Schimbare de locație. Schimbare de peisaj, de rutină, de tot. M-am mutat, provizoriu, la copii. Azi sperăm să le lase acasă din spital pe fete și, mai ales că azi e și ziua Gulnarei, vrem să pregătim casa așa cum se cuvine, pentru venirea lor.
M-am bucurat că mi-au cerut ajutorul. Și vreau să mă implic, evident. Amândoi vrem, ca bunici, să fim parte constantă și activă în viața nepoatei. Însă nu vreau, absolut defel, să-i deranjez. Să-i sufoc, să le impun punctul meu de vedere sau să țină cont (doar) de părerea mea. „Așa se face, așa trebuie, așa era pe vremea mea” sunt propoziții pe care le-am scos din vocabular. Se face cum vor ei, părinții. Așa trebuie cum decid ei, nu noi. Iar cum era pe vremea mea, e depășit, antic, vechi și de demult.
Mă uitam zilele astea la ei cât de calmi, de maturi și responsabili sunt, cât de bine se descurcă cu Elnara și-mi creștea inima cât casa. Mă panicam io mai tare decât ei când Elnara începea să plângă. Iar Vlad s-a implicat din primele minute de viață ale Elnarei, asistentele-l priveau cu surprindere și drag și exclamau „Tuurlijk, zeker!” (bineînțeles, desigur) când le întreba dacă poate să le însoțească la spălat, schimbat pampersul, îmbrăcat etc. Sunt atât de mândră de el! De amândoi!
Vreau să fac parte din viața Elnarei. Dar vreau s-o fac atât cât vor și părinții ei.
Cu drag și cu iubire,
20/09/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu