm și să fim uniți! Ar fi…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

16/05/2021

Noroc

Uneori am impresia că viața mea se desfășoară între două spălări de vase și gătit. Dereticat. Ieșit cu câinele afară. Spălat rufe, întins rufe. Rezolvat probleme, cumpărături, plătit facturi. Trimis e-mailuri, făcut programări, scanat documente, scris, citit etc. Cu mici variațiuni. Și-i gata ziua, apoi săptămâna și-o iau iar de la capăt. Hamsterul care se-nvârte-n cercul lui. Am măcar noroc cu plimbările, cu scrisul și cu apusul. Altfel cred că aș căpia. N-am înțeles cum alții se pot plictisi. Io aș vrea ca ziua să fie mai lungă, timpul să treacă un pic mai domol. Măcar de-acum mi se împlinește dorința cu ziua, soarele apune ceva mai târziu, în sfârșit ziua crește iar noaptea-i mai scurtă, avem lumină mai multe ore. Lumină, soare nu prea, plouă continuu de câteva zile, ieri a fost și vreme grea, cu tunete, fulgere, ropote, vijelie, Neptun dezlănțuit, ce mai! Și apusul a fost destul de frumos.
Da, uneori am impresia că viața mea se desfășoară între două spălări de vase. Dar și-ntre culori. De apus. Și ăsta e, totuși, un mare noroc. 🍀 🍀 🍀

Cu drag și cu iubire,
Aura.
15/05/2021

Eu. Și atât

Cotidianul poate fi extrem de dur. Ce faci dacă omul iubit te transformă în sac de box, viața e o lămâie acră și nu ai doar grija ta? Plecarea la muncă în străinătate pare a fi unica soluție. Dar dacă munca promisă se demonstrează a fi o capcană?
Realități cutremurătoare într-o nouă apariție semnată de Aura Lupu
În curând la SIONO.

Alt gust are cafeaua când găsești un vis concretizat lângă ea. Mi-a tresăltat inima de emoție când am citit anunțul, inima încă galopează și-o cert blând: „Unde fugi, nebuno, stai, savurează momentul, trăiește-l din plin!” E intens momentul, cafeaua e tare, iar sufletul e plin. De bucurie, recunoștință, teamă, nerăbdare, totul amestecat. De-abia aștept să-l țin în mâini – visul, romanul –, să-i inspir aroma, mirosul de tipografie, de vis împlinit. Mulțumesc, Siono Literar, pentru că sunteți alături de mine în prima călătorie pe acest tărâm, al unui roman. Aparițiile volumelor ”Trăirile Aurei” m-au bucurat nespus, acum însă e altă mâncare de pește, cum se zice, nu? Să fie într-un ceas bun!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14 mai 2021

Surâs enigmatic

Pozele-s de câteva zile. Cheful de scris este de azi, aseară nu l-am găsit. Uneori nu-i nevoie de prea multe cuvinte, nu-i așa? Taci și admiri, în liniște. Mașinile care trec vâjâind pe autostradă mai deranjează, în rest e perfect. Câmpul deschis, cărările multe, care mă ispitesc, simt că-mi oferă multiple posibilități și-mi intensifică dorul de ducă, păsările fel de fel, florile, iarba, mirosul de pâine proaspătă, scoasă din cuptor, ce vine de la o brutărie ce-i peste drum, toate astea și multe altele fac serile perfecte, prelungesc plimbările. Am văzut o tufă mare de liliac, mov și alb, amestecat, peste canal, în spatele unei case, mă bătea gândul să mă duc să cer două, trei crengi bărbatului care stătea pe terasă și admira cerul, și el. Cred că mi-ar fi dat, cineva care apreciază frumusețea cerului și liniștea serii mi-ar fi înțeles nevoia de-a-mi afunda nasul în florile parfumate de liliac…
Un alt bărbat, ai cărui pași nu i-am auzit, eram prea cufundată în încercarea de-a prinde toate nuanțele cerului și curcubeul din stânga soarelui, s-a oprit la câțiva pași de mine și-a exclamat: „Ce frumusețe!”. L-am privit surprinsă, am confirmat moale, nesigură la ce anume se referea. La cer? La peisaj? El mă privea, surâzând enigmatic, pe mine, în ochi. Și ce ochi albaștri avea! În ce contrast erau cu fața lui înnegrită de soare, cu riduri fine în jurul ochilor! A plecat mai departe pășind hotărât, cu părul în vânt, zâmbind, cu bocancii de călător, rucsacul atârnându-i glumeț pe o parte, pantalonii din stofă cafenie și haina ponosită, bătută mult de vânt, soare și ploi. Nu-l cunoșteam, habar n-am cine era, nu-l mai văzusem niciodată până atunci și totuși mi-era familiar. Privirea lui mai ales, deschisă, blândă, caldă, sinceră… Ciudat… Habar n-am de ce m-am gândit, privind lung după el, la Isus. Mirosul de pâine caldă, proaspătă, scoasă atunci din cuptor, era și mai intens. Curcubeul din stânga soarelui era și mai strălucitor. Norii formau desene interesante pe cer.
Uneori nu-i nevoie de multe cuvinte. Doar de-un surâs. Nu-i așa?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
13 mai 2021

Creație

N-are cum să nu te miște atâta frumusețe. Nu poți să nu te molipsești. Măcar un 5% să ni se lipească de retină, de inimă și suflet și tot ar fi ceva. Măcar un sfert din minunea naturii dacă ne-ar atinge, ar fi bine, decât să trecem nepăsători. Nu vreau să cred că poți vedea ceva incredibil de frumos și să nu fi impresionat. Atins. Mișcat. Nu poți asista la spectacolul naturii fără să simți că ești binecuvântat, să fii recunoscător că și tu faci parte din lumea asta extraordinară. Și, așa cum în natură totul e perfect, la fel ești și tu. Perfect. Minunat. Ești creația lui Dumnezeu. Nu uita.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
10/05/2021

Fără restricții

Azi în Belgia a fost ziua mamei. Și 25 de grade, și furtună, și prima duminică fără restricții, cu terasele deschise. A fost o nebunie, o explozie de lume la toate cafenelele. Primul gând, când am văzut atâta lume pe stradă, a fost: „België leeft weer!” – „Belgia trăiește din nou!”. Al doilea, că nu-s obișnuită să văd așa de mulți oameni. Al treilea, că îmi place să văd oamenii zâmbind, să-i aud râzând. A fost o tăcere sumbră până acum, parcă oamenilor le era și frică să mai râdă. Da, asta cred că mi-a lipsit cel mai mult, râsul lor și zâmbetul ce nu se mai vedea de sub măști. A fost o senzație faină. Care tare-mi doresc să și rămână. Că trăim din nou. Că tot ce a fost mai greu, mai urât, a trecut, că de acum vom auzi hohote de râs pe stradă, o să vedem zâmbete și-o să ne putem îmbrățișa din nou. Sper.
🙏💖🙏

Cu drag și cu iubire,
Aura.
09/05/2021

Banc 😁

Cocoșu’ dereglat cucurigește de zor, nu de puține ori m-am gândit la o supă bună, cu tăieței, când nu mai tace, dar dă-l în bietuca lui, ce-ar face galițele fără el? 😜 Miroase a mâncare, a ceapă mult prea prăjită, și ăsta-i un miros de care m-am cam săturat, mi-e deja prea cunoscut, oare vecina altceva nu știe să gătească? Sau batăr să nu mai ardă ceapa, e otravă la ficat, n-a învățat-o nimeni? Ceapa doar se călește, încetișor, la foc domol, până se înmoaie și sticlește și degajă un miros plăcut, dulceag. Când mirosul îți înțeapă ochii și nările se strâng, mai bine o arunci decât să o mănânci. Otravă la ficat! Dar no, fiecare cu bucătăria lui, nu? Mi-am adus aminte de bancul cu țiganul și fasolea lu’ mămica. 😁 Hai să vi-l zic și vouă, poate nu-l știți.
Să însoară țiganul c-o țigăncușă faină, gospodină și la locul ei. Îi place tot ce-i face de mâncare, dar o singură mâncare nu o nimerește, ciorba de fasole, să fie „ca a lu’ mămica lui”. Îi zice, prima dată, când îi face zama:
– E bună, e tare bună, da’ nu-i ca a lu’ mămica. Poate n-ai pus destulă afumătură.
Nevasta tace, nu zice nimic, data viitoare când îi face, pune mai multă afumătură, cum i-a zis el.
– Mai bună ca data trecută, da’ parcă tot nu-i ca a lu’ mămica, oare îi mai trebuie verdeață?
Tace țiganca, a treia oară pune verdeață din belșug. Degeaba. Tot nu nimerește gustu’ lu’ mămica…
A patra oară uită ceapa pe foc, arde răntașu’, dar nu mai are niciun chef să facă altul și lasă ciorba așa.
Mănâncă țiganul cu poftă, nici nu răsuflă, iar când gată de mâncat, exclamă:
– No, amu da, amu i-ai nimerit gustu’, îi „ezact” ca a lu’ mămica!

Mă duc să văd, oare nu pot prinde totuși cocoșul ăla? 😁 Că parcă mi-a poftă de o zamă.
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
07/05/2021

Curățenie (iar)

Bătrânețea, din păcate, nu vine neapărat cu mai multă deșteptăciune. E trist să vezi că timpul a trecut degeaba peste cineva. Că în afară de albitul tâmplelor, apariția ridurilor și spatele încovoiat, mult nu s-a schimbat, n-a dobândit nici înțelepciune, nici bunătate, nici înțelegere. Din contră, s-a micit. Și la statură, dar mai ales la suflet. Inima, probabil, și ea s-a micșorat. Neuronii s-au rărit… Un dram de satisfacție ai însă când mai constați ceva: că ai avut perfectă dreptate să-l scoți din viața ta și zici: „Brava mie, hai, pa!”.
Azi am făcut curățenie în lista „prieteșugurilor” de pe feisbuc. E necesar, din când în când. 😉
Nu-s nici pe departe un om perfect, nu am pretins niciodată c-aș fi și cu siguranță nu voi fi vreodată. Am vrut însă din fiecare experiență să învăț ceva și să încerc să devin un om mai bun, să capăt mai multă înțelegere, nu să mă înăcresc, să nu las ca greutățile, problemele și necazurile să mă înrăiască. Am făcut o mulțime de greșeli, am o grămadă de păcate. Dar ceva cu siguranță nu regret: când am scos pe cineva din viața mea. Pentru că trecerea timpului exact asta mi-a dovedit, am avut perfectă dreptate să o fac, instinctul nu m-a înșelat.
Uneori sperăm, credem că odată cu trecerea timpului, cineva se poate schimba, va deveni mai bun, mai înțelept. Dar să știți că instinctul nu ne înșală niciodată, sau mă rog, foarte foarte rar.
Și mai e o vorbă, adevărată tare: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.” Atunci de ce am face-o noi?
Mai bine facem curățenie. E mult mai sănătos. 🙃😉

Cu drag și cu iubire,
Aura.
06/05/2021

Glicină, liliac și lebede

Glicină, liliac și lebede. Și verde, mult verde, așa cum îmi place mie. În orice parte întorc capul, frumusețe. Și multe doruri… Sus, pe cer, norii arată ca spuma bătută, din albușuri, „Cât să lucească și să steie telu-n ea!” – după cum mă sfătuia mama, când eram fătucă și nu știam cât trebuia s-o bat. Mai că-mi vine să repet acum gestul de atunci, să bag pe furiș degetu-n ea și să-l ascund repede-n gură. „Auruc, vezi c-o gați înainte s-o coci, nu mai mânca, te-a dure burta!”, râdea mama, când mă vedea tătă albă pe la colțurile gurii. Zâmbesc, privind spre nori. Albi, lucioși, ca spuma bătută cu-ndârjire și mâncată pe furiș. Verdele e ca iarba din grădina noastră, îl văd pe tata – zmeu – dezbrăcat până la brâu, cu mijlocul strâns într-un chimir de piele, (mereu a avut probleme cu spatele) cu clop pe cap și-aud coasa hârșâind. Mă uimea mereu simetria brazdei rămasă-n urmă. Și Doamne, cum mai mirosea! Mălinul încă nu-i chiar de tot înflorit. Noi aveam mov, tușa Tină, Dumnezeu s-o ierte, avea lila, mov închis, bordo, o nuanță unică pe ulița noastră, și veci mă milogeam de dumneaiei să-mi dea măcar câteva crengi. Îmi dădea, că-i eram tare dragă, „smultură”, cum mă alinta…
Glicină, liliac, lebede și verde, mult verde. Și-un mare nod în gât, de dor…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
05/05/2021

Urgie

Rafale de vânt, de până la 90 km/h, după cum zice The Royal Meteorological Institute of Belgium – cod galben de vânt în vigoare până la ora 19:59 CEST și ploaie multă și rece. N-a fost un moment tocmai propice să ieși la plimbare, dacă ești un om cât de cât normal. 😁 Da’ cum io nu-s, ia ghiciți? Evident, am ieșit. La un moment dat cerul era una cu pământul. Și uite că „udătorul” meu de azi, după cum e tradiția a doua și-a treia zi de Paște, a fost unul de seamă, ne-a udat (nici cățelul n-a scăpat) de trei ori. Dar tot de trei ori ne-a și uscat. M-am bucurat de fiecare moment, de fiecare picătură, – deși a fost rece –, de fiecare pas, peisaj. Verdele a fost crud, caldarâmul mirosea dumnezeiesc, n-am avut azi nevoie de niciun alt parfum, ăsta e pentru mine cel mai cel, Chanelul meu no. 5. Și-am savurat pustietatea, foșnetul pădurii, urgia întreagă cu fața spre cer, cu-n zâmbet lipit de buze și trăgând adânc aerul-n piept. Mulțumind. N-am întâlnit nici țipenie de om, dar între rafalele ploii, păsările se dezlănțuiau, întrecându-se-n triluri, în ciripit. A fost pur și simplu divin.

Da, știu că sunt o ciudată, cum să-ți placă furtuna și vijelia? Vântul și ploaia? E, mie, uneori, îmi plac. Dezlănțuirea naturii, a puterii dumnezeiești, are o frumusețe aparte, o măreție deosebită. Te face să simți că ești un fir de nisip. Că ești la mila lui Dumnezeu.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

04/05/2021

Comori

Nu are rost, nu am de ce să mă agăț cu disperare de imaginea din oglindă. Știu că timpul nu-l pot opri. Și știu că dacă mă uit în ochi, adânc, sunt neschimbată. Am tot vreo 28 de ani. Când străluceau de fericire. Când inima galopa, îndrăgostită nebunește, bezmetica. Când fluturi zburau prin stomac, provocând furnicături și piele de găină, când răsuflarea mi-era întretăiată și vorbele nu le găseam. Mă agăț însă de imaginile cuprinse de ochii strălucitori. De ceea ce-au văzut până acum, de tot ceea ce s-a strâns sub pleoape. Nu le zic amintiri, e un termen prea trist, le spun comori adunate-n timp. Și-mi place mult când le regăsesc, le retrăiesc. Să-mi deplâng trecerea prin timp, n-are rost. Să-mi păstrez însă sufletul plin cu tot ce-a trăit frumos, are. Rost. Știți de ce? Trupul n-o mai fi el de 28, dar sufletul e. De cât vreau eu să fie. 😉 Păstrați-vă sufletul tânăr, nu vă deplângeți trupul „trecut”. Nu are rost.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

03/05/2021

PS. Am poze din același loc, de-acum câțiva ani, ba jucând badminton, ba cățărată prin pomi, ca o capră, ba alergând. Și-amu, îmi fac numa’ selfie-uri. Asta ca să înțelegeți cum și de. 😁 V-am țucat!

Paște fericit!

Aici mi-am zis rugăciunile. Aici mi-am murmurat mulțumirile. Și-aici mi-am plâns dorurile. Nu-i biserică înaltă, dar înaltului cerului a fost deasupra mea. N-au fost icoane pe pereți, dar au fost nori albi, pufoși, în chip de înger și de inimă. Nu glasurile preoților au răsunat, ci trilul păsărilor. N-a mirosit a tămâie, însă cel al florilor de măr a înmiresmat aerul. N-am putut să-mi pun fruntea pe lemnul icoanelor, dar mi-am sprijinit-o de scoarța unui copac.

În bisericile ortodoxe de aici, la slujba Învierii, au voie 15 persoane. Aici am fost numai noi. N-am luat lumină, dar am aprins în capela din drum o lumânare.

Și a fost destul.

Când oamenii ne opresc să ajungem în casa lui Dumnezeu, tot El ne arată că lumea întreagă e biserica lui. Când nu putem ajunge la altar, găsim altarul în locuri nebănuite. Și e la fel de sfânt. Când nu ne putem spune rugăciunile în fața icoanelor sfinte, Dumnezeu ne desenează icoane pe cer.

Când nu-l putem slăvi pe Dumnezeu în biserica Lui, găsim slava Lui în TOT.

Paște fericit, dragii mei!

Cu drag și cu iubire,

Aura

01/05/2021

Degeaba

Înaintea Paștelui, pentru că așa am făcut de când sunt, pentru că așa mi-e tradiția și obiceiul, deretic mai temeinic prin casă, în locurile în care nu ajung de obicei, mai înnoiesc una, alta, spăl geamuri, tămâiez etc. Mă pregătesc de Paște așa cum am văzut la bunica și la mama mea. Feștesc ouăle, legate-n ștrampi cu buruieni, cu coji de ceapă roșie, (am o oală pe care o păstrez doar pentru asta), le dau apoi c-o țîră de slănină, să strălucească fain, fac ceva bun de mâncare, dacă aș avea grădină aș vărui și pomii, aș grebla frunzele și-aș pune răsaduri, aș primeni și pregăti gospodăria cum se cade și cum se cuvine. Cum știm și-am învățat s-o facem din moși-strămoși. Și-aș merge la Înviere, să înconjor biserica de trei ori, aș vrea s-aud, mi-e dor s-aud: „Veniți de luați lumină!” și bătăile de la miezul nopții, în ușile bisericii și vocea tunătoare care strigă: „Domnul puterilor, Acesta este Împăratul măririi!”. Și-aș cânta și eu din toți bojocii „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Și-aș face toate astea cu inima plină de bucurie, nu din obligație, nu pentru că așa trebuie, nu pentru că dă bine sau pentru că-s habotnică, ci pentru că-mi face mie bine, sufletului meu. Sunt pârghiile mele de susținere, sunt temelia mea. Bobul meu de muștar.

Că-n Joia Mare unii zic că-i bine să vopsești ouăle, că alții zic să nu coci pâine-n Vinerea Mare, sau că-i musai să ai haine noi de Paști, drob, cozonac și miel, astea-s și ele tot niște tradiții și obiceiuri, dar ce cred io că-i cel mai important, e ca înainte să luăm Lumina, înainte să ne împărtășim, înainte de curățarea casei, primenirea gospodăriei, ar fi fain s-o facem prima oară-n noi. În noi s-avem grijă să aprindem lumina, noi să ne primenim, pe interior. Degeaba punem straie nealcoșe pe din afară, degeaba luăm păscuța și Lumina de la biserică, dacă-n noi e întuneric și e hâd. Degeaba avem masa plină cu bucate-alese, degeaba sărbătorim cu fast și cu belșug, dacă semnificația sărbătorii o uităm într-o intersecție, în comentarii răutăcioase și în îmbulzeli.

Ar fi fain să înțelegem că simplitatea, modestia, bunătatea și-omenia nu-s doar niște cuvinte, ci semnifică ceva. Iar semnificația lor, înțeleasă și însușită pe deplin, io cred c-ar face să dispară întunericul ăsta din lume, ar aprinde și lumina-n noi.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30 aprilie 2021

Absurdități

Absurditate, frustrare, nervi, indignare. Un amalgam. Doar o scânteie, mai lipsea… E greu. Să te abții. Când dai de atâta stupiditate, de reguli fără sens, de lipsă de înțelegere.
Cineva m-a rugat să-l însoțesc azi la primărie, evit cât pot astfel de drumuri pentru că știu c-o să mă enervez. Am fost de atâtea ori, cu atâtea probleme absurde, încât nu mă mai miră nimic.
Ție, cetățean în UE, ți se refuză dreptul de ședere în Belgia, iar alții, care-s aici cu cățel, purcel, cu un clan întreg și nu-s nici în UE, au toate drepturile din Belgia. Iar ție îți trimit anexa 20 prin care ți se refuză cererea, și asta după ce tărăgănează dosarul depus, până când actele expiră. Da, pentru că la primăria din Hamme se continuă cu inepția certificatului de naștere recent 😳, nu vor să înțeleagă că în România certificatul original se înmânează părinților la nașterea copilului, nu rămâne la primărie de unde apoi, când e nevoie, eliberează ei o copie legalizată, cu dată recentă, așa cum cer. Și uite-așa te obligă să comiți o infracțiune, să-ți declari certificatul de naștere pierdut, ca să obții altul, cu dată recentă. Nu-i absurd? Ce mi se pare mai frustrant e faptul că nimeni nu ia măsuri care să-i oblige să accepte certificatele noastre, ale românilor, din moment ce sunt apostilate și ai copie legalizată, tradusă în trei limbi.
Azi, unui român, cetățean în UE, care nu are nevoie de nimic de la statul belgian ci vrea doar să fie alături de familia lui, i s-a refuzat dreptul de ședere. E absurd. Dar și nespus de trist…
Noroc cu primăvara asta care a venit, în sfârșit, și m-a mai bucurat.

(Și totuși)
Cu drag și cu iubire,
Aura.
28/04/2021

Vorbe

Dacă o plantă e mai verde, mai sănătoasă când îi vorbești frumos, dacă un bulb crește și înflorește mai repede și mai frumos, darmite un suflet? Un om? Când aude o vorbă bună, de încurajare, o mulțumire, un compliment? Păi nu-i strălucesc ochii ca două stele când aude că face bine ce face? Că are mâini de aur și ia durerea ca prin farmec? Că-i un dar de la Dumnezeu? Ba da, strălucește prin toți porii bucuria că-i de folos, c-a ajutat, a fost balsam, a dat voie darului primit de sus să se manifeste, să curgă nestingherit. Mulțumirea e imensă când dă din inimă, cu drag și cu iubire și mai ales când totul e primit exact la fel. 😍🙏🤩

Cu drag și cu iubire,
Aura.
27/04/2021

Știi, chiar știi…

Știi, chiar știi că nu are rost să te consumi. Și totuși o faci, atât de des și-atât de tare încât rămâi o carcasă, ești un înveliș ce nu mai are conținut.
Știi, chiar știi, că n-are sens să te agiți. Oricum, tot acolo ești și tot acolo o să ajungi. Și totuși ești ca o molie, atrasă de un bec, zbori spre el, crezând că-i soarele. Ți-ai ars aripile de atâtea ori, ba ai și murit, și-apoi ai renăscut, repetând însă, în fiecare viață, aceleași greșeli. Intrând în același joc prostesc.
Știi, chiar știi, că în afară de tine, nimeni nu o să-ți care crucea, nimeni n-o să-ți ducă durerile. Fiecare le are pe ale lui de dus. Și totuși speri că cineva va vrea măcar să le împartă, tu cu ale tale, el cu ale lui, și să le duceți împreună, amândoi.
Știi, chiar știi că nimeni, dar nimeni nu poate hotărî în locul tău. Doar tu. Și totuși, te codești. Amâni. Întârzii inevitabilul.
Știi, chiar știi ce va urma. Și totuși, nu pui punct.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
27/04/2021

Copii și animale

Pe copii și pe animale nu-i poți păcăli. Ei te simt imediat, te citesc direct. Știu instinctiv ce fel de om ești: bun, curat sau rău și parșiv. Cu ei nu-ți merge prefăcătoria, zâmbetul fals. Dacă un copil refuză să te salute și-un câine se trage în spate când vrei să-l mângâi, e clar. Când însă spontan, neîmpins de la spate, un copil vine și te pupă, își cubărește mânuța în mâna ta sau te strigă peltic „Auaa!”, te topești, efectiv. Când un animăluț trage la tine, deși nu te cunoaște, la fel. Cea mai pură dragoste de la ei vine, de la copii și animale. Ei te scanează și-apoi decid: de omul ăsta îmi place, am încredere-n el. Și ești cel mai bogat… Asta-i încrederea de care ai nevoie, asta-i iubirea ce-ți încarcă inima, astea-i dragostea ce-ți umple sufletul. De la ei, de la cei nevinovați, curați, inocenți.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
26/04/2021


Stewardesă

Când eram fătucă, pe la 12-13 ani, visam să mă fac stewardesă. Nu știu unde văzusem io fetele alea faine, îmbrăcate „țais”, cu baticuțul ăla legat la gât, cu pălărioarele alea cochete țuțuiate în vârful capului și toate frumoase foc, dar tare-aș mai fi vrut să fiu și io ca ele. Nu știam pe-atunci nici cum se numeau, „fete din avion”, așa le ziceam, nu stewardese, dar știu că mi se părea a fi cea mai tare meserie, era o slujbă de vis. Să zbori în alte țări, alte orașe, să vorbești franceza, engleza, să te îmbraci în costumele alea elegante și să umbli mândră, surâzătoare prin aeroporturi și avioane, să vezi o mulțime de locuri, să cunoști atâția oameni, plus că erai și bine plătită pentru asta da, era un vis. Neîmplinit, evident, dar admirația pentru fetele alea faine, a rămas. La fel ca și atracția pentru zbor, avioane, aeroporturi. Dar mai ales pentru baticurile alea colorate, pe care le poartă la gât și-n fața cărora, când dau de ele, nu rezist. Măcar așa mă simt și io un pic de stewardesă, șic. Cu capu-n nori îs, oricum. 😁

Cu drag și cu iubire,
Aura.
23/04/2021

Ehmeya

Când a ajuns cartea la mine, citeam „Unsprezece minute”, a lui Paulo Coelho. De când mă știu io citind, n-am abandonat vreo carte, îmi place să sfârșesc ce-am început. Dar… Uite cum a apărut o floare deosebită care m-a făcut să opresc ceasul lui Coelho și să-l pun pe standby.  Am zis că hai, dau așa, o geană, arunc o privire, o frunzăresc puțin, eram atât de curioasă! După Macii Issei,  așteptam Ehmeya cu nerăbdare, recenziile pe care le citisem mă făcuseră și mai nerăbdătoare. Eh, după primele pagini au urmat altele, și altele și uite că m-am trezit cu ea la final.

Nu fac recenzii, știți asta, nu consider că mă pricep, dar când o carte îmi merge la suflet, nu pot să tac. Sau mă rog, nu pot să nu scriu, măcar câteva rânduri.

Lara e un personaj în care, sunt convinsă, multe femei se regăsesc. Io una cu siguranță m-am regăsit, în mireasa care s-a simțit ca o Cenușăreasă la propria nuntă, în mama care ar face orice pentru copiii ei, „fiară s-ar fi făcut să-i crească așa cum simțea ea de cuviință”, în prietena devotată care tace, nu divulgă ceea ce-ar provoca durere, „nu va da prietenia pentru niciun fior de o clipă din lume„, în femeia care iubește viața, oamenii, animalele, orașul și micile întâmplări, dar care iubește cu adevărat o singură dată în viață… Ca floarea ce dă titlul cărții, înflorește o singură dată, apoi se stinge încet, trăind prin puii ei.

Am rămas cu romanul Issei în mână, privind în gol. Și mi-a venit să plâng. Atât de frumos scrie Issa, atât de real, încât am trăit alături de Lara fiecare frază, emoție, cuvânt.

Issa, te felicit, din inimă. Și-ți mulțumesc.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/04/2021

puncte de reper

Ieri, într-o singură zi, am stat de trei ori cu sufletul în palme. De spaimă. În așteptare. Prima dată, dimineața la 7 jumătate, când l-am dus pe Max la veterinar să-i ia – pentru prima oară – sânge, să vedem de ce continuă să-i fie rău, chiar și cu tratament. A doua oară imediat după aia, când tatăl lui Adi era în spital, are 80 de ani, anul trecut în septembrie a suferit un infarct și-apoi a avut tot alte și alte probleme de sănătate, care parcă nu se mai opresc. Iar apoi încă o dată după amiază, când Sergiu, băiatul cel mare, a trebuit să se prezinte la poliție, însoțit de-un avocat, se ciocnise mergând la serviciu, în februarie, de alți doi bicicliști, (un cuplu) care mergeau în paralel, pe o pistă îngustă, într-o curbă fără vizibilitate și care acum i-au făcut plângere la poliție și solicitau daune. Ei nu erau asigurați…

Sunt zile în care ai impresia că nu se mai sfârșesc necazurile iar problemele nu contenesc, când stai cu nod în gât și-n stomac, cu sufletul tremurând și te simți complet neputincios. Ai mâinile legate, gura plină cu sticlă pisată, fiecare înghițitură e un chin, auzi ca prin vată, vezi încețoșat, timpul parcă s-a oprit, acele ceasornicului nu se mai învârt… Iar tu stai și-aștepți, de la un moment dat în locul nodului din stomac apare senzația de greață, ești amețit, durerea de cap devine insuportabilă și brusc ți se face foarte somn. Deși ești atât de obosit, ești epuizat, nu poți să dormi. Nu ți-e foame, nu ți-e sete, nu ți-e nimic, ești încremenit, înțepenit în aceeași poziție, uiți parcă și să respiri, îți simți degetele și gleznele umflate, parcă și buzele ți-au amorțit.

Am învățat, în timp, să-mi iau puncte de reper, să pot face față unor astfel de zile.

Ieri, limbuța aia caldă, roz, care-mi lingea încet mâna, după ce am ajuns acasă, deși aceeași mână-l ținuse strâns când veterinarul l-a înțepat, mi-a fost un punct de reper. Ochișorii ăia rotunzi, atât de expresivi, care m-au privit cu-atâta încredere și duioșie, la fel. Alt punct de reper. Rugăciunile murmurate, plimbarea în natură, calmul lui Sergiu și siguranța lui, telefonul din România și vestea că totul e deocamdată bine, la fel. Puncte de reper. De care te agăți, te sprijini, să nu te scufunzi în apele tulburi ale deznădejdii.

Și, cel mai important dintre toate, credința în Dumnezeu.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

21/04/2021

Slăbiciuni

Când simt că-mi fuge pământul de sub picioare, când totul se clatină și se prăbușește, am învățat – în timp – să-mi iau puncte de reper: rutina zilnică, cafeaua aromată, calmul răsăritul, frumusețea apusului, mângâierea rugăciunii, pacea solitudinii, simplitatea naturii și puterea unui singur surâs… Am dobândit, prin mult exercițiu, firește, o acceptare îngemănată cu fatalitatea, o resemnare, nu amară, ba chiar dulce, a ceea ce mi-e dat, mi-e scris undeva, încă de la naștere, în cartea vieții, că trebuie să trăiesc, să experimentez. A fost una din cele mai grele lecții, să mă predau, să cedez controlul. Să mă las în voia sorții, să zic: „Doamne, facă-se voia Ta!”. Am știut doar că trebuie să lupt, să nu mă las, să nu mă resemnez, să fiu puternică, o luptătoare, o învingătoare, bla, bla, bla.

Dar uite că am ajuns într-un punct în care nu mai am niciun chef să lupt. În care am înțeles că lupta nu e necesară, controlul nici atât. Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus, ce e dat să se întâmple, oricum se va întâmpla. Iar eu (oricum) am obosit…

„Cela ce în toată vremea și în tot ceasul în cer și pe pămînt ești închinat și iubit, Hristoase Dumnezeule, îndelung răbdătorule, mult milostive și mult milosîrde, care pe cei drepți iubești și pe cei păcătoși miluiești și pe toți îi chemi la mîntuire, pentru făgăduința bunătăților ce vor să fie. Însuți, Doamne, primește și rugăciunea noastră în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile tale; sufletele noastre le sfințește, trupurile le curățește, cugetele le îndreptează, gîndurile le luminează și ne izbăvește pe noi de tot necazul și de toată durerea; ocrotește-ne pe noi cu Sfinții Tăi îngeri, ca, prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la cunoașterea măririi Tale celei neapropiate, că bine ești cuvîntat în vecii vecilor. Amin.”

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20/04/2021

Keukenhof și-a redeschis porțile

Când am fost prima oară la Keukenhof, despre care am scris aici 🔽

Keukenhof – Grădina Europei

m-am dus și io, ca o țoapă veritabilă, în fustă scurtă și pantofi cu toc. Cui. Numa’ buni de împlântat arpagicul cu ei, de fapt, nu de umblat prin lanurile de lalele, da’ no, în capul meu de divă, voiam să fiu și io elegantă și să dau bine-n poze. Am dat, nu zic ba, atunci credeam că zâmbetele celor cu care ne întâlneam erau de admirație, acum îmi dau seama că de fapt erau de compătimire și amuzament, iar după vreo zece minute de chin și durere, de încercat să-mi păstrez echilibrul și să nu pic în bot, am dat-o naibii de eleganță, am pus pantofii-n geantă și mi-am luat alții, (un gram de minte am avut totuși, să-mi pun și niște papuci de rezervă) total neeleganți, urâți, dar foarte practici și adecvați. Anul trecut Keukenhof a fost închis. Am văzut atunci știrea și sufletul mi s-a strâns. Atâta frumusețe, muncă, cheltuială și efort erau în van. Florile alea extraordinare nu puteau fi admirate, banii investiți nu puteau fi recuperați. Bine, e clar că guvernul olandez nu i-a lăsat de izbeliște, dar faptul că în atâția ani, pentru prima oară, grădina Europei avea porțile închise, mi s-a părut extrem de trist. Anul ăsta și le-a redeschis, sub restricții, cu niște condiții clare și limitat. Dar măcar sunt iar deschise. Măcar florile alea minunate o să fie admirate, fotografiate, alte dive o să-și facă poze prin lanurile de lalele în pantofi cu toc. Cui. Și-n fuste scurte. Măcar atâta frumusețe, cheltuială, efort și muncă nu-s în van… 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

18/04/2021

Love

E ușor să iubești când totul merge ca pe roate, ai tot ce vrei și ce-ți dorești. Când nu întâmpini greutăți și n-ai probleme de niciun fel. Când sunteți tineri și frumoși, plini de vise, de speranțe, de dorințe, de entuziasm și de elan. Dar iubirea aia de care vă mai scriam io odată, ca sarea și piperul, ce dă gust vieții-n doi, e tocmai atunci când, cu tot cu probleme, cu griji, cu boli, cu greutăți, vă iubiți la fel de mult. Vă sprijiniți unul pe altul, vă sfătuiți, vă certați și vă-mpăcați, vă mângâiați plini de tandrețe, vă încurajați. Când n-aveți nevoie de multe cuvinte, un simplu gest e de ajuns, o strângere de mână, o privire blândă, un sărut.
Când treci prin multe împreună iar dragostea voastră-i pusă la-ncercare, dar totuși puteți râde, puteți încă să vă bucurați unul de celălalt, când cu tot amarul și greutățile ce vă apasă umerii găsiți dulceață în prezența celuilalt și-n ochii lui se oglindește dragostea, atunci știi că poți face față la orice. Și mai știi că, greu sau ușor, când iubești e atât de fain!


Cu drag și cu iubire,
Aura.
17/04/2021


#loveisbeautiful #truelove #aurablupu #thefeelingsofaura

Cotcodăcit

Am ieșit și ieri, și azi. Cam pe la aceeași oră, pe același drum. E ora la care belgienii de obicei mănâncă și nici drumul nu-i (mă rog, nu era) prea circulat. Am căutat liniștea naturii, glicina mov ce anul trecut, pe vremea asta, era înflorită; am căutat soarele, căldura, casa de pe malul Durmei, (Someșul meu de-aici 😁), am găsit doar vânt, doi boboci, niște pufișori galbeni, găgăitori, un cer destul de înnorat și-un fluture anemic, galben, ce-a stat cuminte la pozat. Nici liniște n-a fost cât-aș fi vrut, prea mulți bicicliști, prea mulți oameni (la fel de găgăitori). E clar că suntem prea mulți în țărișoara asta pe metru pătrat; acum, când călătoriile nu-s posibile, se vede asta, nu-i loc unde să te mai duci și să nu dai de nimeni, din contră, e mult prea populat. Nu cred că-s asocială, dar nici nu mă dau în vânt după companie, momentan. Prefer deocamdată compania patrupedă, bipezii mă agită mult prea mult. Iubesc oamenii, să nu mă înțelegeți greșit, însă superficialitatea, vorbăria goală, gălăgia lor e uneori prea mult. Mă obosește mult prea tare. E vina mea, știu, probabil îs io defectă, nu mai suport vorbitul ăsta-n van, doar de dragul de-a vorbi. O moimă a vorbit continuu la telefon, era în urma mea, vorbea, și vorbea, și iar vorbea… și numai banalități. Un grup de fete, așezate direct pe iarbă, la fel, cotcodăceau în fața ecranului unui telefon, se-ntreceau să-i capteze atenția băiatului de dincolo de ecran, doar una tăcea. Mânca paste, dintr-un castron, c-o furculiță de plastic, c-o poftă de mi s-a făcut și mie foame, instant.

Bicicliștii care-au trecut vâjâind pe lângă mine la fel, strigau unii la alții (să se audă!), povesteau cu foc și patos, de zici că erau în sufragerie, în jurul unei mese și trebuiau să întrețină conversația.

Măcar la casa de pe malul Durmei a fost un pic mai liniște. Max a alergat în voie, s-a cocoțat ca o căpriță neagră pe bancă, a stat și el, cuminte, la pozat. Asta până a auzit găinile cotcodăcind… 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

16/04/2021

Momente magice

V-am zis ieri că-i moment magic? Că se împlinesc dorințe? V-am zis! Uite, a mea, una dintre ele, azi s-a împlinit. 😍🤩 Am semnat contractul mult visat, să dea bunuțu’ Dumnezeu să fie într-un ceas bun! Mai ales c-am fost sub atenta supraveghere a doi ochișori vigilenți! 😁 Și cum nu puteam să semnez în halat și papuci, m-am pregătit temeinic, mi-am luat culoarea ce-mi poartă noroc și bluza cu fulgi – aripioarele mele de înger –, m-am feștit, m-am puțulit (cum zice Adi 😂), m-am parfumat cu mirosul mării și-am purces. Iar pentru că-i un moment foarte important pentru mine, nu puteam să nu-l împărtășesc și cu voi, cei care m-ați sprijinit, încurajat, îmboldit, datorită vouă am prins de multe ori curajul să continui, să merg mai departe. Da, pentru că și eu de multe ori m-am îndoit de mine, de multe ori am fost la un pas să renunț, și mie mi-a fost frică de eșec, și mie mi-a fost teamă că n-o să reușesc. Dar de fiecare dată am prins curaj, n-am renunțat, am persistat, am fost încăpățânată ca un catâr (cum zice mama😁😂) și-am mai primit și câte-un semn. De la voi, de la univers, de la Doamne-Doamne… Și pentru asta vă mulțumesc. Pentru asta sunt extrem de recunoscătoare. Vouă, îngerilor păzitori, momentelor magice, nunților cosmice… Dar… Nu-i suficient să crezi, nu-i destul să aștepți, când visezi și-ți dorești ceva, pe lângă rugăciune, speranță, credință, răbdare, perseverență etc. e necesar să pui și tu o țârucă umărul la treabă și să faci măcar primii pași spre ceea ce-ți dorești. Jena, rușinea, groaza, teama de eșec, frica de ridicol n-au ce căuta în drumul tău, uită de ele și du-te spre ceea ce-ți dorești. Nu-i destul să fie astrele aliniate și momentele prielnice, mai trebuie să le și folosim, degeaba vine trenul în gară dacă tu rămâi pe peron, pentru că ți-a fost frică să urci în el. Am re-postat azi despre capelă, https://aurablupu.com/2018/08/15/capela/ iar cineva mi-a cerut adresa, recunoscând însă că-i este jenă să intre aici, la catolici, pentru că nu cunoaște limba. Nu-s deloc de-acord cu asta, i-am și răspuns de altfel fix așa: io dacă intru într-o capelă sau biserică, aprind lumânări și mă rog, în limba mea, nu intru ca să vorbesc cu cineva, oricum aici nimeni nu-ți are treaba, intri, faci ce ai de făcut și asta e. Dacă din start te oprești în frici, nu mai ai nicio șansă să le depășești. Nu vă setați singuri limite, nu vă puneți singuri piedici, nu vă opriți în convingeri care vă blochează să faceți ceea ce doriți. Degeaba astrele-s aliniate, momentele magice plutesc în aer și împrejurările potrivite apar, dacă noi singuri ne blocăm. Da, azi visul meu s-a împlinit. Mulțumesc, sunt recunoscătoare, vouă, universului, lui Doamne-Doamne, planetelor aliniate, momentelor magice dar și mie însămi, că-s încăpățânată, cum zice mama, ca un catâr!


Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/04/2021

Momente

Acceptare și recunoștință, mulțumire și bucurie pentru fiecare lucru mărunt din viața ta, pentru fiecare strop, moment de fericire, orice crâmpei de bucurie, cât de mic și aparent neînsemnat, să-l observăm, să-l prețuim. După zile în care durerea te-a răscolit pe toate părțile, după nopți nedormite în care-ai vegheat un ghemotoc de blană și l-ai mângâiat, o rază de soare, o mâncare caldă, un giumbușluc neașteptat, o clipă de tihnă, un moment de ușurare, un mesaj de încurajare sunt inestimabile. Nu mai cred demult în fericirea absolută, am scris despre asta de destule ori, nu există așa ceva. Clipe, momente de fericire da, avem. Iar când știm să le unim, să le legăm unele de altele, putem spune că am atins înțelepciunea. (După cum mi-a scris Condei, și-i mulțumesc)

Cât de înțeleaptă sunt, nici asta nu pot spune, pentru că am destule momente în care numai înțeleaptă nu-s; și-apoi mă tot mir și mă țuțur – io, de mine! – ce alegeri ciudate fac. Când mă scot din zona de confort și mă arunc cu capul înainte. Când încerc marea cu degetul, să mă conving a mia oară că e și sărată, e și udă. Eh, și după ce mă conving, știu apoi să stau pe curul meu, măcar o vreme.

Am reușit să-mi rezolv spatele, știam bugăt de bine că nu am voie să ridic greutăți mari, am petrecut multe ore la recuperare, am luat destule pastile și-am făcut și infiltrații, dar io nu, „super women” ce mă cred că îs, am ridicat. Și nu puțin… Eh, spatele meu a protestat vehement și m-a scos din circulație, m-a potolit el pe mine și mi-a băgat mințile-n cap. Știți voi, ca durerea, profesor mai bun nu e.

Colac peste pupăză, s-a îmbolnăvit și ăsta micu’, Max. Azi noapte amărâtul m-a trezit de 4 ori, de fapt ce trezit, că de la o vreme mi-era și frică să adorm. Medicamentul prescris pentru alergie i-a făcut stomacul harcea-parcea, când nu vomează, are diaree, când nu are diaree, vomează. Și uite-așa ne petrecem nopțile…

Așa că, pentru mine, fiecare moment de calm, de liniște, de tras aer în piept, e neprețuit. E fericire. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu-i mai rău. Măcar pot să mă mișc, măcar Max o să-și revină, măcar avem momente de tihnă și de pace. Cei care mă citiți, știți că situația asta-i un deja-vu, am mai trecut prin asta și cu Edi. Și n-a fost defel ușor… Dar, la fel ca și atunci, același lucru-l scriu și-acum: nu o să renunț, n-o să mă dau bătută. O să mulțumesc și-o să fiu recunoscătoare pentru fiecare moment. Orice motiv, cât de mic și neînsemnat de bucurie, o să-l trăiesc din plin.

Și-același lucru vă îndemn să-l faceți și voi.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

14/04/2021

#trăirileaurei le găsiți aici ⬇⬇⬇

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!

Ra

Ca soarele ce strălucește și-ncălzește io cred că nimic nu-ți dă așa o stare de bine. De tihnă și de pace. Mie, cel puțin. Sunt doar 8 grade, dar pe terasă-i parcă vară, atât e de cald, și-așa-i și mirosul lemnului încălzit și-al rufelelor întinse la uscat. Norii se întrec în pufoșenie, în forme și-n albeață, vin și pleacă nestingherind soarele defel. Îl lasă să strălucească-n voie, și Doamne, ce bine e! Cred că așa arată un strop de fericire, un crâmpei, ca o după-amiază tihnită, liniștită, fără griji, în miros de lemn încins și rufe curate, cu fluturări albe de aripi, de porumbei și pescăruși, cu-n râset de copil. Cu-n cer albastru cristalin, cu-n oftat de satisfacție al ghemotocului blănos, când ți se urcă-n brațe. Cu pace, cu copacii înverziți, cu ploaia din petalele magnoliei scuturate de vântul ce adie, blând.
Soarele-i dătător de viață, de energie, de bujori în obrăjori. 😁 E cel mai cel. Pentru mine, cel puțin…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
13/04/2021

De ce bat clopotele, Mitică?

Zilele sunt mai lungi, apusurile mai târzii. Clopotele bisericii bat în fiecare seara, la 8, cu-aceeași îndârjire, prelung, grav, am prins drag de ele și le aștept. E încă frig, dimineață era zăpadă pe garduri și pe mașini, când bate vântul, vrei-nu vrei te strângi, te-aduni, te-ai face ghem, iar dacă se-ascunde și soarele după un nor, regreți că te-ai dus la plimbare și încă nu ai ajuns în casă, la adăpost. E o vreme capricioasă, bună de admirat de pe terasă, de unde ești doar la un pas de-a te refugia în casă, la căldură. Păsările nu au nicio treabă, ele se iau la întrecere cu clopotele, încă nu m-am decis cine-i pe primul loc. Cred că totuși va fi apusul, forma razelor e deosebită, culorile la fel.
S-aveți o noapte faină, vise colorate și-un somn odihnitor!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/04/2021
#sunangel #beautifulsunset #bellsong #aurablupu

Fără datorii

Nimeni, dar absolut nimeni nu-ți este dator, cu nimic. Nici cei cărora le-ai făcut favoruri, nici cei pe care i-ai ajutat, nici cei pe care i-ai sprijinit, încurajat.
Nici vânzătorul de la colț nu-ți este dator să îți zâmbească, nici cel care te împinge sau te calcă pe picior nu-ți e dator să-și ceară scuze, nici funcționara de la ghișeu nu-ți e datoare să fie amabilă sau politicoasă, nici cel căruia îi dai prioritate nu-ți e dator să-ți mulțumească. Nici cei cărora le-ai întins o mână nu-ți sunt datori să-și amintească, nici cei pe care-i iubești nu-ți sunt datori să te iubească. Nimeni, dar absolut nimeni nu-ți este dator, cu nimic. Dar uneori e tare, tare frumos să-ți fie. Și s-o facă…
Măcar din când în când…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
11/04/2021

trăirileaurei📖📝 #aurablupu #thefeelingsofaura #disillusion #withoutdebts