Sunt obositoare, pentru unii. Incomodă, greu de intimidat, prea acidă, prea bătăioasă, prea arțăgoasă și imposibil de făcut să tacă. „Tu, taci tuuu!” zice Adi, de multe ori. „Ba nu tac! Nuuu taaac!” strig eu. 
El a găsit metoda potrivită să mă facă să amuțesc…
Parol, am o inimă așa de bună! Da’ gura asta, dom’le, gura asta!
Știu, am multe de pierdut, ne-tăcând. Și urmăritori, și comentaci, și generatori de bani… Cum îmi scria o tanti mai-nainte, că pleacă, că ea înțelege că io fac banii din comentariile ei și trafic. A, păi nu, se poate așa ceva? De toate am făcut în viața asta, dar să mă acuzi de trafic? Mă simt teribil de jignită! Oare să-i doresc ca toți banii pe care să-i aibă vreodată să fie ăștia de-i câștig io din „traficul” ei ? Hm…
Uite, acum tac. Și-i doresc doar sănătate.
E prea luni, e prea devreme, prea dimineață iar cafeaua mi s-a răcit, ne-tăcând.
Știu, sunt obositoare, pentru unii, incomodă, greu de dus, de intimidat nici atât, zgomotoasă și încăpățânată. Și-așa am fost mereu. Dâcoasă, „Ca un catâr!”, cum exclama biata mama, sătulă de ne-tăcerile mele și de melițatul meu.
Parol, am o inimă așa de bună! Da’ gura asta, dom’le, gura asta!
04/08/2025
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu