În zilele-n care vin acasă de la copii, fac de toate: spăl, curăț, gătesc, merg la cumpărături, ies cu Max la plimbare, scriu, citesc, îmi vizitez prietenii, stau cu Adi și Sergiu în povești, să recuperăm ce n-am apucat să ne spunem, și-aș face și mai multe, de-aș putea. Nu m-am plâns niciodată de plictiseală, n-am cum, lista cu ceea ce vreau să fac nu se termină niciodată. Și-mi place asta, deși, uneori, simt că-i prea mult. Dar am învățat să-mi ascult corpul. Când zice stop, mă opresc. Însă și-n pauzele astea nu mă plictisesc. Pentru că pauză pentru mine înseamnă să mă joc cu Max sau să ieșim la plimbare. Sau să mă biciclesc. Nu m-a deranjat niciodată singurătatea, nu am mereu nevoie de companie. Din contră, uneori am nevoie să fiu doar eu, să nu întâlnesc pe nimeni, să nu vorbesc, să nu fiu obligată să întrețin vreo conversație. Doar să tac. Să fiu io, cu mine. Și Max. Și pădurea în culorile toamnei.
Cu drag și cu iubire,
22/10/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu