Am aflat că, pe lângă faptul că-s tută, mai îs și urâtă. Și nesimțită, de-a dreptul! Cum adică, să-mi fac io, reclamă, pe blogul meu, pe postările mele, pe trăirile și scrierile mele, la cărțile MELE? Nu se face așaaa ceva, nu, nu! Ar trebui să fac reclamă la castraveți, cepe și porodici, nu? Să atașez postărilor mele linkuri către alți autori, către alte pagini, către alte persoane că de, pe munca și pe barba mea, pe ideile, gândurile, trăirile mele, pe rodul minții mele, io-s darnică și pot face reclamă altora, nu mie! Ha!

Când oi avea abonați cu duiumul, care plătesc lunar câțiva cenți amărâți și-mi susțin astfel activitatea, când n-oi mai prididi de-a primi stelele alea plătite, prin care-mi arată că le-au plăcut ce-au citit și văzut pe pagina asta, poate (un maaare poate!) atunci o să țin cont de părerile lui neica-nimeni, care-mi comentează ce-i corect și ce nu să postez, cui ar trebui să fac reclamă sau dacă e potrivit s-o fac.

Atâta timp cât ceea ce scriu și împărtășesc aici, pe Aura B. Lupu, e absolut GRATIS și benevol intră fiecare pe pagina asta, fără să fie tras cu japca și obligat să citească ceea ce scriu, îmi rezerv dreptul de-a face reclamă cărților scrise de mine. Nu că asta m-ar îmbogăți, din drepturile de autor nu mi-am cumpărat nici vile și nici n-am călătorit pe Lună, nici măcar facturi n-am putut plăti cu ceea ce-am primit de la edituri.

Așa că da, o spun acum, clar și răspicat, să priceapă toată lumea: da, ăsta-i motivul pentru care ÎNCĂ am acest blog. Să-mi promovez și să-mi vând cărțile. Dacă ar fi fost să-l păstrez pentru a ține cont de păreri necerute sau pentru a trăi cu banii câștigați din el, era închis demult.

Celor care mă urmăriți și citiți din pură plăcere, vă mulțumesc.

Celor care intră doar ca să comenteze aiurea, care vor să facă pe dăștepții* și habar n-au cine sunt sau ce fac io p-aici, le spun, din străfunduri: Hai sictir!

Și bineînțeles, las linkurile unde găsiți cărțile mele, no!

Aura B. Lupu

19/09/2025

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇

și aici ⬇⬇⬇

și-n următoarele librării:

Eminescu- București

Gaudeamus- Cluj

La două bufnițe – Timișoara

Junimea & Casa Cărții – Iași

Elstar – Câmpina

Șt O Iosif – Brașov & Libris

Prăvălia cu cărți – Constanța

Aida – Drobeta-Turnu Severin

și alte librării independente din țară.

PLUS rețelele naționale:

Alexandria

Cărturești

Humanitas

CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!

Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe