Când te crezi mai împlinit, mai fericit, mai norocos și ești mai cu capu-n nori, atunci vine viața peste tine, ca un tăvălug, și-odată te nimicește, te face terci, de-aduce cu picioarele pe pământ și te izbește de toți pereții, până zici: „Gata, gata, îmi bag mințile-n cap, de-acuma îs cuminte și ascult!”. Asculți de cine? De sufletul tău, în primul rând. Nu trebuie doar să crezi, să pretinzi că ești, trebuie să fii, să simți că ești. Fericit, împlinit, norocos etc.

Am considerat multă vreme un anumit moment ca a fi cel mai fericit din viața mea, am și-o poză de atunci dar, fix din acel moment, totul a început să se destrame-n viața mea. Eu mă dezintegram, de fapt. Ani de zile am luptat să reușesc ce mi-am propus, am trecut prin atât de multe și grele încercări încât nu credeam că mai am și altceva de trecut. Cât m-am înșelat! Pentru că, deși aveam tot ce-mi dorisem cu ardoare – familia lângă mine, casă, mașină, loc de muncă bun, acte, siguranță etc. –, fix atunci m-am prăbușit. Nimic nu mă mai bucura, nimic nu mai avea sens, totul era în van. În loc să-mi savurez viața împlinită, fericirea, succesul, io boceam. Sosise de fapt ziua plății. Pentru fiecare moment în care n-am ascultat de sufletul meu. Și ziua aia, în care am crezut că mor, ba de durere chiar asta îmi și doream, nemaisuportând-o, a fost de fapt ziua renașterii mele, ziua în care, îmbolnăvindu-mă, am început de fapt să mă vindec. Contrastant. Atunci nu-nțelegeam, atunci doar mă văicăream și mă sfădeam cu Dumnezeu: „De ce, Doamne? Nu am îndurat destule? De ce???”. Pare-se că nu. N-a fost suficient. Și, ce-am înțeles io de atunci încoace, niciodată nu-i. E loc întotdeauna de mai bine. Sau de mai rău. 😉

Asta-i cred cea mai importantă lecție pe care-o avem de învățat. Să nu te crezi niciodată cel mai cel. Și să fii absolut convins că ziua plății va veni. ☺️

Cu drag și cu iubire.

Aura.

30/05/2021